Fericirea ca paranteză neagră

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Fericirea ca paranteză neagră jpeg

Într-un vechi tratat de punctuație morală (astăzi pierdut), atribuit de Prophilactes Lepra unui mai mult decît incert Maximus Exiguus – care l-ar fi scris dintr-o suflare – și socotit de alții o plăsmuire, găsim prima atestare a fericirii ca paranteză. După ce expune, pe scurt, foloasele etice ale parantezei în redactarea textelor care vor alcătui ediția definitivă a unei vieți, autorul își ia avînt pentru a preciza: „Nu încape îndoială (și cum ar putea încăpea îndoiala în spațiul atît de îngust al minții noastre?) că rostul parantezei este acela de a împlini prin disjungere. Mai pe șleau spus, un trai lipsit de paranteze ar fi nasol.“ (Traducerea cuvîntului epiplismo – care apare într-o copie tîrzie și pe alocuri lacunară a tratatului, descoperită în biblioteca unui colhoz din Austria – prin ambiguul nasol a stîrnit aprige controverse, împărțindu-i pe comentatorii lui Exiguus în două tabere: „pronasol“ și „antinasol“. Nu vom lua partea nici uneia, ci vom trece, fluierînd, mai departe.) 

Mai departe, Maximus Exiguus (sau acela care a ales, din pricini doar de el știute, să-și semneze lucrarea cu acest pseudonim debil) face o clasificare a parantezelor în funcție de colorit, stabilind trei categorii principale: parantezele albe, parantezele galbene și parantezele negre. Prima categorie, a parantezelor albe, alburii, albicioase și înălbite, s-ar afla sub semnul binelui și al derivatelor sale și ar cuprinde perechile de paranteze cele mai răspîndite pe suprafața existenței: dreapta judecată și judecata în zigzag, milostenia cu arome de avariție și cruzimea blajină, empatia neîndurătoare (iar la nevoie chiar feroce) și ura înveșmîntată în gingășie etc. A doua categorie ar fi a parantezelor androgine, de un galben cenușiu, aproape mohorît, plasate sub tutela echivocului „nici bine, nici rău“. Este o categorie ceva mai restrînsă (unora li s-a părut nimerit să-i refuze rangul de categorie, considerînd o anexa unei categorii nedefinite), în care nu vom întîlni, dacă avem răbdare s-o străbatem, decît felurite forme de nepăsare grijulie, abia mișcîndu-se (ca niște omizi de curînd vertebrate) între plopii impari, abia scoțînd cîte un geamăt la răstimpuri. În rest, pînă dincolo de orizontul moral de neatins și acoperind orizontul material cu somptuoase mizerii aurii, se întind nisipurile indiferenței pe care nici o adiere a vreunui crez nu vine să le înfioare. 

În sfîrșit, ultima categorie, a parantezelor negre (în care autorul include, pe deplin întemeiat, și fericirea), a tenebrelor paranteziene unde lumina binelui ar ezita îndelung să se strecoare, darmite să se instaleze, e patria răului difuz, diluat în consecințe acceptabile. Aici, răul este motorul și totodată stîlpul de susținere al traiului cotidian, un rău convenabil, nici­odată integral, nicicînd copleșitor, care nu mușcă din om, ci numai îl soarbe. Și-l duce, rostogolindu-l printre incendii și nămeți, în adîncul parantezelor lui. (Care paranteze, fie-ne îngăduită încă o divagație, sînt toate masculine, avînd un torace musculos și umeri lați, anume făcuți pentru a purta poveri dintre cele mai ușoare, precum povara iernii.) 

Zice așa Maximus Exiguus (că altfel nu-i putem spune): „Cînd ne așternem la scris, îndată după naștere (ba unii, din cale-afară de grăbiți, se-apucă să înșire slove chiar înainte de a părăsi răcoarea uterului), avem în față o sumedenie de pagini goale care așteaptă să le umplem și a căror vicleană albeață, dintru început, ar trebui să ne trezească anumite spaime ori măcar neliniști. Dar nu, nici vorbă, purcedem neîntîrziat a le-nnegri. Și scriem, și tot scriem, azi un rînd răzleț, mîine vreo patru, în ziua următoare alte cîteva – și gata, am isprăvit întîia filă, fără a băga de seamă cum, pe nesimțite, din pruncie trecurăm în junețe. Și cum, la capătul a douăzeci sau douăzeci și cinci de file, ne-am pomenit adulți, cu sacii în căruță și jugul pe grumaz. Ar cam fi vremea (acum, cît mai e vreme) să deschidem paranteze.“ (Fie-ne iertat citatul poate prea copios, dar necesar.) 

În continuare, același M. Exiguus (sau cineva care prin mîna lui grăia) ne lămurește care-i treaba cu parantezele și de unde răsar: „Scriind întruna, din zori și pînă seara tîrziu, fiindcă altminteri ai fi mort (știe oricine că morții nu obișnuiesc să scrie), și doar pe timpul nopții odihnindu-te (adică murind cumva, în mod plăcut, spre a reînvia a doua zi), se-ntîmplă uneori să-ți amorțească deștele.“ (Notă: aici, neologismul „dește“ nu e folosit în sens anatomic, ci e o metaforă a poftei de viață.) „Atunci, ca să le dezmorțești, nu trebuie decît să te abați un pic de la ­cursul molcom al scrierii, oprindu-i curgerea pentru o clipă, și să intri într-o paranteză. O poți deschide violent, așa cum un berbece face țăndări poarta unei cetăți asediate, ori cu blîndețe, ca și cum ai descheia un nasture de la rochița soaței tale.“ 

Ajuns în miezul acestui capitol al tratatului său (cu un titlu cam indigest: Despre mai buna cunoaștere a virgulei, a punctelor de suspensie și a parantezelor pe care simțul moral ne îndeamnă să le presărăm pe calea vieții), autorul înșiră categoriile de paranteze (le-am înșirat și noi mai sus, rezumîndu-le conținutul pe cît ne-a stat în putință) și stăruie cu precădere asupra parantezelor negre. Zice el, dregîn­du-și glasul pentru a fi limpede înțeles: „Acestea (parantezele negre – n.n.) lesne se deschid, dar cînd e să le-nchizi, te opintești din răsputeri și anevoie le vii de hac, de nu te doboară ele pe tine. Căci nimic nu se zbate mai abitir dacă vrei să-i pui frîul, nimic nu e mai greu de stăpînit decît o paranteză neagră în care ai intrat imprudent, fără să te uiți pe unde calci, și nimic nu se împotrivește cu atîta îndîrjire ieșirii din scenă după ce și-a terminat rolul. Iar cînd ai deschis o asemenea paranteză neagră în viața ta, cu speranța de a-i însufleți nițel aspectul general (că e un dram de noroc într-o afacere, că e iubirea pentru cineva potrivit ție sau e chiar ceea ce s-ar numi, poate impropriu, fericire), ai încurcat-o, bre. Vei avea de furcă mult și bine pînă scapi de ea.“ 

Păi, nu? Avea dreptate Maximus Exiguus, oricît de primitiv se exprima.

iii jpg jpeg
image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.