Gena cîrcotelii

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 713 din 19-25 octombrie 2017
Gena cîrcotelii jpeg

Trăiesc cu sentimentul că bodogănitul a devenit chintesența dialogului modern, dar nu consider că această stare de fapt ar semnifica în mod necesar ceva rău, căci experiența ne învață că, servit în doze mici, el poate fi chiar benefic. La urma urmei, este absolut necesar să ne exersăm corzile vocale, în eventualitatea că vom avea vreodată ceva important de spus, vreun guvern de răsturnat sau vreun proiect de societate de susținut. Bodogăneala ne-a urmărit de-a lungul evoluției civilizației, este una din trăsăturile definitorii ale societății civile. Ceea ce o exacerbează astăzi este desigur tehnologia, nenumăratele device-uri ce găzduiesc aplicații de trîmbițat în masă care ne permit să ne transmitem umorile unui public din ce în ce mai numeros. Putem susține fără exagerare că trăim, astăzi, epoca de aur a cîrcotelii. Va veni curînd o vreme în care, sătui de propriile noastre probleme, le vom cenzura pe ale celorlalți și ne vom refugia într-o realitate virtuală croită pe propria măsură. Ați cunoscut vreodată pe cineva în toate mințile care nu se plînge niciodată? Nici eu, dar am citit odată povestea unei călugărițe care vreme de cîțiva ani nu s-a plîns de nimic, tot ce se întîmpla era voia Domnului, pînă cînd, ajunsă la spital pentru o operație, sub efectul anestezicului, aflată în acea etapă dintre somn și veghe cînd pacientul încă mai păstrează controlul asupra propriului corp, în schimb e complet eliberat de inhibiții, a îngrozit personalul atunci cînd s-a pornit pe dezmembrat mobilierul sălii de operații, alintînd medicii și asistentele cu acele epitete atît de familiare locuitorilor anumitor cartiere periferice (pe care îi denumim, incorect politic, mahalagii), epitete care l-ar face gelos pînă și pe cel mai spurcat la gură sergent-major care a călcat vreodată prin glorioasele cazărmi ale patriei.

Nu aș vrea să se înțeleagă că sînt un adept fervent al bodogănitului etern ca mijloc de igienă mentală, departe de mine gîndul acesta. Mi-e teamă că e suficient să aduni micile cîrcoteli ce par foarte firești dacă sînt lua­te fiecare în parte ca să ajungi la un total monstruos, ca în acea scenă din Frații Karamazov în care o domnișoară este surprinsă cu funia în mînă, pe cale să comită păcatul capital, sătulă de tirania, toanele și cicălelile de fiecare clipă ale bătrînei cu care trăia, care, „fără să fie un suflet rău, neavînd ce face toată ziua, ajunsese un adevărat despot“. Sînt conștient, în același timp, de paradoxul pe care îl implică un discurs negativ referitor la cîrcotit. Discursul însuși riscă să devină cîrcoteală. Optez pentru sfînta moderație, cheia tuturor problemelor și patroana marelui bun-simț. Dar mai bine las generalitățile în grija celor care se feresc de polemică la fel cum se feresc politicienii noștri de răspundere și-mi fixez atenția asupra situației conaționalilor mei despre care se crede, nu fără oareșcare temei, că s-ar plînge mai mult decît alte nații. Nu este nevoie de vreun brainstorming intens, e suficient să deschizi televizorul sau să ieși pe stradă și realitatea te izbește din plin, cu violență: pur și simplu avem material din belșug, avem nenumărate și bine întemeiate motive să ne plîngem. De aceea am ajuns să suferim de cîrcoteală cronică și avem impresia eronată că, criticînd fără încetare clasa politică, polemizînd pe Facebook, ne facem datoria de cetățeni. În realitate însă, cîrcoteala permite presiunii emoționale să se disipeze fără acțiune. Acesta este unul dintre motivele pentru care sute de mii de concetățeni tună și fulgeră împotriva acțiunilor Guvernului de îmblînzire a Justiției, însă în Piața Victoriei ajung doar cîteva sute de persoane. Și tot în această optică, Bulă a fost aliatul principal al dictaturii, dar aceasta este o altă poveste, care merită tratată în detaliu.

Am uneori impresia că suferim de complexul victimei, cei mai mulți par să aibă convingerea că nimic nu depinde de ei și că n-or să fie niciodată capabili să schimbe lucrurile în bine. Mare parte dintre compatrioții noștri trăiesc pe pilot automat, și-au pierdut instinctul civic de conservare. Deși nu au încredere în actualii lideri, au o teamă patologică de schimbare. Văd abuzurile care se comit, dar îi iau peste picior pe activiști, asta în cel mai bun caz, atunci cînd nu îi bănuiesc că lucrează în interesul unor forțe oculte. Au convingerea că sînt mințiți, dar aleg să creadă ceea ce le spun televiziunile de partid. E o lipsă de discernămînt imputabilă în mare măsură eșecului sistemului de învățămînt, aș putea spune, dacă nu mi-ar fi clar că lucrurile sînt mult mai complexe. Dar am convingerea că reforma educației rămîne un bun start, că este cel mai potrivit pariu, dacă va exista vreodată voință reală de schimbare. Mediul social – și în special cel politic – este atît de toxic încît nu-i de mirare că România e țara europeană care-și pierde, proporțional, cel mai mare număr de cetățeni în beneficiul unor state dezvoltate. Oamenii nu fug de persecuție, nu pleacă mînați de foame, ci din cauza acestei insuportabile lipse de speranță. S-ar putea crede că, odată transplantați în societăți solide, în democrații funcționale, încetăm să ne plîngem, dar nu este cazul: bodogănitul ni s-a imprimat în ADN, a devenit parte din personalitatea noastră, nu cunoaștem alt mod de a funcționa. Purtăm gena cîrcotelii. Ne purtăm românismul cu naturalețea cu care își poartă cavalerii Jedi sabia. Mi au trebuit ani de zile pînă cînd am fost capabil să răspund pozitiv la întrebarea „Ce mai faci?“ și chiar și acum i-ar fi ușor unui interlocutor atent să detecteze lipsa de convingere atunci cînd răspund „Bine!“. O să se schimbe această stare de fapt în viitor? Am convingerea că da – dacă ne cruță istoria de vreo catastrofă geo-politică –, oricît de improbabil, ba chiar contraintuitiv ar părea în momentul de față, privit de aproape. Sînt în vizită în România zilele acestea și mă impresionează reziliența oamenilor în fața adversității. Sînt mulți cei care insistă să investească și, deși sînt conștienți că o fac într-un mediu de afaceri toxic, insistă să fie creativi într-o lume conservatoare și să fie moderni, progresiști, într-o societate repliată în jurul unor valori arhaice. 

Adrian Benea este sociolog și jurnalist.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.