Empiric, am observat că atunci cînd scriem „de bine“ despre romi, așa cum am fost prevenit de către unii jurnaliști care doreau să îmi capteze atenția militantă, tendința e să vorbim despre rom ca victimă perpetuă. Cădem, adică, într-un alt gen de exotism; de la opulență, manele și merțane, la invocarea răului istoric, a opresiunii ca moștenire. Tentația asta simplificatoare nu apare doar la jurnaliștii „de treabă“, ci și în discursul unor cercetătorii, artiști, activiști pentru drepturile omului și politicieni.

Sigur, istoria romilor nu este tocmai fericită în spațiul românesc, după 500 de ani de sclavie, deportări în Transnistria, politica de asimilare forțată a guvernului comunist, rasismul de zi cu zi, fie interpersonal sau instituțional, accesul limitat la resurse (sanătate, educație, infrastructură, lipsa documentelor de stare civilă, identitate sau locuire) – doar dacă ești complet ignorant ori răuvoitor eviți să aduci asemenea argumente în discuțiile despre situația romilor din România. Și, totuși, nu mai există nimic altceva?

Doar că, atunci cînd vorbim pe ton paternalist-ortodox doar despre istoria opresivă și experiențele dramatice ale romilor, fără ca grupul despre care vorbim să participe activ în spusele noastre, blocîndu-ne în „Vai, săracii!“, e foarte probabil că nu vorbim despre ei, de fapt, ci despre noi, cei aflați în poziția de-a emite păreri. Asemenea abordare e cam ca în DEX-ul nostru de căpătîi, ce ne spune că „rom“ este sinonim cu „țigan“, adică la fel, numai că altfel spus.

Am ajuns la acestă concluzie în urma întîlnirii cu două grupuri de tineri romi, dîndu-mi seama că noi, romii, nu avem o reprezentare specifică a eroismului. Eroul rom, chiar și atunci cînd ar putea fi – vezi Harap Alb – nu este, de fapt, căci pînă și acest harap a fost „spălat“. Hai, cititorule – indiferent de genul, etnia, orientarea ta sexuală, religia, profesia ori clasa din care faci parte –, spune repede: știi vreun erou rom? Dificil, nu-i așa? Nici măcar Google n-o să te ajute, nu te mai obosi să cauți, căci așa ceva nu există nici în încăpătoarea noastră memorie digitală!

Primul erou pentru mine este poporul rom însuși, dacă privim drept act eroic supraviețuirea sa îndărătnică. Cum se face că romii mai sînt încă romi, chiar fără instituții care să le protejeze unicitatea, fără armată, fără religie, fără limbă scrisă, fără educație de masă, fără un stat? Cum de au reușit, timp de secole, banala performanță de a exista? Răspunsuri pot fi multe, în funcție de cine le formulează, dar realitatea este ea însăși un răspuns: avem un popor ce a supraviețuit în cele mai ostile contexte istorice, în condițiile în care culturi, etnii, popoare au tot dispărut de-a lungul istoriei.

Nu-mi propun să fac o listă cu eroi romi, deși e tentant să vă scriu despre Charlie Chaplin, Grigoraș Dinicu ori Nicolae Gheorghe; limita de spațiu (și timp) mă face să cred că mai util este să vă descriu cu acest prilej doar cîteva tipologii de eroi romi.

Eroi în sclavie

Or fi conspirat vreodată sclavii romi împotriva stăpînului? Au spînzurat vreun stareț de mănăstire proprietară de robi? Nu știu nici un fel de mărturie istorică în acest sens, dar presupun că au existat romi care s-au răzvrătit și, documentat, știm sigur că au fost mii de romi ce au fugit din robie. Unul dintre acești fugari a fost și Ștefan Răzvan, sclav rom înainte să ajungă, pentru puțin timp, domnitor al Moldovei. Există însă probabilitatea ca și alți robi să fi evadat din această condiție și să acceadă la diverse poziții în ierarhiile sociale din perioada respectivă.

Eroine rome, cu siguranță, au fost fetele și femeile roabe care au trebuit să îndure abuzurile sexuale (cf. Andrei Oișteanu, Sexualitate și societate, Editura Polirom, 2016) ale stăpînilor boieri sau călugări. După cum eroi au fost și tinerii romi nevoiți să potolească plictiseala jupîneselor, cîtă vreme boierul era ocupat cu alte treburi.

Eroi romi sînt și cei care în 1848 au avut curajul să îi scrie lui Pașa Fuad că, dacă reinstaurează vechea ordine și nu păstrează decizia pașoptiștilor români privind abolirea robiei, or să dea foc Bucureștilor, așa cum menționează boieroaica Emilia Racoviță într-o scrisoare.

Și pașoptiștii ar trebui să fie priviți ca eroi ai romilor, căci au fost primii ce au dat dovadă de umanitate, unii dintre aceștia eliberîndu-și robii înainte de vreme și fără răscumpărare, așa cum se va întîmpla la jumătatea secolului al XIX-lea.

Erou este chiar și „țiganul înecat la mal“. Sau, mai bine spus, robul fugar care, odată prins, pentru că stăpînul nu avea dreptul să-l ucidă, era aruncat în apă și cu sulița era împins îndărăt ori de cîte ori încerca să iasă pe mal; înecarea lui nu mai era o crimă, ci doar un accident anonim.

