Experienţa multiplexului

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Experienţa multiplexului jpeg

Prin 1915, într-un orășel din Canada, același proprietar avea două săli de cinematograf în două clădiri alăturate. S-a gîndit să păstreze două ecrane cu filme diferite, dar să unească intrările. Cînd a amenajat o unică intrare pentru ambele săli, fără să știe, desigur, omul a creat primul multiplex. O afacere, fără îndoială, dar și mai mult decît atît. Astăzi, multiplexul este mai mult decît o sală de cinematograf, iar proprietarii de multiplexuri exact asta vor: un spațiu social, al unei experiențe cît mai cuprinzătoare. În același timp comună (în spiritul intrării unice) și foarte personală (în spiritul amenajării sălii), experiența multiplexului ține, deja, de civilizația noastră. Sigur că nu a fost întotdeauna așa. Știu că numărul celor care nu știu cum arăta România fără multiplexuri crește pe zi ce trece, iar numărul celor care au prins și lumea fără multiplex scade. Inexorabil.

Pentru genul de oameni căruia îi a­par­țin, sala de cinematograf are un loc aparte în mitologia personală. Nu știu dacă ge­nul meu se suprapune unei generații întregi sau adună oameni de vîrste diferite, dar cu preocupări comune – habar n-am. Mă refer la cinematograful de cartier comunist, cu scaune din lemn (uneori acoperit cu un strat de burete învelit într-o pînză), cu mirosul de petrosin din dușumea, cu ecranul puțin pătat, cu proiecția care se întrerupea provocînd fluierături și glume groase, cu pelicula zgîriată, cu sunetul strident, cu capul celui din fața ta („Nu vă supărați, puteți să vă lăsați puțin mai jos?“), cu cozile enorme la bilete și figurile de bișnițari care se apropiau de tine și șopteau, cu mîinile în buzunar: „Vrei un bilet? Cîte vrei?“ Sala de cinema este, pentru mulți din generația mea, sala primei atingeri erotice – întunericul stimula curajul băiatului și generozitatea fetei. Sala de cinema este locul întîlnirii cu eroii care te inspirau pînă la imitație. Cît vom trăi, nimic nu va putea șterge acest gen de amintiri. Toate acestea, însă, au fost demult… În acele timpuri, sălile de cinematograf aveau prestigiul exclusivității: doar la cinematograf vedeai filme. La televizor nu era nimic, iar aparatele video abia apăruseră și indicau privilegiul într-o societate cvasi-integral neprivilegiată.

Multiplexul, ziceam, este o afacere. Se spune că nu există afacere pe lumea asta ca filmul. Cînd vezi, de pildă, că un film care a costat, să zicem, 60 de milioane de dolari își scoate banii și intră pe profit din primele trei zile de difuzare, înțelegi ce vrea să zică vorba aceasta. Am întrebat cîțiva oameni de afaceri dacă îmi pot da exemple similare – lansezi pe piață un produs destul de scump, oricare, și el începe să facă profit din primele zile de vînzare – și mai toți mi-au spus că nu prea există așa ceva în lumea milioanelor. Sume de acest ordin se amortizează în timp îndelungat, indiferent de natura afacerii. La filme, însă, ca în basme, imensul poate fi acoperit și chiar depășit cît ai clipi. E drept, procentul de reușită nu este deloc mare – probabil că dintr-o mie de filme produse în lume doar cîteva sînt în această situație. Dar sînt. Și vor fi mereu. În plus, filmul nu prea știe de recesiune economică. În America depresiunii legendare din anii 1930, filmele continuau să facă profituri din ce în ce mai mari. Oricît de amărît era, sau poate tocmai de aceea, omul scotea cei 25 de cenți din buzunar ca să intre în sala mizeră unde se stingea lumina și vedea, pe un ecran strălucitor, povești uimitoare, care-l scoteau din lumea lui.

În termeni economici, sala de cinematograf este locul de întîlnire al ofertei cu cererea. Acolo se vinde și acolo se cumpără filmul. Acolo se vede cîte parale face un film. La propriu. O piață aparte, cu reguli stranii, relaxare și iluzii. În afaceri se recomandă să nu-ți faci iluzii; filmul este singura afacere în care, dacă nu știi să faci iluzii, ești pierdut, iar sala de cinematograf este locul anume construit pentru ca iluzia de pe ecran să fie gustată mai deplin.

