Frica naște monștri, curajul naște libertate

Cristina HURDUBAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 750 din 5-11 iulie 2018
Frica naște monștri, curajul naște libertate jpeg

Cînd eram prin clasa a VIII-a, pe timpul comunismului fiind, cu cîteva luni înainte de a veni Revoluția, m-am dus cu maică-mea să îmi cumpere o pereche de pantaloni. Îmi amintesc acest episod perfect. Eu îi voiam pe cei de culoare roșie. Mama, pe cei albaștri. Eu am început să plîng, ea se simțea prost. Pînă la urmă, mama a făcut un efort și mi-a luat ambele perechi. Măcar cînd ți-or rămîne mici, o să îi poarte soră-ta. Erau din material supraelastic. Pentru mine erau cei mai frumoși pantaloni din lume.

Frica de sărăcie

După Revoluție, situația s-a mai schimbat. Au apărut hainele turcești aduse de tot felul de bișnițari și ai mei mi-au cumpărat blugi. Așa că cele două perechi de pantaloni cumpărate cu cîteva luni înainte au ajuns în fundul dulapului, fără să-i mai port vreodată.

După ce am terminat liceul, adică prin ’94, îmi amintesc că am dat de ei. Erau noi și, deși știam că nu o să-i mai port vreodată, primul gînd ce mi-a trecut prin minte, cum că ar trebui să-i donez cuiva care are nevoie, m-a făcut automat să strîng la piept cele două perechi de pantaloni, în timp ce simțeam un fel de frică. De parcă, dacă i-aș fi dat, aș fi rămas dezbrăcată, pantalonii ăia erau pentru mine simbolul sărăciei comuniste care mi a marcat viața.

Deși acum am ajuns să mobilizez mii de oameni în fiecare an să aducă hainele pe care nu le mai poartă la „Copacul cu fapte bune“ și să dau inclusiv eu hainele pe care nu le mai port, cred că dacă dau iama în podul alor mei găsesc cele două perechi de pantaloni care mi-au inspirat ani întregi frică, fiindcă de fiecare dată cînd mă reîntîlneam cu ei, frica aceea soră cu sărăcia mă năpădea ca un miros de varză stricată.

Frica de fricile din jurul nostru

La toate edițiile „Copacului cu fapte bune“, unde în fiece sezon se strîng tot felul de donații, oamenii aduc tone de haine. Tone, cele mai multe aproape noi. Așa că am făcut un studiu: am observat ce fel de persoane vin, ce vîrste au, am încercat să aflu sau să ghicesc cu ce se ocupă. Și am constatat că 99%, dacă nu chiar mai bine, din cei care donează sînt tineri de pînă în 45 de ani. Cei mai mulți au, de fapt, pînă în 40 de ani. Și cei mai mulți din cei mai mulți nu depășesc 30 de ani.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată oameni bătrîni care să vină să doneze cu mîinile lor haine. Poate au fost și nu i am văzut eu.

O bătrînică se oprește lîngă mine, curioasă. Oare ce o fi aici, de vine lumea cu atîtea pachete? Aici e „Copacul cu fapte bune“, îi explic eu în timp ce bătrînica află scopul acțiunii.

– Dvs. ați donat vreodată haine?

– Eu? Nuuu. Nu, că am nevoie de ele.

– Dar le purtați pe toate?

– Nu, dar nu contează asta, contează că le am în dulap.

Comunismul și frica

Una dintre prietenele mele bune, care are aproape 40 de ani și un salariu de două ori mai mare decît al meu, mi-a explicat într-o zi că ea nu poate da hainele pe care nu le mai poartă. „Pur și simplu, nu pot. De multe ori mi-e rușine de tine, că știu că nu le port, dar de cîte ori îmi doresc să le aduc, mi se face frică. Am o frică, nu știu, o frică interioară, pe care nu pot să ți-o explic.“

Nu sînt specialistă, dar cred că frica asta e moștenită din comunism. Am trăit-o și eu, a trăit-o toată lumea.

Tu de ce mergi la proteste?

De cînd merg la proteste, adică de un an și jumătate, mi-am dat seama că frica naște monștri în creierul nostru.

– Tu de ce mergi la proteste? – mă tot întreabă lumea.

Merg pentru mine și pentru viitorul meu.

– Și nu ți-e frică?

– De cine să-mi fie frică?

– Nu de cineva, dar să-ți fie frică că rămîi fără job, de exemplu. Sau fără viață personală. Sau fără vacanțe.

Decît lașă, mai bine sinceră

Pînă n-am auzit-o din gura unui amic, nu m-am gîndit niciodată la asta. Eu nu îmi amintesc să-mi fi fost vreodată frică. Prefer libertatea în locul fricii. Poate de asta, la un moment dat, m-am făcut jurnalist de investigații. Poate de asta m-am certat cu parlamentarii, înainte de a intra în UE, să scoată din Codul Penal niște articole ce îngrădeau libertatea de exprimare.

Poate de asta n-am făcut o tragedie cînd mi-am găsit apartamentul descuiat și televizorul deschis. Poate de asta m-am revoltat cînd, pe timpul comunismului, un militar s-a băgat în fața mea la rînd la bilete la cinema și, deși mi-a dat un bocanc peste ochi, de-am rămas cu pleoapa în mînă și cu un ochi aproape scos, de atunci încoace, de cîte ori nu mi a convenit ceva, am spus-o cu voce tare. Niciodată nu m-a interesat ce or să spună cei din jurul meu. Decît lașă, mai bine sinceră.

Fricile din jurul meu

Nu știu cum sînteți voi, le tot spun prietenilor mei, dar eu n-aș putea să mă trezesc dimineața ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Nu știu cum sînteți voi, dar eu n-aș putea să aștept să treacă ziua ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Nu știu cum sînteți voi, dar eu n-aș putea să îmi văd doar de pătrățica mea ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Nu știu cum sînteți voi, dar eu n-aș putea să ridic din umeri ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Nu știu cum sînteți voi, dar eu n-aș putea să merg la terasă sau în parc ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Nu știu cum sînteți voi, dar eu n-aș putea să mă gîndesc numai la vacanță ca și cum nu s-ar întîmpla nimic.

Ați observat că adolescenții sînt fără frică?

Cînd a venit Revoluția, deși eram o adolescentă de 14 ani, trei luni mai tîrziu am fost prima din liceu care și-a vopsit părul. Știam că voi pedepsită, dar nu mi-a fost frică.

În clasa a noua, proful de română mi a spus că, dacă nu învăț pe de rost tot ce predă el, ori mă ține numai în 5, ori mă lasă corijentă.

În cei patru ani de liceu am făcut fix cum n-a vrut el, dar fix cum am vrut eu. Din 5 nu m-a scos, deși știam că tata o să mă certe de fiecare dată.

De multe ori mă gîndesc că, dacă nu cădea comunismul, acum eram în vreun beci. Sau nu mai eram deloc.

Eu m-am prins de multă vreme că frica naște monștri, iar curajul, libertate.

Părinții noștri ne-au învățat, în comunism, să ne fie frică. Ei au rămas cu frică, noi am rămas cu frică și mulți din generația noastră își învață copilul să-i fie frică: nu se revoltă dacă la școală i se face vreo nedreptate, nu încearcă să își impună punctul de vedere în fața dascălilor, nu înfruntă fricile propriilor copii. Sîntem o societate care încă bîhlește a frică. Sau, cum ar spune specialiștii, trebuie să treacă măcar o sută de ani ca să ne schimbăm. 

Cristina Hurdubaia este jurnalistă, fondatoare a acțiunii sociale „Copacul cu fapte bune“.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.