Got my mogo working

Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Got my mogo working jpeg

Pe la jumătatea anilor ’80, un binevoitor ofițer de Securitate m-a avertizat că mi-aș face un mare bine dacă n-aș mai călca pe la Biblioteca Engleză. Principala suspiciune care plana asupra mea era că citesc cărțile de-acolo. „Păi, de ce să nu le citesc?“, m am prefăcut eu mirat. „Ha!“, a triumfat ofițerul. „Păi, vezi că ești naiv? Nu te-ai gândit că scriitorii lor nu-s ca ai noștri?“ Acu’, ce-i drept, eu mă gîndisem, dar nu i-am mărturisit ofițerului. Așa că am continuat să-l privesc nedumerit. „Naiv! Ce ți-am spus?“, mi-a interpretat el prompt faciesul, după care m-a dumirit cu condescendență, revenind la ideea cu „scriitorii lor“: „Dom’le, la ei, con-de-ie-rul (zău, condeier a zis!) pune idei în spatele cuvintelor!“ Și, înfruntîndu-mi stupoarea, mi-a dat lovitura de grație: „Așa-i că la asta nu te-ai gîndit?!“ Ce-i drept, nu mă gîndisem… Adică mă gîndisem eu că scriitorii lor pun idei în spatele cuvintelor, dar credeam că și-ai noștri fac la fel…

Traumatizat de această întîlnire, am început să scormonesc în spatele cuvintelor – după idei, deh – la fiecare condeier pe care-l citeam. Și cred că așa am început să traduc literatură, pentru că orice lectură în profunzime echivalează cu o traducere. Cu timpul am ajuns să-i incit și pe alții la contrabandă cu ideile din spatele cuvintelor – cuvintele condeierilor noștri, de astă dată. Și pentru că ideile par a nu putea să circule fără trup dintr-o limbă într-alta, contrabandiștii le-au împachetat în cuvintele lor…

Așa a luat ființă atelierul de împachetat idei de la Mogoșoaia. Azi toată lumea știe că la Mogoșoaia funcționează la foc continuu ateliere de vrăjitorie. Cu firmă. Dar într-o vreme, fără firmă, a funcționat acolo, în strada Valea Parcului, „la Palat“, și un atelier de traduceri literare din română în limbi mai multe decît „cele șase depline“ despre a căror existență avea știință Budulea cel bătrîn. Era programul ICR de burse pentru traducători în formare, pe care l-am coordonat între 2006 și 2012. În cei șase ani cît a durat programul, au venit 123 de traducători în formare şi 59 de traducători profesioniști. S-au tradus aproximativ 300 de cărţi aparținînd unui număr de 115 autori şi publicate de 164 de edituri din 27 de ţări în 25 de limbi. Cele mai multe cărţi au fost publicate în Spania, Italia, Polonia, Bulgaria, Germania, Franța, Olanda, Norvegia. Dar nu cred că numărul cărților apărute e important, ci faptul că au început să se traducă, că a apărut în lume o comunitate de oameni care traduc literatură română.

La începutul lui 2006, programul burselor pentru traducători era încă un „tramvai numit dorință“, așteptînd să iasă din depourile ICR-ului, pe un traseu la acea vreme incert. Ideea de bază era să le oferim unor tineri vorbitori nativi de limbi din alte ţări (în mod ideal cu studii universitare de română) posibilitatea de a petrece cîteva luni în România, pentru a le capta bunăvoința fată de literatura noastră – cea actuală, în primul rînd. Se pornea de la premisa (subiectivă, poate) că această literatură merită să fie cunoscută şi tradusă şi se mai pornea și de la realitatea (de astă dată obiectivă) că, în afara României, interesul care i se arată este cvasi-inexistent, chiar în cercuri altminteri consumatoare de cultură. O altă realitate, dureros de obiectivă, era că, în raport cu cantitatea de literatură care, în aceste condiții, s-ar fi cerut tradusă, cantitate aflată în continuă creştere, şi nu neapărat în detrimentul calității, numărul traducătorilor, indiferent de limbă, tindea spre zero. Era clar că nu se poate face nimic peste noapte pentru a remedia o situaţie perpetuată, hai să zicem, de secole. Există totuși un lucru care se poate face peste noapte chiar şi în astfel de cazuri disperate: să începi.

Am început… Mai întîi, am dat sfoară n țară, şi mai ales în afara ei, după bursieri. Am apelat la universitățile unde se preda româna de pe toate continentele, la lectorii de limba română din lumea largă, la rubedenii și cunoștințe. Iniţial, reacţia a fost minimă, astfel încît pentru prima sesiune de burse nu am reuşit să acoperim decît jumătate din locurile disponibile cu tineri care, în cea mai mare parte, s-au dovedit ulterior indisponibili pentru lucrarea de pionierat la care fuseseră chemați. Tramvaiul nostru numit dorință amenința să se metamorfozeze în funicularul din Zorba Grecul, cu deosebirea că nu-i venea nimănui să joace.

Personal, mă resemnasem. Dar cînd, pentru a doua sesiune de burse, octombrie-decembrie 2006, numărul solicitanților a fost dublu față de numărul locurilor oferite, mi-am recăpătat încrederea în capacitatea programului de a urni munții şi, odată cu ei, şi literatura noastră staționară.

