De ce un Dosar despre păsări? Cred că, pur și simplu, pentru că, în ultimul timp, le observ mai mult decît altădată. Poate am un ochi mai atent și mai binevoitor pentru natură în general, care era, de fapt, mereu pe sub nasul meu, dar nu o băgam de seamă. Sau poate pentru că, așa cum îmi spun Vlad Cioflec și Ovidiu Neculai Bufnilă în interviurile din Dosar, Bucureștiul stă bine la păsări. Dacă ești pe fază, le poți admira practic oriunde, de la propriul geam la drumul spre serviciu sau cumpărături. De fapt, România în general stă bine la păsări, fiind pe culoarul de migrație Via Pontica, avînd Delta Dunării.

Iar păsările sînt, întotdeauna, o plăcere să le privești și să le asculți. Căci mereu or să ne fascineze la ele cîteva atribute care parcă le apropie mai mult de divin decît pe alte specii: evident, zborul lor, pentru care le invidiem și pe care tot încercăm să l imităm. Ciripitul, cîntecul lor, uneori de-a dreptul îmbătător, cu armonii nebănuite, fie că e vorba doar de – altfel – obișnuita mierlă. Și, nu în ultimul rînd, migrațiile, cu traseele lor misterioase și incredibile, cu capacitatea fascinantă a păsărilor de orientare și organizare – de care noi, oamenii, sîntem încă departe, în migrațiile noastre.

Sînt prea multe de spus despre păsări încît să poată fi epuizate în Dosarul de față. Am putut măcar să le semnalez și să aflu cîte ceva despre speciile cele mai cunoscute de la noi. Cele mai cunoscute și cele mai încărcate de mituri false, pe care am încercat să le mai demontăm.

Am mers, de asemenea, puțin mai departe cu oglindiri ale neamului păsăresc în muzică, literatură, film, etnografie, religie, zicale și simboluri. Au fost destul de descrise și cîntate. Cu toții ne amintim cel puțin de bietul pui al lui Brătescu-Voinești, de gîștele sălbatice ale Selmei Lagerlof și de Păsările lui Hitchcock. Și aflăm cu uimire despre compozitorul Olivier Messiaen, care a studiat cîntecele păsărilor și le a integrat în compozițiile sale. Nu uităm de simbolistica religioasă a porumbelului, de pildă, și aflăm despre conotațiile magice, unele întunecate, ale cocoșului și rîndunicii.

Și, chiar dacă nu ne ocupăm îndeajuns de ele, nu putem să nu amintim de păsările de curte, pe care nu prea avem timp să le înțelegem, ci mai curînd le punem la produs și le mîncăm (deși am niște prieteni care au trăit la Bran și ale căror găini mureau numai de bătrînețe).

În ce mă privește, păsările par un subiect inepuizabil. Tocmai de aceeea mi-am cumpărat un Determinator ilustrat de la SOR și, poate, cîndva, voi încerca puțin birdwatching. 

Ilustraţie de Ion BARBU