Identitatea – o istorie înscrisă în oasele noastre

Alexandra ION
Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Identitatea – o istorie înscrisă în oasele noastre jpeg

În ultimii ani am tot citit în presa internațională numeroase titluri precum: „Vechea populație britanică a fost înlocuită de nou-veniți acum 4.500 de ani“, „Analize de ADN vechi ne arată originile minoicilor și micenienilor“ sau „Vreți să aflați dacă aveți strămoși romani sau vikingi?“. Ni se promite că prin testarea materialului nostru genetic putem să ne aflăm istoria și astfel să răspundem la întrebarea cine sîntem noi. De la companii care vînd teste pentru aflarea strămoșilor pînă la proiecte de cercetare de arheologie finanțate cu multe milioane de euro la nivel european se pare că societatea este cuprinsă de ceea ce Dorothy Nelkin și Susan Lindee au numit o „mistică a ADN-ului“.

„Tocmai am făcut un test ADN…“, cînta încă din 2017 rapperița Lizzo, iar festivalul Eurovision de anul trecut a avut ca partener una dintre marile companii care oferă teste de aflare a strămoșilor, sub sloganul „O mare familie“. Se pare că nevoia umană de a ști cine sîntem și de unde venim este mai presantă ca oricînd în secolul XXI. Într-o epocă în care importanța miturilor, legendelor și memoriile de familie încep să se piardă, știința este adusă pentru a umple lacunele și a răspunde la aceste întrebări. Și ce este interesant e faptul că în special corpurile și oasele noastre încep să fie văzute drept conținînd „istoria“ și identitatea noastră. Însă noțiunea de identitate pe care aceste narațiuni o promovează rămîne o iluzie, în realitate lucrurile fiind mai complexe. Iar rezultatul este o confuzie între identități culturale și material biologic-genetic.

Daniela Ecaterina Cutaş, o cercetătoare în filosofie practică, povestea în articolul „Istoria din noi“ (Scena9) că „unul dintre primele lucruri pe care le află un om originar din România care își face un test ADN oferit de vreuna dintre companiile de pe piață (cum ar fi AncestryDNA, 23andme, sau MyHeritage) este că nici una dintre ele nu poate confirma o origine „românească“. În schimb, utilizatorii obțin un profil care conține elemente generice mixte ale identității lor, cum ar fi balcanici, greci, est-europeni, iberici etc. Ce înseamnă însă aceste etichete, ce înseamnă să fii român, balcanic sau „cu elemente iberice“? Cu siguranță, acestea sînt identități culturale, definite și redefinite de-a lungul istoriei. Cum s-a ajuns însă la testarea lor genetică?

Una dintre principalele explicații este legată de dezvoltarea disciplinelor care au localizat identitatea și variabilitatea umană la nivelul corpului fizic. Înainte să fie genetica, au fost arheologia și antropologia fizică. La începutul secolului XX, cercetătorii au sperat că pot spune ceva despre originea grupurilor de oameni, încadrîndu-i în mari categorii. O seamă de arheologi precum Gustav Kossina sau Vere Gordon Childe au crezut că pe baza urmelor materiale ale trecutului – vase, arhitectură, morminte – pot fi identificate grupuri etnice clar delimitate, în viziunea lor etnia suprapunîndu-se peste o anumită cultură materială. Antropologii, la rîndul lor, au măsurat și au descris oasele, în special craniul, în speranța că fiecare individ poate fi încadrat într-un tip antropologic sau rasial. Așa se vorbea despre tipuri populaționale precum „tipul dolico-mezocefal“, „tipul protoeuropid“ sau cel „mediteranoid“. După cum indică și numele, tipurile de populații erau circumscrise anumitor regiuni geografice, existînd o legătură strînsă între constituțiile biologice, cadrul geografic și cultură în viziunea cercetătorilor. Pe linia aceluiași model, și în România interbelică, antropologul Francisc I. Rainer a adunat o colecție de peste 4.000 de cranii care să documenteze „tipul român“. Însă curînd a realizat că nu există un tip unitar din punct de vedere fizic, datorită dinamicii populaționale de-a lungul istoriei.

Treptat aceste tipologii și-au arătat limitele și au fost abandonate. Analizele s‑au mutat pe scrierea biografiei indivizilor, prin citirea semnelor pe care viața lor a lăsat-o pe oase. De exemplu, pe baza aspectului anumitor zone-cheie ale corpului – bărbia, fruntea, spatele craniului, pelvisul, aspectul oaselor lungi – se poate determina sexul persoanei. Apoi, în funcție de modificări la nivelul craniului, uzura dinților, aspectul țesutului spongios din oase ș.a., se poate estima vîrsta. Dacă persoana a suferit de boli, putem spune și asta, însă numai dacă a trăit suficient de mult cu ele încît acestea să afecteze scheletul. Chiar și unele activități fizice intense și repetate făcute de o persoană își pot lăsa amprenta pe scheletul său – a mers mult, a îngenucheat repetat, a tras cu arcul? Apoi, îmbogățind analiza cu alte date, putem afla ce dietă a avut o persoană, locul de origine sau unde și-a petrecut sfîrșitul vieții – cum s-a întîmplat în cazul lui Ötzi. Treptat, punînd cap la cap informațiile pe care ni le dă scheletul, dar și contextul în care îl găsim, ne putem imagina dacă cineva a fost bogat sau sărac, dacă a avut o familie sau a fost îngrijit cînd a fost rănit, sau dacă societatea l-a tratat diferit – poate a fost un conducător și are un mormînt mai bogat, sau a fost considerat vrăjitor și cei vii și‑au luat măsuri să nu se mai întoarcă din morți. Sau poate a fost omorît și abandonat undeva, refuzîndu-i-se un loc potrivit. Corpul uman își construiește identitatea la granița mai multor scale temporale: unele coboară mult în timp și spun povestea evoluției speciei și a mișcărilor de populații de-a lungul vremii, iar altele ne sînt mult mai aproape, ancorate în povestea familiei noastre sau a modului cum ne modelăm noi. Aducînd împreună date biologice, dar și de antropologie culturală și istorie, identitatea unei persoane capătă astfel treptat contur.

