Harta însingurării

Alida MOCANU
Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Harta însingurării jpeg

„All the lonely people
Where do they all come from?
All the lonely people
Where do they all belong?”

The Beatles, Eleanor Rigby

Îţi ia destul timp pînă ajungi să o îmblînzeşti cu adevărat. La început, o înveţi să se obişnuiască puţin cîte puţin cu tine. Să îţi deprindă mersul de zi cu zi, de seară cu seară, de noapte cu noapte. O ajuţi să îţi descopere casa, obiectele din jur, cărţile, fotografiile, florile din glastre, muzicile şi serialele tale, cafelele fără zahăr sau vreun Rioja sec de sîmbătă seara. Cîteodată o păcăleşti, o duci de nas plecînd în vacanţe, cărînd vară după vară un cort, fugind, tu cu ea şi cu soarele, pe o autostradă, sau umblînd fără rost prin parcuri şi librării, sau pe străzi pur şi simplu. O amăgeşti amestecîndu-te în mulţimea din vreun aeroport, pentru ca apoi să o minţi iar, pierzîndu-te printre miile de turişti din muzeele lumii (locul unde nimeni, nimeni nu este sau – mai bine spus – nimeni nu pare vreodată singur). Dar tu aşa eşti, ascuns în masa asta de oameni gălăgioşi, organizaţi în grupuri, făcîndu-şi poze, căutîndu-se unii pe alţii, pe care tu îi rogi în stînga şi-n dreapta: „Excuse-me! Could you please take a picture of me with this painting?”.

La un moment dat, observi că singurătatea s-a învăţat cu tine. Nu se mai ascunde, nu te mai şicanează, nu mai ameninţă că te părăseşte. Ştie tot ce faci, păstrează orice urmă de-a ta, orice amprentă a mîinilor tale pe ceaşca de ceai, pe tastatura cuvintelor tale scrise, pe vaza cu lalele sau bujori sau margarete sau crizanteme sau frezii. Îţi ştie pe de rost anotimpurile şi cum le-ai tot schimbat apa în vaza din sufragerie. Îţi păstrează fiecare urmă a paşilor prin încăperi, pe covorul gros. Exact ca în Rătăcitorii Olgăi Tokarczuk, singurătatea ia forma ta şi a casei tale, împreună, nedespărţite: „Episoade singulare, simple gesturi, ca de pildă amprenta piciorului pe covorul moale care apare la nesfîrşit în acelaşi loc, apare şi dispare. Sau mîna care imită deasupra mesei mişcarea scrisului, absolut de neînţeles, căci se produce fără stilou, foaie, scris şi restul trupului”.

Ca să nu se întoarcă împotriva ta, te apuci s-o organizezi pe o listă a nevoilor şi a dorinţelor. Aşa cum faci pentru cumpărături, sau pentru citit, sau pentru ambiţiile mici: „Să iau apă şi ciocolată, să cumpăr cutare carte, să mă apuc de sport, să, şi să, şi să...”.

„E important să îţi fixez nişte reguli”, îi spui. Ştii că, dacă nu faci asta, o să profite, pentru că singurătatea atunci te loveşte mai tare, cînd te ştie dezarmat, deznădăjduit, luat pe nepregătite. Trebuie să îi explici clar graniţa dintre solitudine şi ea.

„Nu sînt nici poet romantic, nici the Wanderer above the sea of fog sau singuraticii lui Edward Hopper, nici Truman Burbank în scena-n care plouă doar peste el, peste el singur şi atît”, îi tot repeţi, apăsat, răspicat, să priceapă odată că nu eşti personaj de carte, nici protagonistul unui tablou, nici actor într-o scenă de film. Acolo e un joc al cuvintelor, al imaginii, al camerei de filmat, al căutării unui efect. Graniţa asta trebuie să-i fie bine explicată; singurătatea trebuie să înţeleagă perfect cînd este doar o alegere de moment şi cînd s-a transformat deja (cînd este prea tîrziu) în înstrăinare şi dezamăgire, în teamă, în apatie sau inadaptare, adică, în cele din urmă, în duşmanul tău. Iar acesta este momentul cînd relaţia cu propria singurătate a devenit toxică și atunci vă răniţi, cînd convieţuirea devine imposibilă şi atunci te lupţi cu ea, o amăgeşti din nou, spunîndu-i că nu e chiar atît de rău, că poate mîine vă va fi mai bine. Dar, în timp ce o amăgeşti pe ea, te amăgeşti de fapt pe tine. Pentru că nu există manuale de singurătate. Nu-ţi oferă nimeni vreodată oferta atractivă a unui curs de alungare a ei.

Cît de uşor le-ar fi fost atunci inadaptaţilor, dezamăgiţilor, alungaţilor, copiilor abandonaţi şi adolescenţilor neînţeleşi, oamenilor cu depresii-adînci-fără-ieşire, părăsiţilor, celor necurajoşi şi neîncrezători, introvertiţilor, renegaţilor şi respinşilor, timizilor, celor uitaţi de prieteni şi de lume, văduvelor sau văduvilor, oamenilor care nu mai cred în nimic sau în nimeni, celor care au lăsat garda jos şi care, în final, s-au închis în ei.

Cît de uşor le-ar fi fost atîtor şi atîtor bunici singuri. Cît de uşor i-ar fi fost atunci bunicii să-şi înțeleagă zeci de ani de linişti şi aşteptări, zeci de ani muncind singură pămîntul ăla bolovănos, zeci de ani urcînd în tăcere mii de coşuri grele în podul casei, zeci de ani pregătind masa pentru o singură persoană, şi tot atîţia ani aprinzîndu-şi focul în sobă, singurul zgomot din camera ei, şi ea tot singură, pentru că a luat de mult forma singurătății celei care-o locuieşte.

Cît de uşor ne-ar fi fost dacă cineva ne învăţa să trăim singuri şi să transformăm singurătatea în oameni, în îmbrăţişări, în fericire, în mîngîieri şi cuvinte de alint, sau de împăcare, sau de drag. Cît de uşor ne-ar fi fost să transformăm liniştea din jur în atît de aşteptatele „Ce mai faci? Cum mai eşti? Ai nevoie de ceva?”. Cît de uşor ar fi fost dacă, în manualul ăsta al singurătăţii, oamenii s-ar fi grupat pe două rînduri: cei singuri şi cei care pot alunga singurătatea celorlalţi. Un grup de lucru s-ar fi ocupat de ei, le-ar fi ghidat paşii, le-ar fi creat strategii menite să îi aducă împreună, ar fi iniţiat programe intensive de readus pofta de viaţă celor care s-au adîncit mult prea mult în prăpastia asta numită singurătate.

Dar grupul ăsta de lucru, pe marginea căruia am brodat mai sus un scenariu imaginat, da, el chiar există. Nu am ştiut niciodată de el pînă astăzi, cînd scriu acest text. Îi spune Ministerul Singurătăţii şi a fost înfiinţat, în anul 2018, în Marea Britanie, iar anul acesta, în Japonia. Şi poate că, pînă la urmă, ar trebui să existe în fiecare dintre noi un astfel de minister, unul care, în loc să arate cu degetul depresia sau izolarea unui om, să se întrebe, mai degrabă, cum poate să-l ajute.

Alida Mocanu este jurnalistă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.