Ginurile domnilor geologi

Publicat în Dilema Veche nr. 877 din 28 ianuarie - 3 februarie 2021
Ginurile domnilor geologi jpeg

Greu de ales exemple în care era aplicată dubla măsură în perioada comunistă – a anilor 1970-1980. Nu pentru că nu erau, ci din contra, pentru că erau prea multe. Tratamentul privilegiat al copiilor de activiști sau securiști, drumul „prin față” la cozile nesfîrșite la carne, ouă, ulei – de fapt, la orice – pentru cei care aveau statutul privilegiat de vînzători la alte magazine (unde se făceau alte cozi) sînt atîtea exemple despre care vor fi vorbit mulți alții pînă acum. Iar după 1990 nu s-au schimbat prea multe, din păcate. Sînt însă unele momente pe care le voi ține minte mereu.

Toamna anului 1989. România joacă împotriva Greciei, la fotbal. Mare meci cu miză, e meci important pentru calificarea la Mondialul din 1990. Merg în Grozăvești, să văd meciul în cămin, cu colegii mei. Ei stau în Căminul B, se adună mulți prieteni și colegi de la multe facultăți din Universitate – și atmosfera e mult mai vie. Ajung la prietenul meu Dan în cameră – toată lumea e pe geam și urlă spre căminul vecin, C, în care sînt cazați străinii – mulți dintre ei greci. Toate ferestrele celor două cămine, pe partea comună, sînt pline de suporteri care strigă isterizați cuvinte puțin laudative la adresa grecilor (ai noștri), a românilor (cei din C). Pare un vulcan sonor, cu invective zburînd în toate direcțiile. La un moment dat, între cămine apar cei doi milițieni de la secția locală. E clar că numai ordine publică nu e. Încep să urle la străini să înceteze, că vor fi toți aspru sancționați, amendați, deportați. Apoi se întorc spre studenții români și le zic „Haideți, băi băieți, stați și voi mai ușor, dați-o încolo de treabă…”.

Început de iulie, 1990. Sînt student în anul al II-lea la Geologie, în practică la Baia Mare. Imediat după mineriada din iunie 1990, simțim ostilitatea celor mulți, speriați și dezinformați cum că studenții ar fi vrut să dea o lovitură de stat. La mina Cavnic, un tehnician miner ne spune sincer părerea lui despre noi. Sîntem o șleahtă de golani puși pe rele, care nu vom face nimic bun în viață. Sîntem cu toții criminali, că vrem să îl schimbăm pe Domnul Iliescu, cel care e atît de blînd. Se vede pe fața lui. Noi, bucureștenii, sîntem, evident, vinovați de toate relele… Omul ne ceartă fără să ridice tonul. E clar, în ochii lui sîntem ce poate fi mai rău pe lume. Reacționari, vînduți. Colegii mei din Maramureș sar cu gura pe el, zicînd că nu e așa, că au fost în Piața Universității și că situația e complet diferită. Cînd află că cei doi îi sînt co-județeni, minerul se uită la ei cu milă și le zice: „Săracii de voi, sînteți copii buni. V-au sucit bucureștenii ăștia mințile…”.

Am fost cîteodată și de partea însorită a vieții. Anul 1998, satul Sf. Gheorghe, Deltă. E perioada în care măsor plaja de acolo din ianuarie pînă în decembrie. Sîntem deja adoptați în sat. E vară, căldură toridă și acum în sat sînt și turiști. Ne-am întors de la lucru și Nea Gică, patronul de la Zorile, ne-a alertat că nu mai are decît două sticle de gin – iar vaporul cu marfă vine abia peste două zile. Colegul meu Gigi îi cere ca tot ginul să fie păstrat pentru noi, cei care stăm în soare, la lucru, zi-lumină. Revenim de pe teren. Gigi se duce să comande gin-tonic-urile reci pentru echipă și dă de un turist care se ceartă cu patronul-barman. Turistul îi cere un gin-tonic – patronul îi zice că nu are. Chiar dacă sticla e mare, pe raft, la vedere. Ne luăm ginurile și îl auzim pe patron lămurindu-l pe turist: „Astea nu sînt ale mele, sînt pentru domnii geologi”.

Dubla măsură nu se aplică doar la noi. În anii trăiți în Veneția, acceptat fiind în comunitatea locală și învățînd dialectul, am văzut de multe ori cum patronii teraselor și restaurantelor îi taxau pe italienii veniți din afara regiunii ca pe orice străin. Dar dacă vorbeai un pic de dialect, cei mai mulți patroni îți aplicau imediat un alt tarif (nu cel afișat), mult mai favorabil. Am întrebat de ce sînt favorizat eu, care nu sînt italian. Mi-au zis clar că trăim împreună în lagună, sub steagul lui San Marco, și asta contează mai mult decît un pașaport.

Dar cele mai multe exemple sînt tot din România. E drept, cu timpul, și exemplele s-au schimbat.

Anii 2010… Stau în mașină, la coadă la controlul de pașapoarte să ies din țară. M-am plictisit de așteptare, mașinile trec prin punctul de control încet, una cîte una. Dintr-o dată intră în trombă un hîrb. Șoferul deschide geamul, fluieră, e grăbit. Polițiștii îl salută și îi fac semn să treacă mai departe. Demarează cît poate de repede. Unul dintre polițiști trece pe lîngă mine și îl întreb de ce nu l-a trimis la control pe vitezomanul grăbit. Răspunsul mă lămurește: „Ce-ai, domʼle? Vrei să se supere nașuʼ?”.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.