Evocînd deseori tema insomniilor sale, Cioran spunea că timpul n-ar mai avea sens dacă omul nu ar dormi. Dacă am fi obligaţi la o eternă stare de veghe, viaţa noastră ar fi o linie lungă şi monotonă, fără gustul reînceputului. Din fericire, somnul din timpul nopţii ne fragmentează viaţa şi ne dă gustul plăcut al reluării ciclului de viaţă. De cîte ori nu ne spunem că „de mîine“ vom fi altfel, eventual mai buni, mai generoşi, mai atenţi cu ceilalţi. Pentru a-şi menţine această iluzie că totul este posibil, omul şi-a mai fragmentat timpul în săptămîni, în luni, în ani... De cîte ori nu ne spunem că „de luni încolo“ totul va fi altfel... Sau începînd de „luna viitoare“. Sau, şi mai bine, de pe întîi ianuarie încolo... 

În Franţa, această fragmentare mai conţine o verigă, una enormă, esenţială, poate singura cu adevărat importantă: la rentrée.  Limba română nu dispune de un echivalent pentru acest cuvînt francez care înseamnă de fapt reluarea activităţii generale, a vieţii de zi cu zi, a ritmului ordinar (şi chiar banal) de viaţă după vacanţele de vară. În Franţa însă, acest cuvînt ţine de o întreagă stare de spirit, el este acompaniat de o gigantică mişcare a societăţii, de o deplasare fizică în spaţiu a cîtorva milioane de persoane. Cuvîntul are şi ceva magic pentru că degajă, doar la simpla pronunţare, un fel de febrilitate. Dacă anii calendaristici încep pe întîi ianuarie, anul real, anul activ, anul civic, anul profesional începe în primele zile ale lunii septembrie, odată cu „la rentrée“. Francezii îşi urează, altfel, la început de septembrie, bonne rentrée, tot aşa cum pe întîi ianuarie îşi spun bonne année. Iar oamenii politici şi patronii multor întreprinderi organizează pour la rentrée cîte o conferinţă de presă, ca să-şi remobilizeze trupele şi să le înmîneze „foaia de parcurs“ pentru perioada care va dura pînă la viitoarele... vacanţe de vară.  

Pentru că revenirea din vacanţa estivală are în Franţa aproape semnificaţia de revenire la viaţă, ca şi cum totul s-ar repune în mişcare după o paranteză de şase, şapte sau opt săptămîni. Şi este adevărat că la Paris, de exemplu, se simte imediat o diferenţă în materie de ritm urban între zilele care preced ultimul weekend din august şi zilele de după acest weekend, cînd toată lumea se întoarce cu mic cu mare, motivată pentru reluarea traseelor în metrou şi cu autobuzele, pentru începerea şcolii şi a universităţilor, pentru nervii zilnici la locul de muncă, dar şi pentru micile „plăceri“ la bistroul din colţ sau la cafeneaua preferată, unde fiecare îşi are tabieturile sale. Cum vacanţele fac parte din cultura profundă a poporului francez, fiind un element al identităţii sale alături de libertate, egalitate şi fraternitate, ele sînt sacre. De altfel, francezii practică acest sport în masă, motiv pentru care momentul numit „la rentrée“ îţi creează senzaţia că oraşele s-au umplut din nou, brusc. Dacă în timpul verii, la Paris de exemplu, turiştii par majoritari, la începutul lui septembrie simţi că s-au întors oamenii reali. Parizienii şi cei care au o treabă serioasă la Paris îşi reiau în stăpînire oraşul, iar acesta reîncepe să trăiască pe un ton vesel, ca şi cum ar răsufla uşurat după ce în toată perioada de vară şi-a permis să aţipească, multe străzi au fost aproape pustii, sute de magazine – închise, iar pietonii s-au deplasat lent ca nişte fantome. 

