Educaţia: formare sau informare?

Publicat în Dilema Veche nr. 691 din 18-24 mai 2017
Educaţia: formare sau informare? jpeg

Unul dintre cele mai triste și cumva chiar revoltătoare spectacole umane mi se pare că ne este oferit de vederea acelor seniori răi și proști care ne otrăvesc întîlnirile cu veninul și necunoașterea acumulate de-a lungul vieții. Nu vorbesc de acei bătrîni ajunși senili din motive medicale sau de cei iremediabil zdruncinați lăuntric din cauza unor diverse accidente biografice, independente de ei: războaie, boli, cataclisme etc. Nu, eu vorbesc de aceia care au dus o viață normală și care la vîrsta senectuții se prezintă acri și inepți. E trist și cumva împotriva firii ca la capătul a ceea ce ar trebui să fie un parcurs existențial de formare și dezvoltare personală să te prezinți lumii plin de fiere și nerozie. Senectutea ar trebui să fie însoțită de înțelepciune, de bunătate și seninătate, și nu de venin și stupiditate. Cine e de vină? Individul? Societatea? Vina e, fără doar și poate, împărțită, dar cred că vina principală o poartă educația. Nu sîntem educați să devenim mai buni, mai drepți, mai fericiți sau mai înțelepți. Sîntem educați să repetăm și să reproducem spusele profesorilor noștri, ei înșiși fiind uneori acri și plictisiți, anoști și tîmpi. Mai mult, poate chiar sîntem educați, în lipsa deprinderii de a ne analiza critic viața și comportamentul, să repetăm o parte dintre greșelile părinților noștri.

Pedagogii împart educația în trei mari categorii: educația formală, nonformală și cea informală. Pe scurt și simplificînd lucrurile, educația formală este dată de tot palierul de activități pedagogice care se desfășoară la școală, cea nonformală este ansamblul de activități educative care se desfășoară în afara cadrului instituționalizat al școlii, iar educația informală este tot ce ne înconjoară și ne populează spontan și neintenționat pedagogic viața noastră cotidiană, dar care are o finalitate educativ-formatoare. În plus, prin „școală“ nu înțeleg clădirea școlii ca atare, ci instituția școlii, adică tot acel asamblu de măsuri și procese educative care se desfășoară urmărind un curriculum pe o perioadă bine delimitată, cu obiective și metode clar specificate și în urma cărora cunoștințele și competențele dobîndite vor fi certificate și atestate de instituțiile abilitate în acest sens. Astfel, la școală o­mul are parte de educație formală, în cadrul activităților extrașcolare, de e­du­ca­ție nonformală, iar în toate celelalte contexte incidentale și neintenționate din punct de vedere educativ, în care omul învață (dobîndește cunoștințe, abilități și aptitudini), de educație informală. Aceasta este cumva perspectiva sistematică în care specialiștii din domeniul științelor educației împart și analizează lucrurile.

Din punctul meu de vedere, o altă distincție este importantă, și anume cea care privește educația ca avînd o latura informativă și una formativă. Trebuie precizat, în lumina celor de mai înainte, că aspectul informativ al educației nu se reduce nici pe departe doar la educația informală, după cum aspectul formativ al educației nu vizează doar educația formală. Cele două aspecte sînt componentele esențiale ale tuturor celor trei forme de educație. E vorba mai degrabă aici de ceva asemănător cumva distincției și relației dintre formă și conținut. Partea formativă a educației dezvoltă personalitatea și caracterul omului, după cum partea informativă dezvoltă aria de cunoștințe și informații pe care acesta le acumulează de-a lungul vieții.

Teza mea este că o școală autentică ar trebui să se focalizeze în primul rînd pe aspectul formativ și nu doar să formalizeze (să reglementeze și să evalueze) partea informativă a cunoașterii, așa cum se întîmplă cu precădere și, din păcate, la noi. Imaginea pe care ne-o oferă sistemul acum este una asemănătoare unei cămări pline cu tot soiul de oale și ulcele, prin și din care curg și se scurg tot feluri de sosuri și amestecuri (a se citi cunoștințe și competențe). Cred că partea cea mai importantă a oricărui tip de proces educativ este în primul rînd modul în care este modelată oala, cît de robustă și bine proiectată este și nu atît ce și cît poți să torni în ea. Dacă aceasta este fisurată, poroasă, găurită sau ciobită, va pierde și nu va folosi cum trebuie informațiile acumulate, așa cum în van torni apă într-un ulcior spart. Omul trebuie mai în­tîi modelat pentru a avea capacitatea de a reține și utiliza cum trebuie tot ce învață despre sine și univers. La ce îmi trebuie să știu toate capitalele lumii, dacă eu nu știu cine sînt și ce vreau? La ce bun că știu să fac integrale și tot felul de calcule abstracte, dacă nu știu să mă prezint și să interacționez cu semenii mei? La ce mă ajută să știu tot felul de date istorice, dacă nu știu să-mi direcționez și influențez cum trebuie istoria personală? Cred că în primul rînd școala trebuie să ne formeze, să ne modeleze, și abia după aceea să ne informeze.

