Imperiul de hîrtie

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
MHS de la A la Z jpeg

Într-o zi, prin anul al doilea, îl văzusem pe prietenul Nino Stratan cu un volum galben, ferfeniţit, sub braţ, avînd titlul Ingeniosul bine temperat. Nu ştiam nimic despre autor, iar Nino mi l-a recomandat cu cuvintele pe care le păstra doar pentru cei mai mari scriitori: „Omul e complet nebun!“ Pentru el, nebuni erau doar trei-patru autori: Arghezi, Ion Barbu, Foarţă, Grigurcu, cei pe care-i iubea pînă la identificare. Am luat şi eu de la bibliotecă volumul văzut la Nino (era Bibliografia generală, partea a doua a tetralogiei) şi am început să citesc. Cartea nu era de pe lumea asta. „Da, nebun, sublim nebun, uimitor şi înveselitor nebun“, îmi repetam din cînd în cînd, tăvălindu-mă pe jos de rîs la cîte-un pasaj sau rămînînd cu gura căscată la cîte-o frază pe care o învîrteam între degete ca pe macheta tridimensională a unei complicate molecule organice. Cartea era ca un drapel sfîşiat în bătălia estetică de vînturile şi proiectilele unei furii creatoare fără precedent la noi. Trebuia să trăieşti pe planeta îndepărtată a literaturii şi nu în mizerabila noastră lume comunistă ca să poţi scrie aşa ceva.

Îmi suna pe alocuri a Borges, altădată a Calvino, în multe fragmente a Barth sau Donald Barthelme, contemporani pe alte meleaguri ai lui MHS al nostru şi deja celebrităţi în anii şaizeci, deşi la noi încă aproape necunoscuţi. Peste tot suna şi a Lewis Carroll şi mai ales, dintre autohtoni, a Urmuz. Cum spunem noi însă, seamănă, dar nu răsare. Căci MHS, în ciuda aerului de familie cu toţi autorii moderni pe care Hocke i-a inclus în abstrusa definiţie a manierismului ca manifestare tipică a omului problematic, este totuşi atît de original încît poate fi fără probleme recunoscut de la primele fraze. E Borges, dar unul plin de umor, Calvino, dar mult mai sintetic, Barthelme, dar cu un acut simţ moral, Urmuz, dar adesea transformînd gratuitatea în meditaţie socială, politică sau metafizică.

Poate că metafora cea mai sugestivă, care nici ea nu cuprinde însă toate dimensiunile acestui fantast, este cea a bibliotecarului, stăpîn desăvîrşit al unui imperiu literar, al unei lumi de cărţi şi citate. Clişeul, în kitsch-ul său obosit sau hilar, este substanţa reciclată masiv de scriitorul român, care, în felul său, ne dă şi el, în întreaga lui operă, un Dictionnaire des idées reçues, asemenea şi neasemenea celui al lui Flaubert.

Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, foşti colegi de liceu la „Ienăchiţă Văcărescu“ din Tîrgovişte, Mircea Horia Simionescu s-a aflat în miezul mişcării literare ce avea să facă istorie sub numele de Şcoala de la Tîrgovişte, care, alături de alte cîteva nuclee literare (şi, în definitiv, şi de gîndire liberă, de embrioane de societate civilă) ca mişcarea onirică sau Cenaclul de Luni, au definit literatura progresivă a perioadei comuniste, neaservită şi din acest motiv marginalizată de Putere. Nicăieri, poate, autoreferenţialitatea literaturii nu este mai limpede decît în scrierile tîrgoviştenilor, care par a ignora cu desăvîrşire lumea reală, semnificativă pentru ei cel mult ca epifenomen cultural. Literatura e, pentru ei, tărîmul virtual în care totul e posibil, un joc imanent, cu toate piesele date pentru totdeauna, asemeni şahului, şi în care ceea ce contează este arta combinatorie. Li s-a reproşat întotdeauna gratuitatea, artificiul, „livrescul“, şi într-adevăr arta lor, predominant textuală, are ceva din tehnica laborioasă a împăturirii foii de hîrtie în origami-ul japonez. Ei aproape că nici nu au produs opere propriu-zise, ci un continuum textual din care, pentru necesităţi editoriale, au decupat uneori zone mai coerente pe care le-au numit „romane“, „nuvele“ etc. Genurile şi speciile tradiţionale sînt fie abandonate făţiş, fie hibridizate, parodiate, subminate, aşa încît comedia literaturii se poate desfăşura luxuriant, fără oprelişti, asemenea defilării carelor alegorice ale unui carnaval creol. Aproape fiecare cuvînt din textele lor are cîte un hyperlink ce trimite fie la un anume loc dintr-o scriere clasică, la o scenă, o situaţie sau un vers, fie la un alt pasaj din scrierea căreia îi aparţine, aşa încît fiinţa literară, translucidă şi evanescentă, a ficţiunilor lor ajunge să aibă o complexitate multietajată şi un sistem nervos ultrasofisticat.