Acum, sala de cinematograf are con­cu­renți puternici. Primul și cel mai de temut este propria locuință. Televizorul cu sute de canale, dintre care cîteva zeci difuzează filme non-stop, sistemele audio-video tot mai performante, de tip home cinema, vor să-ți aducă filme cu nemiluita acasă, la îndemînă. Mai nou, „torenții“ de filme sînt la un click distanță. Plus comoditatea. De ce să mai bați drumul pînă la cinematograf cînd ai filmele la o apăsare de buton?

Și totuși, sala de cinematograf va cîștiga întotdeauna competiția cu propriul living-room. Un film văzut în sală este cu totul altceva decît un film văzut acasă. Experința completă a unui film este în sala de cinematograf, așa cum experiența perfectă a unei piese de teatru este într-o sală de teatru. Mai întîi, este vorba despre tehnologie. Oricît de sofisticată ar fi instalația audio-video dintr-un living-room, performanța de claritate vizuală și auditivă pe care o poate livra nici măcar nu se va apropia de cea dintr-o sală de cinematograf. În plus, este prețul, căci instalațiile high-tech pentru uz privat nu sînt deloc la îndemîna oricui. Sigur că este treaba artiștilor să facă din film o experiență emoțională puternică, dar este treaba tehnologiei și a celor care investesc și concep săli de cinematograf să dubleze această experință (sau, poate, să o potențeze). Arta se concentrează pe suflet și pe minte; sala de cinematograf devine tot mai mult locul în care această experință estetică este completată cu experiența simțurilor. Piața filmului, locul în care se întîlnește cererea cu oferta, este și locul de întîlnire al simțurilor cu sufletul și mintea.

Sălile de tip multiplex de astăzi sînt, toate, construite ca să favorizeze experiența individuală a filmului. Mai întîi, contrastul. Pînă la intrarea în sală, totul este comun, integrat, social. În sală, însă, fotoliile sînt largi, confortabile, contactul cu ceilalți spectatori este, practic, minimizat pe cît se poate: distanțele dintre fotolii sînt mari, iar așezarea lor în amfiteatru exclude orice altă persoană din raza vizuală a spectatorului care privește ecranul. La rîndul lui, ecranul e mare și este dispus astfel încît fiecare loc din sală să fie un punct de vedere privilegiat, iar sunetul învăluie din toate unghiurile. Și lucrurile nu se opresc aici.

Mă uit, de pildă, la această tehnologie zisă 4DX. Aud că este ultimul răcnet în materie. Concepută de o companie coreeană, tehnologia 4DX vrea să întregească experiența emoțională a filmului cu experiența tuturor simțurilor. Astfel, în concordanță cu acțiunea de pe ecran, fotoliul spectatorului se mișcă pe trei axe, pentru a spori intensitatea senzației. Efectele speciale nu se petrec doar pe ecran, ci și în sală, în jurul spectatorului: sisteme sofisticate pulverizează apă ca să simți ploaia, ventilează aerul ca să simți vîntul și răspîndesc mirosuri, iar fulgerele și trăsnetele de pe ecran se petrec, acum, și pe tavanul sălii. Unora ca mine li se pare, poate, prea mult. Spectatorii, însă, se înghesuie să experimenteze filmul și așa. Poate că tehnologia nu este, încă, foarte rafinată, deși pot citi multe impresii pozitive pe diverse blog-uri. Dar e limpede că se deschide un drum. Nu va trece mult și spectatorul va fi direct în film. Poate se va ajunge pînă acolo încît actorii să vorbească cu el – filmul va înceta să mai fie pură ficțiune a unor artiști, va deveni realitate virtuală direct construită în jurul spectatorului. Numai Dumnezeu poate ști unde va ajunge tehnologia unei săli de cinematograf… Iar ca să aflăm, nu avem altă cale decît să continuăm să mergem la multiplexuri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.