Modelarea se face explicit, prin modul în care învățăm, și implicit, prin modelele pe care le adoptăm și care ne sînt oferite de către familie, școală sau societate. Dar cîți profesori mai sînt azi luați drept modele și pentru cîți dintre cei care sînt la școală, încă, întîlnirea cu un profesor a fost determinantă pentru evoluția lor spirituală? Dincolo de toate teoriile din domeniu, educația înseamnă oameni care formează și informează alți oameni. Din păcate, cred că prea puțini sînt acei profesori care formează cu adevărat caractere și influențează decisiv evoluția unui copil, în sensul în care îi modelează în bine personalitatea și abilitățile cognitive și afective. Învățăm enorm, epuizant de mult și de multe, fără să pricepem și să integrăm cum trebuie aceste informații. Citim fără să înțelegem, acționăm inerțial și mimetic.

România stă relativ bine la capitolul alfabetizare (aproximativ 97% din populație), dar este un dezastru cu privire la analfabetismul funcțional. Testele PISA administrate de către OECD ne arată că peste 40% din copiii noștri, la vîrsta de 15 ani, știu să citească sau să scrie (deci nu sînt analfabeți absoluți!), dar nu înțeleg un text simplu și/sau nu pot să facă operații aritmetice elementare. E trist și revoltător. Media europeană a analfabetismului funcțional este de aproximativ 20%, deci situația este cît se poate de îngrijorătoare. Dar cum de s-a ajuns aici? În mare parte, pentru că elevii noștri sînt obligați de sistem în primul rînd să memorizeze informațiile primite și nu să le înțeleagă și analizeze. Școala noastră se bazează pe repetiție și reproducere și nu pe înțelegere și creativitate.

A învăța înseamnă, în primul rînd, să înveți să înveți. Astăzi, accesul la informație nu mai ridică mari dificultăți, problema e ce facem cu acest bombardament de informații, cum navigăm prin oceanul informațional cotidian. Cum știm ce este relevant și autentic, cum integrăm și folosim în mod eficient ce învățăm? Aici intervine sau, mai bine zis, ar trebui să intervină școala. Sistemul educativ ar trebui, în primul rînd, să fie centrat, să aibă drept țintă principală dezvoltarea și formarea unor elevi și studenți capabili să gîndească critic, care știu să-și gestioneze emoțiile și comportamentul social, care știu să se integreze în diverse comunități și pot să colaboreze bine cu ceilalți membri ai unei echipe.

Modelarea se face prin admirație. Te formează cel pe care îl apreciezi și îl respecți foarte mult. Vrei să fii ca el sau ca ea. Te gîndești la ceea ce îți spune și îți transmite prin cuvinte, gesturi sau atitudine, apreciezi sfaturile și îndemnurile pe care ți le dă. Dar cîți dintre noi ne gîndim în acești termeni la profesorii noștri? E vorba aici de profesorul idol, de profesorul guru, de profesorul maestru. Pe scurt, este vorba de profesorul-model, care ne modelează personalitatea și destinul. Dar nu e nevoie ca aceasta să fie venerat și poate nici măcar admirat, e nevoie să fie ascultat și respectat. E nevoie de o școală care să ne formeze ca oameni și care să nu ne deformeze sub greutatea informațiilor pe care le avem de memorat. E nevoie de profesori de calitate, care să ne îndrume și să ne stîrnească mintea și cunoașterea, să ne facă mai buni și mai înțelepți. Altfel, îmbătrînim strîmb și ajungem, în pragul senectuții, acri și proști. 

Sorin Costreie este prorector al Univer­si­tă­ții din București și conferențiar la Facultatea de Filozofie, și a fost consilier și secretar de stat la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cele mai recente publicații includ Early Analytic Philosophy – New Perspectives on the Tradition (Springer) și Șase studii fregeene (Editura Universității din București).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.