Eroi sînt, pomeniți tacit, romii sclavi mănăstirești care au contribuit prin munca lor la ridicarea și îngrijirea lăcașelor de cult ortodox.

Eroi au fost și romii domnești care, în peregrinările lor pe la curți boierești, în schimbul bucății de mălai, spuneau basme și pilde, cîntau și dansau așa cum văzuseră prin alte părți. Fără romii aceștia nomazi, folclorul românesc ar fi rămas divizat și izolat la nivel local. Romii au fost cei ce-au plimbat dintr-un sat în altul folclorul românesc, în condițiile în care țăranii erau sedentari și legați de glie.

Eroi după abolirea sclaviei

Eroi ai romilor au fost și politicienii români (moldoveni și munteni) care au reușit să modernizeze România și să desăvîrșească idealurile sociale ale pașoptiștilor, între care un punct important a fost abolirea sclaviei din cele două principate. Un exemplu l-a reprezentat Mihail Kogălniceanu, unul dintre politicienii și intelectualii de marcă ai României, care, în 1891, din Aula Academiei Române, a făcut o analiză a situației populației de romi din cele două principate, evocîndu-i pe romii deveniți după slobozenie industriași, economiști, oratori și politicieni, și adăugînd:

„Chiar pe uliţele oraşului Iaşi, în tinereţele mele am văzut fiinţe omeneşti purtînd lanţuri în mîini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier aninate de frunte şi legate prin coloane împrejurul gîtului. (…) Sînt sigur că părinţii noştri, dacă s-ar scula din mormînt, văzînd progresele ce au făcut sufletele ţigăneşti emancipate de dînşii, nu s-ar căi de reforma umanitară proclamată de ei.“

La fel, eroi au fost muzicienii și artiștii romi ce și-au depășit condiția de cetățeni de mîna a doua, devenind artiști recunoscuți, apreciați și reprezentativi ai culturii naționale.

Eroi sînt meșteșugarii romi care au furnizat resurse pentru economiile locale și au fost principala sursă a culturii populare. Ce ar fi fost România fără lăutari și țăranul român fără fierarul rom?!

După cum eroi sînt și romii ardeleni care în 1919, printre primele grupuri etnice din Transilvania, altele decît românii, au organizat zece adunări ca să-și arate susținerea pentru unirea Ardealului cu Regatul României.

Eroi sînt cei ce au inițiat mișcarea civică și politică a romilor din România în perioada interbelică, care au publicat ziare, care au revendicat echitate socială și drepturi colective pentru romi.

Eroi sînt soldații romi (din ambele războaie mondiale) care au luptat pentru țara lor, România, și ale căror familii, în vreme ce ei se aflau pe frontul celui de-al doilea război, erau deportate în Transnistria. Și eroi sînt sătenii români ce au protestat repetat față de deportarea fierarilor și lăutarilor, fără de care economia și cultura rurală ar fi fost grav afectate.

Eroi în comunism

Eroi au fost romii care au perceput amenințarea politicii de asimilare aplicate de partidul comunist, continuînd să-și practice tradițiile și meșteșugurile după orele de proletariat, acasă, cînd se regăseau ca romi. Eroi au fost romii nomazi, forțați să se sedentarizeze, după ce li s-au confiscat bunurile și, în cele din urmă, modul de viață.

Eroi au fost romii care au înțeles că munca formală, educația formală, accesul la sănătate și justiție, documente de stare civilă și locuire sînt importante pentru practica cetățenească, dar nu și-au uitat specificul cultural. Eroi au fost, de aceea, cei ce-au urmat învățămîntul obligatoriu, devenind intelectuali și pregătind terenul pentru o mișcare civică și politică a romilor coerentă.

Eroi au fost cei care, deși expuși riscurilor, au militat pentru drepturile și recunoașterea romilor ca naționalitate conlocuitoare în România, cel mai activ și mai important fiind Nicolae Gheorghe, fondatorul mișcării romilor de azi, sociolog cu recunoaștere internațională și intelectual român desăvîrșit, datorită căruia romii se pot exprima astăzi ca romi. Eroi au fost romii care în 1989 s-au sacrificat pentru România, au luptat pentru libertate și, nu în ultimul rînd, pentru echitatea pe care romii și-o visau încă din perioada sclaviei.

Eroi sînt cei care au fondat mișcarea asociativă a romilor după 1990, care s-au luptat cu rasismul și violențele interetnice, cei care au reprezentat interesele romilor și au inițiat primele programe de dezvoltare socială în comunitățile de romi.

Eroi pot fi mulți dintre cei care astăzi se manifestă împotriva rasismului antirom, a romofobiei, cei care dezvoltă programe sociale sau economice în comunități de romi, cei care promovează și/sau practică cultura romă, cei care publică rezultatele cercetărilor lor despre romi, chiar și cei care cîrcotesc pe Facebook, toți pot fi eroi dacă contribuția lor capătă sens și ajunge să fie recunoscută ca atare.

În etapa în care ne aflăm, important este, cred eu, să ne recuperăm eroii din istorie pentru a ne capacita generațiile viitoare, pentru continuitate și pentru reperele noastre morale. Centenarul României este, poate, momentul cel mai potrivit să evocăm aceste personalități, fără de care România de azi ar fi fost mai puțină și mai săracă. 

Ciprian Necula este doctor în sociologie, activist pentru drepturile omului, fondatorul Romano ButiQ şi al Muzeului Culturii Romilor.

Foto: Alessandro Galantucci, flickr