„Europenii suferă consecinţele a ceea ce n-au făcut“ - interviu cu sociologul Adam BACZKO

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
„Europenii suferă consecinţele a ceea ce n au făcut“   interviu cu sociologul Adam BACZKO jpeg

Este doctorand în științe politice la École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS) din Paris. Înainte să se ocupe de Siria, a făcut cercetări în Afganistan, Republica Democrată Congo și Irak. Criza refugiaților n-a venit nicidecum ca o surpriză pentru sociologul Adam Baczko (www.iwm.at/the-institute/visiting-fellows/adam-baczko-2), specializat în studierea războaielor civile. Într-un raport (carnegieendowment.org/files/syrian_state.pdf) publicat în aprilie 2013, după sute de interviuri în Siria, Baczko și alți doi colegi au pomenit riscurile neimplicării comunității internaționale în rezolvarea unui conflict ce lua proporții înfricoșătoare. Însă Europa a ales să nu se implice, iar acum decontează în plan intern lipsa unei politici externe. Bruxellesul, Berlinul sau Parisul descriu actualul val de refugiați ca fiind rezultatul inevitabil al unui alt haos din Orientul Mijlociu. Și de data asta, e mai la îndemînă așa.

Cum ați devenit interesat de războaie civile?

În parte, e o chestiune personală. Provin dintr-o familie poloneză, care a avut de-a face cu multă violență. Mă interesează o întrebare: cum se construiește o ordine și cum se menține un fel de viață colectivă într-o zonă de conflict? E o întrebare clasică pentru științele sociale, studiată mai ales în Occident, prin mijloace istorice. E mai greu să aplici această întrebare pentru restul lumii, pentru că avem o înțelegere mult mai restrînsă decît asupra societăților noastre. Așa am intrat în lumea războaielor civile. Am mers în Siria pentru prima dată în 2012. Încerc să merg în locuri diferite, să le înțeleg în relație cu celelalte. Pentru mine, Siria a devenit o țară interesantă, din mai multe motive. Auzeam mulți prieteni jurnaliști care mergeau acolo și aveau multe de zis despre linia frontului sau altele, dar aveau doar fragmente de informații despre structurile administrative pe care insurgenții le clădeau și despre comitetele rezultate din demonstrații. Aproape niciodată nu vorbeau cu [noile autorități], făceau puține interviuri cu ei. Un prieten întors din Siria mi-a spus: „A, apropo, am văzut un judecător“. Am zis: „Interesant, și ce-a spus?“. „N-am vorbit cu el.“

Pur și simplu nu erau interesați de asta sau le era frică?

Nu era cea mai urgentă întrebare pentru ei. Iar asta e logic, dacă te gîndești la ce voiau oamenii. Lumea se gîndea că războiul se va termina repede, așa că nu se uitau la structurile politice care rezultau din asta. Avînd experiența din Afganistan, Siria avea cîteva trăsături frapante. Între ele, faptul că structurile administrative apăreau rapid.

Mai putem vorbi de Siria ca țară în momentul de față?

Cred că da. Pentru moment, nu există dinamici de fragmentare. Mai întîi, pentru că nici un actor internațional nu va permite asta. Nu sîntem în cazul Iugoslaviei, unde vechile granițe erau considerate legitime. În interiorul Siriei nu există granițe legitime. Nu există nici concentrări de populație care să permită asta, așa că de ce s-o faci? Marea majoritate sînt sunniți. Kurzii sînt împărțiți în trei enclave care n-au nici o logică, plus că turcii n-ar permite constituirea unei autorități kurde, pentru că sînt deja în pragul războiului civil la graniță. Alawiții nu-și pot constitui un teritoriu coerent, în care să se protejeze de insurgenți. Războiul civil va continua, pînă cînd cineva va lua Damascul.

Cine părăsește Siria?