Dar aspirațiile de a obține răspunsuri științifice, înțelese ca „obiective“, la întrebarea cine sîntem ne bîntuie și astăzi, iar noul trend ADN este expresia lor. Este interesant de văzut cum acest trend al căutării de origini în care genetica joacă un rol esențial în ultimii ani a influențat inclusiv modul cum definim identitatea în dimensiune istorică. De la analizele osemintelor de regi medievali la descoperiri preistorice, identitatea pare legată mai mult ca oricînd de istoria cuprinsă în străfundurile corpului nostru. Spre exemplu, analiza osemintelor domnitorului medieval Vladislav I Vlaicu, înmormîntat la Curtea de Argeș, a încercat să vadă dacă poate identifica, prin studii genetice, dacă acesta a fost cuman. Implicit se sugera că identitatea lui – cuman sau român – va afecta felul cum ne înțelegem propria identitate națională. Problema a fost însă că o identitate etnică și culturală nu se suprapune peste o identitate genetică.

Un alt exemplu frecvent întîlnit astăzi este cazul narațiunilor despre marile migrații care și-au lăsat amprenta la scara continentului și asupra locuitorilor acestuia. Așa este cazul introducerii neoliticului în Balcani acum 8.000 ani – introducerea agriculturii, a domesticirii animalelor, a ceramicii și a unor așezări sedentare –, interpretat prin analize ADN ca fiind rezultatul unor migrații din Anatolia. Similară este teza conform căreia neoliticul a fost introdus pe teritoriul actual al Marii Britanii dinspre continentul european odată cu venirea populațiilor Bell-Beaker. Ne putem lesne închipui cum, în contexte politice actuale precum Brexit-ul, astfel de studii care susțin că cea mai mare parte a genomului britanicilor provine de pe continent sînt imediat preluate de presă ca argumente ale unor vechi legături între Europa și Marea Britanie – o identitate europeană veche și nu insularitate. Ce pierd însă din vedere aceste narațiuni este realitatea arheologică: lucrurile apar mult mai nuanțate la o scară mică, a unui sit arheologic, unde poate apar noi indivizi, dar se și continuă obiceiuri dinaintea venirii lor, sau cultura materială neolitică pe care aceștia o au este diferită de cea din zonele presupuse a fi de origine.

În aceste cazuri, genetica nu face altceva decît să înlocuiască ca importanță vechile studii osteologice, însă în esență rămîne aceeași perspectivă: noi sîntem în primul rînd un organism biologic-genetic, fără a se ține cont că umanitatea înseamnă mult mai mult. Cum răspunde o persoană în fața lumii, cum este modelată de propriile experiențe și, în final, „Cine credem noi că sîntem de fapt“, pentru a o parafraza pe Daniela Hoffman? În plus, adesea se pierde din vedere că grupuri umane cu același trecut genetic, cel mai probabil au căpătat expresii culturale variate în fața unor istorii diferite. Chiar și corpul se schimbă în noi contexte geografice și culturale, după cum a demonstrat antropologul american Franz Boas încă din 1912. În studiul său, el a arătat cum copiii născuți în SUA din părinți imigranți au alte măsurători craniene și înălțimi decît părinții lor.

Întrebat care este identitatea sa, sociologul Zoltan Rostas a răspuns că este un „maghiar ardelean care publică acum mai mult în limba română“ (Demeny 2019). În cazul său, cît de mult din această identitate cu mai multe straturi ar fi surprinsă printr-un studiu al scheletului sau un test genetic? După cum povestea și Daniela Ecaterina Cutaș în textul ei, pe măsură ce istoria merge înainte, granițele politice și legăturile familiale se schimbă, astfel încît chiar și oamenii născuți în același sat pot avea identități diferite, decenii sau secole mai tîrziu. Iar în lumea globală în care trăim, acest fapt este și mai marcant. Astfel, poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: ce poveste alegem să spunem despre noi înșine și ce spune această alegere despre cine sîntem?

Alexandra Ion este arheolog și antropolog. Recent a publicat volumul Regi, sfinți și anonimi. Cercetători și oseminte umane în arheologia din România (Editura Cetatea de Scaun).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.