Există doar traduceri mai grele și mai puțin grele

Jan Willem BOS
Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Există doar traduceri mai grele și mai puțin grele jpeg

Ca o formulă de realizare acestui dosar, am ales să le adresăm traducătorilor de literatură română trei întrebări standard, de fapt trei teme de dialog, și fiecare să răspundă într-un mod cît mai nuanțat și personal, în limba română, desigur.

1) De ce traduceți literatura română? Cum v-ați apropiat, de fapt, de limba română?

2) Care au fost cea mai dificilă traducere și cea de care v-ați atașat cel mai mult?

3) Ce se întîmplă cu cărțile, după ce au fost traduse, în țările dvs. de origine și cum este receptată literatura română?

Am obținut astfel un colaj de texte, una dintre mizele dosarului fiind cea de a oferi publicului o imagine cît mai completă a traducerilor din literatura română contemporană sau nu. (Adina Popescu)

1) Am participat în ultimii doi ani la un proiect deosebit, care se cheamă CELA, adică: Connecting Emerging Literary Artists (www.cela-europe.com). Scopul proiectului este să combine tineri scriitori care se exprimă în cinci limbi diferite cu tineri traducători. Limbile erau neerlandeză (Olanda și Flandra), spaniolă, portugheză, italiană și română. Amănuntele le găsiți pe site-ul CELA. Ceea ce vreau să spun este că pentru combinația română-neerlandeză nu s-a găsit nici un tînăr traducător, așa că a participat – cu drag, de altfel – subsemnatul, care are deja peste 30 de cărți traduse din limba română la catastif și nu putea fi considerat emerging literary translator, de aceea a fost desemnat ca emerged literary translator. Interesant este că nimeni nu i-a întrebat pe traducătorii din celelalte limbi ce anume îi determinase să studieze limba respectivă, în timp ce eu a trebuit să răspund de multe mii de ori la întrebarea de ce, din toate limbile lumii, am ales să studiez tocmai limba română. Îmi dau seama că am rămas un caz prea rar. În ciuda integrării europene, România rămîne totuși o țară oarecum exotică, altfel nu s-ar pune mereu această întrebare. În cazul meu, este o poveste mai complicată care face parte integrantă din Autobiografia mea românească, la care scriu de zor și pe care sper să o închei în cîteva luni.

Am început să traduc din literatura română deja în anii studenției din dorința de a împărți cu alții aspectele unei culturi interesante pe care le învățam și le descopeream. Mi-a plăcut literatura română și îmi place să traduc. Este adevărat că ambițiile mele cu privire la literele românești depășesc cu prisosință dorințele și posibilitățile întregii lumi editoriale din Olanda, dar totuși mai reușim, eu și colegul meu Jan Mysjkin, să plasăm cîte o carte la vreo editură din spațiul neerlandofon.

2) Adevărul este că nu există nici o traducere ușoară, pentru că orice carte prezintă greutățile sale proprii; există doar traduceri mai grele și mai puțin grele. Însă viața are prostul obicei să te pună în fața unor provocări pe care ai fi vrut să le eviți, dar pe care uneori ești obligat să le înfrunți. Ca să vă dau un exemplu, eu, unul, am încercat să-l evit pe Creangă. Limbajul său atît de colorat, specific și legat de acea parte a lumii mi s-a părut imposibil de transpus în limba neerlandeză. Cînd am alcătuit o antologie de proză scurtă românească, m-am confruntat cu această dilemă: îl selectez și pe Creangă sau nu? Am considerat că nu putea lipsi, dar mă descurc foarte greu cu moldovenismele lui, pentru că am crescut la Amsterdam și nu mă descurc nici cu dialectele olandeze. (Și atunci nici nu-mi mai pun problema cum sună Ionică cel prost vorbind un dialect din Limburg sau Groningen…) Din acest motiv, am optat pentru „Povestea poveștilor“, considerînd că, chiar dacă traducerea nu are cum să se apropie de farmecul originalului, rămîne totuși atîta haz în acea povestire scabroasă, încît îl poate convinge pe cititorul olandez. Și cred că l-a convins. Dar n-am scăpat. Cîțiva ani mai tîrziu, o fundație din Belgia m-a rugat să traduc „Povestea lui Harap-Alb“. Nu m-am dat înapoi și am acceptat, folosind un limbaj oarecum „țărănesc“ și ușor arhaizant. Din fericire, reacțiile la versiunea mea au fost destul de pozitive. Aflînd că Jan Mysjkin, colegul meu, tradusese mai multe din basmele lui Creangă, am reușit chiar să publicăm un mic volum Blanke-Moor en andere sprookjes (Harap-Alb și alte basme).

