„Încrederea e măcinată de impresia prea bună pe care o avem despre noi înșine“ - interviu cu profesorul și politologul Cristian PREDA

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
„Încrederea e măcinată de impresia prea bună pe care o avem despre noi înșine“   interviu cu profesorul și politologul Cristian PREDA jpeg

Cît de justificată credeți că e prezumția potrivit căreia, în politica din România, sînt foarte mulți oameni corupți și necinstiți (sau că politica e lucru’  dracului – cum spune o expresie populară)?

E o prezumție veche. Și-n secolul al XIX-lea, și-n prima parte a celui trecut se spunea acest lucru la fel de frecvent ca și azi. Doar în comunism retorica publică afirma că necinstea și corupția sînt exclusiv la alții – în America imperialistă, în Vestul capitalist etc. –, asumînd că regimul totalitar era onest și just. Ce deosebește prezentul de epocile anterioare e faptul că acum corupția este cercetată și condamnată mult mai sever ca înainte de 1989.

Ați avut colegi de partid sau de Parlament pe care i-ați suspectat de diverse interese nelegitime? Cum v-ați purtat cu ei, cum ați colaborat cu ei?

Da, sigur. Era inevitabil să am astfel de colegi, fiindcă nu există partid fără suspecți de corupție. Ce-am făcut? Pe colegii de partid – care erau chiar la guvern, atunci cînd am aderat eu la PDL – i-am criticat public, atrăgîndu-mi astfel foarte multe reproșuri, pentru lipsă de solidaritate. La un moment dat, am propus să ne despărțim de cei 200 de primari asupra cărora planau suspiciuni credibile de corupție, afirmînd că așa e onest, dar și că în felul acesta am putea cîștiga două milioane de voturi: propunerea mea a întrunit trei voturi din 900! În Parlamentul European, cît am fost deputat, am votat pentru ridicarea imunității celor care erau suspectați de corupție în țările lor. Grupurile din PE nu blochează investigațiile Justiției din statele-membre. E aplicat astfel principiul separației puterilor, care lasă în grija Justiției tranșarea suspiciunilor de încălcare a legii: e normal să fie așa, fiindcă Parlamentul nu poate fi și instituția care face legea, și cea care o interpretează.

Cît de multă încredere vi se pare că au între ei actualii parteneri ai coaliției de guvernare?

Puțină și foarte puțină. Cauzele sînt numeroase. Una e suspiciunea multor useriști că PNL e un PSD vopsit în galben. O alta e suspiciunea peneliștilor că USR e incompetent. Experiența coalițiilor la noi e limitată. Au mers cît de cît cele în care un partid avea o poziție hegemonică în raport cu aliații, tratați ca sateliți. În schimb, atunci cînd partenerii au fost nu perfect egali, ci comparabili, fiecare a căutat să facă din colegii de coaliție un „țap ispășitor”. E, de altfel, semnificativ faptul că partidele aliate la guvernare nu au mers împreună în alegeri: nici PNL nu s-a mai alăturat PNȚCD în 2000 sau PSD în 2016, nici PD n-a mai cooperat cu PNL în 2008. S-a găsit de fiecare dată un motiv pentru a-l păcăli pe cel cu care ai pornit la drum la un moment dat.

Ce e de ales în politică, între a te trezi păcălit și a suspecta pe toată lumea, între naivitate și paranoia?

E posibilă întotdeauna o cale de mijloc. Dacă ești prudent, poți și găsi parteneri rezonabili, dar și să eviți să fii tras pe sfoară. Iar luciditatea te împiedică să cazi în greșeala de a crede că doar propria ta tabără e onestă, dar și de a paria pe farsori.

Cum trasăm linia dintre o vigilență normală (democratică) la adresa instituțiilor statului sau a politicienilor și neîncrederea distructivă, care poate submina orice acțiune și orice politică?

A avea încredere într-o persoană și a avea încredere într-o instituție nu e același lucru. În genere, e sănătos să pui la îndoială declarațiile politicienilor, privind în schimb atent către acțiunile lor. Instituțiile politice trebuie judecate, pe de altă parte, prin prisma filosofiei lor: de la un parlament, de pildă, e legitim să aștepți să legifereze în interesul general, nu în cel al unui grup; iar de la guvern ești îndreptățit să aștepți promptitudine. Dacă partidele ar selecta responsabili luînd în seamă aceste criterii specifice, ar avea parte de mai mult respect. Ele preferă de multe ori să lucreze ca niște clanuri sau să dilueze totul, pentru a obține susținere mediatică de moment, nu sprijin politic pe termen lung.

Există o legătură între neîncrederea actuală la adresa autorităților și suspiciunea aproape generalizată din perioada comunistă?

Sînt cîteva tipare de gîndire care au rămas. Unul e legat de corupție. Ea e încă larg răspîndită tocmai din pricina neîncrederii în autorități: dai șpagă unui responsabil întrucît ești convins că el nu-și face în mod natural datoria. Mai există o atitudine la care merită să reflectăm, dar nu-i sigur că ea e moștenită din comunism. S-ar putea să fie mai veche, în orice caz am întîlnit-o cercetînd și alte epoci: e exagerarea suspiciunii într-atît de mult încît orice eroare devine o crimă. Așa au ajuns să fie numiți dictatori mai toți oamenii de stat – de la Al. I. Cuza la I.C. Brătianu, de la Maniu la Băsescu și Iohannis. 

Cum ar putea deveni societatea noastră una mai încrezătoare?

Nu am rețete. Îmi dau seama, însă, că încrederea e măcinată de multe ori de impresia prea bună pe care o avem despre noi înșine. Dacă am asuma că nu sîntem infailibili, am putea găsi resurse să vedem și cum cooperăm cu semenii noștri. În plus, ne-ar ajuta să judecăm politicienii individual, nu la grămadă.

a consemnat Andrei MANOLESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.