Substantivul „la rentrée“ captează toată această agitaţie, inclusiv mirosul de baghetă proaspătă şi zgomotul unei circulaţii densificate. Acest cuvînt, doldora de energie şi semnificaţii, se asociază apoi cu fiecare domeniu de activitate în parte. Pentru a spune „începutul anului şcolar“, francezii recurg la sintagma rentrée des classes, este vorba deci despre redeschiderea şcolilor în primele zile ale lunii septembrie. A nu se confunda cu la rentrée universitaire care are loc în octombrie. Există însă şi une rentrée politique pentru că brusc întreaga clasă politică îşi regăseşte apetitul pentru dezbateri, reîncep şedinţele parlamentului, reîncep consiliile de miniştri, iar toate instituţiile statului se repun în mişcare cu personalul complet. Există şi une rentrée littéraire pentru că luna septembrie înseamnă sute de noi titluri apărute în librării, peste 650 anul acesta. Canalele de televiziune şi de radio îşi prezintă noutăţile, noile emisiuni şi noii animatori, deci avem şi une rentrée médiatique, ca să nu mai vorbim de la rentrée théâtrale, altfel spus de lansarea premierelor în principalele teatre pariziene.  Cum vacanţele fac parte din metabolismul intim al francezilor, primele discuţii în birouri, şcoli şi alte instituţii sînt legate bineînţeles de ceea ce fiecare a văzut, a făcut sau a păţit în perioada de vară. Cine nu are nimic de povestit riscă să apară ca un extraterestru, se automarginalizează – a nu pleca în vacanţă este sinonim în Franţa cu o declasare socială. Cum Franţa este prima destinaţie turistică a lumii, în mod natural sfîrşitul lunii august aduce cu el şi primul bilanţ în materie, dar şi primele analize legate de noile comportamente turistice ale francezilor. Vara aceasta, s-ar părea, francezii au preferat să ocolească Magrebul, în ciuda vîntului de libertate care bate în nordul Africii. Au mai fost delăsate şi destinaţiile asiatice (francezii parcă nu mai sînt atît de interesaţi de China, de ce oare?). În schimb, s-au dus în număr mai mare decît de obicei în Spania, în Grecia (în ciuda problemei de deficit din această ţară), în Turcia sau în Republica Dominicană.  

Întoarcerea din vacanţă mai este sinonimă cu diverse surprize neplăcute legate de costul vieţii. Francezii, care îşi plătesc impozitul în trei tranşe, descoperă, întorşi din vacanţe, că le-a venit scadenţa pentru ultima sumă care trebuie achitată pînă pe 15 septembrie. Ei mai descoperă însă şi diverse măriri de preţuri, precum cele la transportul în comun. Ministerul Transporturilor consideră probabil că, din punct de vedere psihologic, această pastilă – mărirea preţului la tichetul de metrou sau la abonament – este mai uşor de suportat cînd vine omul odihnit din vacanţă. Ceea ce riscă să irite sindicatele şi consumatorii, şi să provoace chiar şi manifestaţii de stradă în timpul anului, trece deci aproape neobservat în septembrie, cînd francezii au atîtea de făcut „pour la rentrée“, începînd cu cumpărarea rechizitelor şcolare şi continuînd cu achiziţionarea garderobei de toamnă. 

Să nu uităm însă o altă sintagmă: la rentrée sociale. Prin această expresie înţelegem remobilizarea sindicatelor după vacanţele de vară, şi uneori relansarea ofensivei sindicale pe multiple planuri revendicative. Cum perioada verii nu este una propice contestaţiei sociale, sindicatele se repun deci în poziţie de luptă, la început de septembrie. Ele au anunţat deja organizarea unei noi zile naţionale de acţiune la început de octombrie întrucît au multe de reproşat guvernului: de la reducerea de posturi în învăţămînt şi în aparatul administrativ, pînă la politica de austeritate care-i afectează de fapt pe cei cu veniturile cele mai modeste.  

Cine citeşte sistematic în această perioadă ziarele franceze, cum este cazul meu, mai întîlneşte o sintagmă: les thèmes de la rentrée. Fiecare început de septembrie impune anumite teme politice în dezbatere, iar în prezent una dintre temele care pare să fie bine lansată este cea a „insecurităţii“. Nu este de mirare – în acest moment francezii trăiesc o perioadă electorală, în perspectiva prezidenţialelor de anul viitor. Ei sînt deci motivaţi pentru... une rentrée très chaude – altfel spus fierbinte din punct de vedere politic.

 

Matei Vişniec este scriitor, dramaturg şi jurnalist la RFI. Cea mai recentă carte apărută în România – Domnul K. Eliberat (Editura Cartea Românească, 2010).