„Catedrala“

Ingeniosul bine temperat, tetralogia lui Mircea Horia Simionescu, este, poate, „catedrala“ cetăţii de hîrtie a tîrgoviştenilor. Contemporanii au luat-o drept o scriere satirică sau umoristică, trecînd uşor pe lîngă enorma punere în discuţie a întregului cîmp literar pe care se construieşte această operă. Mimetismul, proteismul formal extrem, dexteritatea de virtuoso a prozatorului sînt prezente de la un capăt la altul al celor patru volume ce alcătuiesc un corpus care, la o adică, ar putea substitui toată literatura. Aspiraţia enciclopedică, borgesiană, chiar dacă permanent autoironică, se vădeşte din chiar principiile de organizare a tetralogiei – şi mai cu seamă a primelor două volume, superioare celorlalte. Modelele devin aici dicţionarul, respectiv bibliografia, adică forme taxonomice marginale, condensate, care îmbină fragmentarismul cu holisticul viziunii „în ochi de insectă“.

Dicţionarul onomastic, volumul de debut tîrziu, la 41 de ani, al scriitorului, este prima piesă a tetralogiei şi cea care stabileşte principiile de funcţionare ale noului tip de literatură propus de MHS, principii cum nu se poate mai diferite faţă de realismul propriu-zis sau realismul magic al prozei noastre din anii ’60 şi ’70. E incredibil că scrieri ca Moromeţii şi Dicţionarul onomastic au fost contemporane, deşi ultima s-a publicat mult mai tîrziu, căci ele ţin de vîrste foarte diferite ale literaturii. Cartea constă în articole de dicţionar. Formal, ar putea fi vorba despre un dicţionar etimologic sau enciclopedic, şi de altfel volumul a fost adesea considerat ca atare şi aşezat la secţiunea „dicţionare“ a bibliotecilor. Dacă bibliotecarii care-au făcut grotesca greşeală şi-ar fi aruncat ochii măcar pe prima pagină a cărţii ar fi înţeles că scrierea nu e decît o parodie uriaşă clădită pe scheletul convenţiei dicţionarului. Nume de persoane, unele familiare, altele bizare, dar nu de tot neplauzibile, sînt urmate de „definiţii“, uneori de două cuvinte, alteori de douăzeci de pagini, definiţii care nu definesc nimic şi care produc minţii, cum scria Wittgenstein, o crampă continuă. Spiritul neştiinţific, aglutinant şi verbios al vechilor enciclopedii e parodiat aici cu vervă şi ferocitate. Numele e privit ca un cîmp complex de sonorităţi, sugestii mnezice, fenomene de audiţie colorată, un nor semantic ambiguu, indeterminat, care stimulează imaginaţia asemenea petelor aleatorii în care pictorul (nota Leonardo da Vinci în carnetele lui) vede bătălii, cetăţi şi maşinării ciudate. Uneori simpla sonoritate declanşează, prin anagrame şi rotaţii ale literelor, un portret al unui fantomatic personaj, ieşit, încoifat şi-mplătoşat, dintr-un dans al combinaţiilor. Indiferent de mărimea lor şi de mecanismele de generare, mereu altele, inepuizabile ai zice, fragmentele ce compun Dicţionarul onomastic (şi continuarea acestuia, Jumătate plus unu) sînt un foc de artificii ce umplu de uimire prin ludic, gratuitate, ingeniozitate şi witz.

În Bibliografia generală, capodopera lui MHS, principiul de construcţie este încă şi mai complex: fişa de bibliotecă permite, prin jocul dintre numele autorului, titlu şi comentariu, o intertextualitate universală, ca şi o transparentizare şi virtualizare a spaţiului lecturii fără alt precedent decît în opera lui Borges. Cărţi reale cu numele autorului fictiv (real sau inventat), atribuirea unei cărţi reale unui autor imaginar sau invers, rezumatul fantastic al unei scrieri reale şi invers, toate posibilităţile jocului cu mărgele de sticlă al bibliotecii imaginare sînt explorate. Nebun, sublim nebun, hilar nebun, nebun înţelept şi nebun jucăuş, MHS e suveran în lumea sa de hîrtie. Sînt momente în scrierile sale cînd ingeniosul nu mai este deloc temperat. Atunci levitează deasupra peisajului abstrus al literaturii, şi ne aduce şi pe noi în stare de levitaţie.

L-am văzut ultima dată la o expoziţie de fotografie [Expoziţia „Scriitori români. Chipuri şi taine, fotografii de Mircea Struţeanu“, martie 2011, Institutul Cultural Român, curator: Tudor Jebeleanu, n.n.]. Pe pereţi erau atîrnate portrete de scriitori. Am vorbit puţin cu el. Era real, compact, nu avea deloc aerul celui intrat într-un fel de ceaţă. Vorbea despre boală şi suferinţă, se plîngea că nu se mai poate mişca uşor, dar avea pe chip un fel de crispare sau de dîrzenie a celui care nu cedează. M am despărţit de el cu aceeaşi căldură ca întotdeauna, convins că ne vom revedea de multe ori mai departe. De-acum însă a rămas din el doar ceea ce sperăm să rămînă din noi toţi: o carte frumoasă. E consolarea şi, în cazul celor ca MHS, triumful unei vieţi de scriitor. 

(fragment din prefaţa la audiobook-ul Mircea Horia Simionescu citeşte din Ingeniosul bine temperat, Editura Casa Radio, 2011) 

Mircea Cărtărescu este scriitor. Cea mai recentă carte: Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.