Gîndirea critică

Publicat în Dilema Veche nr. 756 din 16-22 august 2018
Gîndirea critică jpeg

Gîndirea critică înseamnă multe lucruri astăzi: o disciplină academică, un set de competenţe-cheie, cursuri, cărţi, conferinţe, asociaţii etc. Dar, dincolo de toate acestea şi de lipsa unei definiţii exacte şi unitare, cred că gîndirea critică înseamnă în primul rînd o atitudine mentală: este acel mod sceptic prin care ne raportăm la lume. Asta nu înseamnă să devenim nişte soacre bombănitoare şi veșnic nemulţumite; nu, înseamnă să nu credem în nimic orbește şi să nu luăm decizii pînă nu avem parte de nişte opinii adevărate şi întemeiate. Înseamnă să avem o atitudine critică, să fim mai întîi sceptici cu privire la tot şi toate, să întrebăm dacă lucrurile stau aşa cum ne apar sau cum ne sînt prezentate şi abia după aceea să luăm decizii şi să acţionăm. Problema deciziei este crucială: sîntem nevoiţi să luăm decizii mici sau majore tot timpul: cu ce mă îmbrac în dimineaţa asta, ce mănînc la prînz, cu cine mă întîlnesc diseară, îmi dau sau nu demisia, mănînc ciocolată, candidez, mă căsătoresc, divorţez etc. Toate acestea ar trebui să fie parte a unui proces decizional cît mai raţional şi obiectiv. Dar oare aşa stau lucrurile? În mare parte acţionăm haotic, subiectiv şi sentimental. Şi aici intervine gîndirea critică, acea parte raţională din noi care ştie că poate cel mai iraţional lucru este să ne credem fiinţe pur raţionale. Nu există aşa ceva! Există doar o raţiune care trebuie să dea seama de visceralul şi iraţionalul din noi.

Ce este gîndirea critică?

Academic vorbind, gîndirea critică este un domeniu derivat din logică (numit uneori şi logică informală, baby logic sau soft logic), în care se analizează cu precădere raţionamente valide în contexte (decizionale) cotidiene. Ideea de bază este că gîndirea noastră se poate îmbunătăţi semnificativ în urma unui proces de autoanaliză. Gîndirea critică este în primul rînd un act de gîndire a gîndirii, de meta-gîndire, în care identificăm greşelile de raţionament şi prejudecăţile de care avem parte cu toţii de-a lungul unei zile. În spaţiul universitar sînt cursuri şi manuale de specialitate care ne învaţă cum să gîndim mai bine. Aici prejudecata principală este că avem parte cu toţii de gîndire, deci ce mare lucru ar fi să gîndim mai bine? Trebuie doar să ne gîndim un pic la cum gîndim şi gata. Dar tocmai aici e capcana, căci întoarcerea gîndului asupra lui însuşi este un proces complex și complicat în care trebuie să identificăm şi să îmbunătăţim acele ingrediente ale gîndirii care ne-ar ajuta să avem o gîndire mai clară şi mai articulată. Sigur, cum cu toţii ne pricepem la sport, medicină, educaţie şi politică, de ce să ne mai batem capul cu aşa ceva? Tocmai pentru a ne îmbunătăţi aptitudinile cognitive în toate aceste domenii de „excelenţă“ şi în multe altele. Aşa cum putem învăţa să mîncăm mai sănătos, să dormim mai bine, să lucrăm mai eficient, tot aşa putem, prin antrenament şi gîndire reflexivă, să gîndim mai bine, mai riguros şi mai creativ. Un astfel de curs este în genere focalizat pe analiza logică a argumentelor pe care le folosim în a combate sau susţine un punct de vedere. Un astfel de curs universitar este ceea ce se cheamă o disciplină transversală, deoarece nu vizează nişte competenţe specifice, ci unele generale, de care avem nevoie cu toţii.

La ce e bună gîndirea critică?

Fiind bazată pe o autoanaliză cît mai raţională şi obiectivă, gîndirea critică ne ajută pe plan personal să ne cunoaştem limitele şi să acţionăm în consecinţă. Indirect, ne forţează să ne dezvoltăm inteligenţa emoţională şi să ne gestionăm cît mai bine trăirile afective. Nu putem să luăm decizii raționale şi să facem analize obiective dacă ne lăsăm dominaţi de dorinţe şi afecte. Pe plan social, gîndirea critică ne ajută să facem faţă mai bine prejudecăţilor şi manipulării la care sîntem expuşi în nenumărate forme şi ocazii. E vorba de acele automatisme de gîndire pe care le dobîndim de mici şi de care trebuie să devenim conştienţi pentru a putea apăra valorile şi principiile unei societăţi democratice. Pe plan profesional, căutarea adevărului şi dorinţa de a fi cît mai creativi nu poate să fie decît benefică. A chestiona limitele universului nostru, indiferent dacă vorbim de universul nostru intern sau de cel extern, ne face să navigăm mai bine pe mările noastre interioare şi să fim mai bine orientaţi cu privire la oceanele exterioare.