Nu poți distinge un profil: cam toată lumea pleacă. Din punct de vedere statistic, e impresionant: cel puțin cinci milioane de sirieni – poate șase-șapte milioane – au plecat. Siria avea [la începutul războiului] mai mult de douăzeci de milioane de locuitori. Mulți alții sînt dislocați în interiorul Siriei. Cei care pleacă sînt din toate comunitățile. Sînt mulți sunniți, pentru că reprezintă mai mult de 80% din populație. Dar sînt și kurzi care au plecat, creștini, alawiți care au plecat spre Liban pentru a scăpa nu doar de război, ci și de criza economică. Deci toată lumea încearcă să plece. N ai altceva de făcut dacă nu lupți.

Depind destinațiile lor de grupul din care fac parte? De exemplu, se îndreaptă sunniții spre Turcia pentru că e o țară cu populație predominant sunnită acolo?

Uneori. În Irak se întîmpla asta: kurzii plecau în zonele kurde, sunniții către zonele sunnite, șiiții către zonele șiite. Dar de cele mai multe ori e imposibil: sunniții se duc peste tot, pentru că sînt atît de mulți. Oamenii se îndreaptă către locurile în care au legături, așa că mulți alawiți din Siria s-au dus către Antalya, în Turcia, unde se afla deja o populație alawită. Mulți s-au dus către Europa, pentru că aveau conexiuni, familii.

Exista într-adevăr dinainte o comunitate siriană semnificativă în Germania?

Existau comunități siriene în multe țări: Liban și Siria aveau o diasporă uriașă. Sînt mulți și în America Latină sau Africa. În Europa, unii erau de trei-patru generații. Cînd oamenii au rude sau știu pe cineva, de obicei într-acolo se îndreaptă. Puțini oameni pleacă undeva anume din rațiuni ideologice.

Politologul Shlomo Avineri spunea, într-o dezbatere desfășurată la Institutul pentru Științe Umaniste din Viena, că cei care pleacă ar fi putut să lupte împotriva Statului Islamic. Cum vi se pare afirmația asta?

Nu e asta realitatea. În primul rînd, unii dintre ei au luptat deja împotriva Statului Islamic. Apoi, nu pleacă din cauza Statului Islamic, ci a regimului Assad. Și, cel mai important, încă sînt oameni care luptă. N-ai niciodată o întreagă societate care să lupte, sînt cei care aleg să lupte. Cei care vin spre Europa sînt oameni care erau deja refugiați în Turcia, deci sînt doar refugiați care se mișcă dintr-un loc în altul, nu sînt oameni care lasă arma din mînă. Shlomo Avineri ar avea dreptate dacă s-ar referi la moderații care vin spre Europa și care ar fi putut lupta. Însă n-au luptat, pentru că Vestul nu i-a sprijinit. În ianuarie 2013, luptele dintre Statul Islamic și insurgenți erau foarte intense. Oamenii uită cum arătau lucrurile acum mai puțin de un an. Cînd ești în siguranță, la locul tău, e ușor să spui asemenea lucruri. N aș îndrăzni să judec niște oameni care au trecut prin patru ani de război civil.

Avineri a menționat că nu-i în­vi­no­vă­țește.

E totuși o învinovățire. Odată cu criza refugiaților și odată cu faptul că avem atacuri teroriste în Europa, la un moment dat va trebui să facem un lucru pe care îl evităm: să ne uităm în urmă, la greșelile noastre. Și au fost multe. Europenii suferă consecințele a ceea ce n-au făcut. Sîntem condamnați să ne confruntăm pe plan intern cu probleme de politică externă, pentru că nu avem o politică externă.

Împinge această criză a refugiaților Uniunea Europeană să-și creeze o politică externă?

Nu, pentru că nu declanșează o asemenea dezbatere. Are un efect asupra politicilor legate de migrație, forțează o coordonare la Bruxelles, forțează Frontex să construiască autorități vamale comune. Siria e privită ca un haos natural: Orientul Mijlociu nu poate fi decît o harababură și există ideea asta că sînt lucruri pe care nu le poți influența. Este, de fapt, o alegere.

a consemnat Vlad ODOBESCU

Foto: I. Moldovan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.