Isprava cea mai recentă cu care mă laud, dacă vine vorba de texte greu sau imposibil de tradus, este traducerea în limba neerlandeză a Crailor de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale. Cîtă nebunie să te apuci de-o carte al cărei titlu este deja intraductibil! Vedeți diferența între titlurile celor trei versiuni englezești ale cărții („Gallants of the Old Court“, „The Old Court Libertines“, „Rakes of the Old Court“) și titlul traducerii în limba franceză („Seigneurs du Vieux-Castel“). Craii sînt cuconi sau craidoni? Traducerea ne obligă să alegem. M-a amuzat faptul că traducătorul celei mai recente versiuni în limba engleză, Sean Cotter, a mărturisit că tocmai intraductibilitatea romanului lui Mateiu l-a atras spre traducerea lui (pen.org/on-translating-ma-tieu-caragiale). Poate că același virus m a afectat și pe mine. Oricum, recunosc că de cînd am tradus toate cele trei volume din Orbitor, al lui Mircea Cărtărescu, nu prea mă mai sperie nimic. Ba, totuși, nu mă ating de Eminescu. Care a fost tradus, onorabil, în neerlandeză de alții, dar parcă lipsește totuși geniul eminescian care este, cred, chiar intraductibil. Limbajul său, aparent simplu, limba română în forma ei cea mai neaoșă, se transpune, cred, și mai greu într-o limbă germanică. Astfel, Eminescu rămîne cadoul pe care noi, străinii, îl primim pentru efortul de a învăța limba română, un cadou pe care nu-l putem împărți cu nimeni.

3) În general, traducerile din română nu sparg piața, dar nici nu mă pot plînge că sînt trecute cu vederea. Het boek der fluisteringen, romanul minunat Cartea șoaptelor al lui Varujan Vosganian, a avut trei ediții și multe cronici pozitive, ultima mea traducere apărută, Sinds tweeduizend jaar (De două mii de ani) de Mihail Sebastian, a fost selecționată pentru programul Schwob al Fundației de Litere din Olanda (schowb.nl), un program prin care sînt sprijinite traducerile unor cărți clasice „uitate“. În cadrul aceluiași program va apărea în 2019 și Craii de Curtea-Veche, la care m-am referit anterior. Sînt foarte mîndru de faptul că în anul 2019 mi s-a acordat premiul Martinus Nijhoff pentru traducere, cel mai mare premiu olandez pentru traducere literară. În raportul său, juriul a subliniat că primesc acest premiu pentru eforturile mele de a promova literatura română în Olanda în general, dar în mod deosebit pentru traducerea trilogiei Orbitor de Mircea Cărtărescu, care a fost de altfel invitatul special al Fundației Culturale Prințul Bernhard la decernare. Acest important premiu nu este doar un semn de apreciere pentru mine, ci și pentru literatura română. Dacă literatura română n ar fi fost la un nivel ridicat, nici traducătorul ei n-ar fi fost lăudat pentru traducerea și promovarea ei. 

Jan Willem Bos este traducător în limba neerlandeză.

Foto: Fredrik Rubensson, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.