La polul opus unei persoane care are această atitudine critică şi reflexivă faţă de univers este ceea ce se numeşte un analfabet funcţional: acel personaj care este din ce în ce mai prezent în societatea noastră, care poate să scrie şi să citească, deci nu este pur şi simplu analfabet, dar care nu înţelege prea bine ce citeşte şi ce spune. Este produsul unei societăţi centrate educaţional pe repetitivitate mecanică şi ţinută captivă de diverse „frici“: frica de nou, de străin, de schimbare etc. Este un mic roboţel social, numai bun să fie manipulat pentru a acţiona şi vota aşa cum îi induce partidul. Acesta este omul revoltat, fără să ştie exact de ce este aşa, doar ţinta revoltei fiindu-i clară. Este patriotul înfocat, care nici măcar nu ştie care este capitala României, este ţaţa Veta care te fură cu seninătate în piaţă, dar care îţi dă oricînd lecţii de moralitate, este nea Fane cel sfătos, care ne vorbeşte cu aplomb, chiar dacă agramat, de toate ce trebuie făcute la noi în cetate. Este, în genere, universul populat de flăcări violet şi de ghicitoare, de astrologie și de acei veșnici specialişti atoateştiutori, ce se perindă prin studiourile televiziunilor de propagandă. Este acea lume autosuficientă, strîmbă şi inconsistentă, în care mediocritatea devine criteriul suprem de excelenţă (deh, e de-al nostru…) şi în care legile morale şi, în genere, principiile sînt nişte apendice sociale fără valoare şi fără mare căutare. Este lumea lui „lasă că ştiu eu mai bine…“, este lumea unde „de ce“-urile bruschează şi crispează, unde sîntem minţiti cu seninătate, unde ni se fac promisiuni deşarte şi unde, la cererile noastre de a înţelege ceva, ni se răspunde tîmp şi repetitiv cu „altă întrebare“.

Gîndirea critică în lume şi la noi

Expresia „gîndire critică“ este folosită ca atare, în accepţiunea modernă de a obţine nişte aptitudini cognitive în urma unui proces educativ, de mai bine de un secol. Filozoful american John Dewey o folosea în acest sens, denumind-o preponderent „gîndire reflexivă“ şi avînd în vedere un fel de atitudine ştiinţifică faţă de cunoaştere, aşa cum a fost ea formulată într-o manieră empiristă încă de Bacon, Locke sau Mill. Pe de altă parte, această atitudine sceptică este proprie şi raţionalismului, Decartes, Leibniz sau Spinoza nefiind străini de nevoia unei cunoaşteri autentice şi întemeiate. În fapt, lucrurile merg mult mai departe, chiar la fundamentele gîndirii filozofice europene, la Socrate, cel care în Dialogurile lui Platon ne propunea să ne îndoim de tot şi de toate şi să cercetăm cu tenacitate adevărul pînă la temeiurile lui ultime. Modelul pentru o gîndire critică autentică este astfel modelul socratic al dialogului şi al analizei analitice a oricărei probleme în elementele ei ultime.

Cursurile de gîndire critică devin din ce în ce mai populare la noi, atît în mediul academic, unde în universităţi se înţelege că avem nevoie de o minimă alfabetizare conceptuală a gîndirii şi unde astfel de cursuri nu mai sînt de găsit doar la filozofie, ci oriunde avem parte de o conducere vizionară şi progresistă. Ele sînt din ce în ce mai cerute şi în mediile unde avem parte de educaţie complementară, de tipul unor cursuri făcute pentru unele corporaţii sau societăţi non-profit. O componentă importantă a acestui gen de educaţie o reprezintă şi acceptarea nevoii de filozofie pentru copii în ciclurile primare, precum şi o mai mare încurajare a competiţiilor de tipul celor centrate pe dezbatere şi oratorie.

Începutul este oarecum firav, dar promiţător. Succesul social şi educaţional va fi deplin cînd astfel de cursuri vor fi obligatorii la toate formele şi ciclurile de învăţămînt. În definitiv, nu contează dacă eşti student la Teologie sau Biologie, la Matematică sau Medicină, cu toţii avem nevoie să gîndim mai bine. Abia atunci cînd vom avea această prezenţă constantă şi generalizată în şcolile şi universităţile noastre, vom avea premisele unei societăţi ceva mai bine pregătite să facă faţă manipulării şi dezinformării, să identifice şi să anihileze acele fake news şi prejudecăţi cu care ne întîlnim de dimineaţă pînă seara şi să poată să genereze ceva mai bun decît prezenta clasă politică, mediocră şi ineptă, care ne oferă un viitor impredictibil şi inconsistent. Să ne gîndim mai bine la toate acestea, să ne gîndim mai bine la gîndirea viitorului nostru. 

Sorin Costreie este prorector al Universității din București și conferențiar la Facultatea de Filozofie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.