În istoria sa post-sovietică, Republica Moldova a avut cinci referendumuri. Însă, de fiecare dată, miza a fost foarte importantă pentru țara cu aproape trei milioane și jumătate de locuitori: de două ori a pierdut influența asupra unor teritorii (mai întîi Transnistria, apoi Găgăuzia) și alteori a trasat direcții semnificative în politica internă și externă.

Primul referendum a fost organizat în 1994, la patru ani de la cîștigarea independenței față de Moscova, și părea tocmai o încercare de apărare a acestei independențe. În realitate, nu a fost deloc așa. Primul referendum s-a numit „Sondaj sociologic – La sfat cu poporul“ și a avut o singură întrebare, destul de complicată, care cuprindea, de fapt, mai multe întrebări: Sînteți pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent și unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranității Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate și să mențină relații economice reciproc avantajoase cu toate țările lumii și să garanteze cetățenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internațional?

Aproximativ 75% din moldoveni au mers atunci la urne și peste 95% din ei au votat „Da“. Plebiscitul avea loc într-o perioadă în care se discuta intens despre unirea Moldovei cu România. Și chiar dacă întrebarea nu viza direct acest lucru, scopul a fost clar acela de a evita o eventuală apropiere între cele două țări.

Peste încă cinci ani, moldovenii sînt chemați din nou la vot. De data aceasta miza este schimbarea modului de alegere a președintelui, și chiar președintele aflat atunci în funcție, Petru Lucinschi, avea să inițieze referendumul. El a cerut alegătorilor să voteze pentru schimbarea sistemului de guvernare cu unul prezidențial. Adică președintele să aibă puteri mai mari: să formeze și să conducă guvernul, și tot el să răspundă de rezultatele guvernării. Propunerea a fost aprobată de aproape 65% la sută din alegători. Însă Partidul Comuniștilor s-a opus și parlamentul a aprobat ulterior mai multe modificări ale Constituției, care – contrar rezultatului referendumului – au redus puterile președintelui și au consolidat guvernul și parlamentul.

După 2009 au eşuat toate cele patru încercări de alegere a şefului statului pe cale parlamentară. Așa se face că, din septembrie 2009 pînă în martie 2012, Republica Moldova a traversat o criză prezidențială, avînd nu mai puțin de trei șefi de stat interimari.

În încercarea de a rezolva blocajul, în 2010 este organizat primul referendum constituțional. Alegătorii sînt întrebați dacă vor ca şefului statului să fie ales de către popor. Plebiscitul eşuează din cauza prezenţei slabe la urne. Deși aproape 90% din cei care au mers să voteze au optat pentru. (16 ani mai tîrziu, mai exact anul trecut, problema e tranșată de Curtea Constituțională, care reinterpretează un articol al Constituției și decide că preşedintele Republicii va fi ales prin votul direct al cetăţenilor.)

Aminteam la început de două referendumuri în urma cărora Republica Moldova a pierdut influența asupra unor teritorii: Transnistria și Găgăuzia. Acestea s-au declarat dintotdeauna aproapiate de Rusia. Însă referendumurile, chiar dacă nerecunoscute de organizațiile internaționale și nici de autoritățile de la Chișinău, le-au validat într-o oarecare măsură acest statut. În 2006, în Transnistria, 98% din alegători votau pentru independență și integrare potențială în viitor cu Rusia. Un rezultat asemănător a fost obținut în 2016, la referendumul organizat în Găgăuzia, o regiune cu doar 150.000 de locuitori, unde se vorbește un dialect al limbii turce. Regiunea beneficia, de fapt, de o autonomie în urma unui acord semnat în 1994.

Însă, prin referendumul privind declararea independenței în cazul în care Republica Molova își pierde suveranitatea, mica regiune separatistă a vrut să sublinieze apropierea față de Rusia și de Uniunea Vamală.

Imediat după această consultare publică, au fost anunțate referendumuri similare și în alte raioane ale Republicii Moldova, cunoscute fiefuri ale rusofonilor. De fiecare dată, referendumurile par să fi fost dictate de la Moscova. Pentru că temele ridicate și rezultatele obținute au folosit mai mult Rusiei, care nu a renunțat nici o clipă la controlul asupra Republicii Moldova, dar și asupra altor state din fostul bloc sovietic.

În urmă cu o lună de zile, Chișinăul era în plină campanie electorală. Tot pentru un referendum, dar de această dată unul care privea doar capitala Republicii. Afișe pro și contra referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, primarul suspendat în urma unor acuzații de corupție, împînzeau orașul, iar televiziunile difuzau frecvent clipuri publicitare, în română și în rusă, cu copii care spuneau cît de urît și de murdar e Chișinăul, și că orașul lor merită un primar mai bun.

Referendumul a trecut, iar Dorin Chirtoacă nu a fost înlăturat de la Primărie. Deși Partidul Socialiștilor, care l-a inițiat, dar și alte două importante formaţiuni de stînga, Partidul Comuniştilor şi „Partidul Nostru“, au investit serios în această campanie și au avut parte de tot sprijinul președintelui Igor Dodon, care a chemat lumea la vot pînă în ultima clipă.

De altfel, cînd a mers el însuși la vot, Dodon a fost întrebat de o reprezentantă a secției ce fel de buletin dorește: în limba română sau în limba rusă? „În limba moldovenească!“ – a spus președintele. „Avem doar în limba română“ – i s-a replicat. „Bine, dați-mi de care aveți!“ – a cedat Dodon.

Însă doar pentru moment. Pentru că dilema limbii de stat în Republica Moldova este readusă în discuție zilele acestea în Parlament și la Curtea Constituțională. Și nu este exclus să fie subiectul unui nou referendum – așa cum a anunțat deja președintele Igor Dodon. 

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio Europa FM. Cea mai recentă carte publicată este 30 de povești adevărate, Casa de pariuri literare, 2016.