Impresii dilematice de la Festival

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
Impresii dilematice de la Festival jpeg

● Marius CHIVU

Trei lucruri sînt extraordinare la Festivalul Dilemei vechi: 1) au loc evenimente cu oameni inteligenți, pe care rareori ai ocazia să-i asculți vorbind (unii cu alții) în public; 2) se întîmplă în Cetatea Alba Carolina, care este, de departe, cea mai mare, mai frumoasă și mai interesantă cetate de la noi din țară; și 3) ai ocazia să-i întîlnești în carne și oase (pe unii chiar să-i cunoști pentru prima dată) pe cititorii, prietenii și colaboratorii revistei. Căci mai mult decît un festival, Dilema veche îți dă întîlnire în Alba Iulia, iar cetatea e locul perfect pentru un weekend artistic și intelectual, dar în același timp lejer, cu multă lume bună, venită din toate colțurile țării.

● Stela GIURGEANU

La micul dejun, mică şedinţă de redacţie, în holul hotelului. Ne vine ideea unui reportaj despre comunitatea evreilor din Alba Iulia. Era sîmbătă dimineaţa, iar luni plecam. Trebuia aşadar, să mă mişc rapid, dar şi să am parte de norocul jurnalistului. N-aveam nevoie să vorbesc cu cineva despre datele statistice pe care le puteam culege de pe net, ci de un om cu o tolbă de poveşti. De unde să-l scot în aşa scurt timp?

Mă aşez la o terasă, să beau o cafea şi să mă grupez. La terasă avea loc o lectură. Apare o doamnă care mă întreabă dacă se poate aşeza lîngă mine – terasa fiind foarte plină. Încuviinţez, o salut, mă prezint. Doamna era Alice Valeria Micu, jurnalistă din Cluj. O întreb, într-o doară, dacă are vreo idee cu cine aş putea vorbi despre comunitatea evreilor din Alba. Se luminează şi-mi spune că da, că prietena ei, care locuieşte în Alba, scrie o lucrare de diplomă despre Andrei Codrescu şi că are multe conexiuni legate de subiectul meu. Prietena ei era Matilda Cristina Vănoagă. Profesoară şi traducătoare. Cu care am stat la taclale o noapte întreagă, acel gen de taclale care leagă o prietenie. Ziua următoare, profesoara m-a dus la Sinagogă şi mi l-a prezentat pe Ioan Harabagiu, administratorul clădirii şi omul cu tolba de poveşti de care aveam nevoie pentru reportajul meu.

Cum a fost posibilă acea înlănţuire incredibilă de întîlniri? – am întrebat-o mai tîrziu pe Matilda. „Simplu“ – mi-a răspuns, mucalit, prietena mea. „E un spațiu magic aici. E cetatea vrăjitoarelor“.

● Matei PLEȘU

Pentru mine, un festival reușit e un amestec pestriț și armonios deopotrivă, un prilej de agreabilă îmbulzeală, o zarvă mare cu ținută, un varieteu cu greutate. Ceea ce Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia este, fără doar și poate. Căci unde altundeva mai găsești, laolaltă, bancheri și prelați, pictori și demnitari, scriitori și traducători, jurnaliști și ambasadori, filozofi și muzicieni, lăutari și trubaduri, concerte de jazz și rock, de etno și muzică clasică, de folk și klezmer, proiecții de film și lecturi publice, teatru și benzi desenate, mese rotunde și mese întinse, expoziții de artă și ateliere pentru copii, seri de poezie și dezbateri de actualitate, standuri de carte și standuri de înghețată, romi, români, daci și romani, și, nu în ultimul rînd, plăcinte pe lespede, hot-dogi și kürtös kalács? Și încă n-ați văzut schimbul de gardă cu salve de tun.

● Iaromira POPOVICI

Dintre edițiile festivalului, cel mai bine țin minte concertul de închidere de acum doi ani, „Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei“. Cei patru fiind Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă.

Concertul mi-a plăcut, l-am trăit, practic, pentru că mi-a adus aminte de studenția mea. De o epocă în care cîntece precum „Miruna“, „Pisica neagră“, „Vinovații fără vină“, „Piața Romană nr. 9“, „Eșarfă în dar“, cu versurile lor… umane, neimplicate în ideologia epocii, și cu muzica lor ­folk, blues și un pic rock făceau ca respectiva perioadă (comunistă…) să capete, uneori și pe alocuri, o tentă normală. Așa cum scriam într un articol de blog despre versurile cîntecelor, ele sînt reprezentative pentru un anumit mod de a vedea lumea și dragostea – unul nu foarte complicat, ușor desuet, care cred că mi se potrivește. Dacă mi-ar plăcea generalizările, aș zice că e al „generației mele“. La concertul ăsta m am amestecat în mulțime și am dansat, am fredonat, am aplaudat. Am reușit să fiu spectator și fan, ceea ce mi se întîmplă rarisim.

● Adina POPESCU

Am ajuns pentru prima oară în Cetatea de la Alba Iulia odată cu prima ediție a Festivalului Dilema veche. Atunci încă nu era restaurată pe de-a întregul, însă în ultimii trei ani am asistat la transformarea ei deplină. Am descoperit-o la pas și m-am gîndit ce loc potrivit este pentru lecturi și conferințe în aer liber, pentru ateliere creative pentru copii, pentru concerte de muzică bună. Adică pentru tot ce înseamnă Festivalul Dilema veche. Nu trebuie să fii la București, la Cluj sau la Timișoara ca să iei parte la un festival de succes. Uneori, astfel de locuri te inspiră mai mult, mai ales dacă ai alături oameni cu care să te simți în largul tău.

● Cristina ŞTEFAN

Un festival aduce cu el și sentimentul apartenenței la o comunitate. În cazul de față, apartenența nu e dată neapărat de faptul că cei care au venit la festivalul nostru, din toate colţurile ţării, sînt și cititori ai Dilemei vechi. Contează mai degrabă faptul că sînt oameni inteligenți, care-și pun întrebări, sînt implicați în societate, curioși și dornici să mai ciupească puțin din cunoștințele invitaţilor noştri. De-a lungul edițiilor, am observat din ce în ce mai mulți tineri la Festivalul Dilema veche – în grupuri mai mici, pe pajiște, asistînd la conferințe și dezbateri, dar și la lecturile de proză și poezie, proiecțiile de filme ori concertele de muzică jazz, seara, strînși în grupuri mari. Văzîndu-i adunați în Alba Carolina, făcînd poze, plimbîndu-se prin Cetate pe bicicletă ori discutînd voioși cele văzute şi auzite la ultimul eveniment din festival, te contaminezi, vrînd-nevrînd, de voie bună, îți ieși și tu din letargia cotidiană și te încearcă un sentiment de bucurie. Deschizi programul festivalului. Unde să mergem mai întîi?

Foto: Ionel Roşca

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.