Odată selecționați de un juriu extern, bursierii au fost încartiruiți la Mogoșoaia, unde ne-am pus cu cultura pe ei: cursuri de traductologie și exerciţii practice de traducere, pornind de la problematica atinsă la curs. Analiza de text era un ingredient de bază al întîlnirilor noastre, ca să fim siguri că nu ne scapă nici una dintre ideile „puse“ în spatele cuvintelor de autori care nu urmaseră cursuri de creative writing cu ofițerul de mai sus. Din capul locului, bursierii au fost încurajați să citească, pe baza unor recomandări, dar mai ales pe baza descoperirilor făcute pe cont propriu. Răspunsul a fost copleșitor, în sensul că apetența oaspeților pentru literatura română a început să dea găuri în rafturile librăriilor bucureștene şi ale anticariatelor, precum şi în bugetele lor personale. Alimentați, unii dintre ei, doar cu literatură veche în universitățile din ţările lor unde studiau româna, s-au înviorat brusc cînd au dat de gustul „literaturii de piață“. Schimbul de opinii care a însoțit aceste descoperiri a fost, la rîndul său, un curs în sine. În afara orelor de curs, mergeau constant la teatru, la cinema, la manifestări culturale, la întîlniri cu prietenii pe care şi-i făcuseră aici, precum şi la întîlniri cu scriitori, editori etc.

Cum un lucru tinde să conducă la altul, programul şi-a căpătat curînd o dinamică proprie, aşa că multe elemente au fost elaborate din mers. Odată întorși în ţările lor, bursierii intrau în tratative cu edituri și publicații de acolo pentru traducerea unor autori şi selecții de literatură română. Se pare că atmosfera cursului le-a întreținut interesul care îi mînase în primul rînd aici.

În ceea ce priveşte partea teoretică, prin noțiunile introductive de traductologie despre care vorbeam, am urmărit o sensibilizare a participanților la dimensiunea culturală a traducerii literare, din perspectiva echivalenţei dinamice. Am studiat echivalența la nivel de cuvînt, de sintagmă şi de context, oprindu-ne la cazuri comune de neechivalență şi trecînd în revistă procedeele standard folosite de traducători consacrați pentru depășirea situațiilor de neechivalență. În discursul unui scriitor, alegerea unei sintagme, de pildă, este rezultatul experiențelor acestuia într-o cultură circumscrisă istoric, geografic, și nu numai. Experiențele respective sînt comunicate unui cititor care se presupune că împărtășește aria lor de provenienţă. Traducătorul va trebui, în mod ideal, să reproducă acest circuit astfel încît să-l poată include pe cititorul din spaţiul său cultural – operațiune deloc uşoară, dar preferabilă echivalenţei formale, care forțează sintagmele traduse în tipare adesea nefericite, reproducînd cuvintele, fără să-și mai bată capul cu „ideile din spatele lor“. Traducătorul „în formare“ trebuie să învețe să se plieze simultan pe cele două culturi cu care operează – cea a limbii-sursă şi cea a limbii-ţintă. Fără prejudecăţi şi fără aroganță…

O prejudecată de care ne lovim adesea, și nu doar ca traducători, e cea a limbilor şi, respectiv, a literaturilor „mici“ în opoziţie cu cele „mari“. Membrii comunității de traducători de la Mogoșoaia povesteau că s-au trezit în situații în care au fost compătimiți (inclusiv de către români) pentru că traduc dintr-o limbă mică. Dar pentru un traducător nu există limbi mari şi limbi mici. Există doar limba-sursă şi limba-ţintă. Iar dacă ne gîndim la mecanismele prin care s-au format și funcționează limbile, fiecare limbă este un fenomen de proporţii cosmice. Aş zice că limbi „mici“ nici nu există – toate limbile sînt MARI… Și în măreția lor rezidă potențialul unei literaturi mari.

Traducătorii veniți la Mogoșoaia au avut ocazia să facă această descoperire și au plecat cu dorința de a continua ceea ce au început. Şi-au făcut prieteni printre scriitori și apelează la ei cînd îi strînge limba română cu uşa. Țin legătura cu colegii din toate seriile şi din toate ţările participante, îşi lansează reciproc întrebări şi informații legate de textele pe care le traduc. Probabil că de aia au și fost acuzați că sînt agenţi străini. Şi, oarecum, pe bună dreptate – de străini, sînt străini, iar de agenţi, deh, sînt agenţi… literari. Și chiar dacă schimbările suferite de ICR din 2012 au mutat programul de burse pentru traducători străini de pe strada Valea Parcului din Mogoșoaia pe strada Prafului colț cu Pulberii, traducătorii ieșiți de-acolo și, pe lîngă ei, alții, care nu datorează nimic programului respectiv, continuă să citească și să traducă literatură română.

După ce am lucrat cîțiva ani cu traducători din atîtea ţări, pot spune cu toată convingerea că nu programele traduc cărţi, ci traducătorii. Iar la ora asta există în lume cel puţin două sute de traducători de literatură română. Nu mai vorbesc despre numărul autorilor români care, prin opera lor, i-ar putea stimula să-i traducă. Pe termen lung, scriitorii români demni de această titulatură vor obţine vizibilitatea pe care o merită. Şi nu datorită vreunui program – datorită operei lor. Programele, cum am văzut – vin şi se duc. Scriitorii adevăraţi rămîn, iar opera lor îşi găseşte singură traducătorul. 

Florin Bican este scriitor și traducător.

Foto: Tekke, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.