Începe să devină serios
Mircea VASILESCU

A trecut și a cincea ediție. Nu știu dacă am reușit, dar în 2011, cînd a început totul, mi-aș fi dorit să semene cu The New Yorker Festival și cu Festivalul revistei Internazionale, care se desfășoară la Ferrara. La amîndouă, există un amestec de idei, arte, teme de actualitate și – nu în ultimul rînd – o bucurie de a fi împreună și de a împărtăși toate acestea. Știu că unora le poate suna neadecvat, dar mi se pare atractiv, la astfel de manifestări, tocmai amestecul de „înalt“ și „popular“, teme acute ale lumii de azi și evadări în lumi vechi, cădere pe gînduri în fața vreunei dezbateri serioase și flanări printre ziduri vechi, muzici de tot felul și taclale pe-nserat. Și altele, căci un astfel de festival e suficient de flexibil pentru a cuprinde în el și ceea ce apare „din mers“. Sensul unui asemenea festival organizat de o revistă nu e doar acela de a „prelungi“ spiritul revistei în realitate, ci și de a oferi publicului și altceva.

Au fost, între 26-28 august, peste 30.000 de persoane care, într-un fel sau altul, au interacționat cu ceea ce s-a întîmplat la festival. Foarte mulți veniseră la Alba Iulia special pentru Festivalul Dilema veche. Unii au întrebat deja cînd va fi organizată ediția de anul viitor, ca să-și programeze din timp concediul. Începe să devină serios…

***

În plin soare, ne unește Dumnezeul păcii
Sever VOINESCU

La Festival, dezbaterea „Migraţia religiei sau religia migraţiei“ a avut loc sub un soare intens, printre ruinele de pe Traseul celor trei fortificaţii, pietre vechi şi coline blînde, înierbate. Moderată de Teodor Baconschi, discuţia a avut doar doi protagonişti: pe ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi pe ES Rafael Shaffer, Rabinul României. Ascultînd vocile molcome şi atît de personale ale celor doi înalţi prelaţi, am avut, nu doar pentru o clipă, senzaţia că sînt undeva pe malul estic al Mediteranei – ţinutul de unde au pornit să cucerească lumea toate cele trei monoteisme. Deşi confirmase participarea, ES Muftiul Iusuf Murat, Şeful Cultului Musulman, a anulat în ultimul moment. Astfel, experienţa neplăcută a revistei noastre cu Muftiul Iusuf Murat continuă. Confirmarea şi, ulterior, neparticiparea despre care aflăm în ultima secundă este, pare-se, un mod de a fi al Muftiului. În absenţa sa, creştinul şi evreul au oferit imaginea unei înţelepciuni senine şi reconfortante pentru mirenii adunaţi în faţa lor, îngrijoraţi de efectele migraţiei islamice asupra civilizaţiei europene. Se simţea, desigur, îngrijorarea celor doi prelaţi pentru evoluţia celui de-al treilea monoteism, dar era o îngrijorare învelită, cum ziceam, în înţelepciune. Încrederea în forţa regeneratoare a culturii iudeo-creştine a Europei, apelul la moderaţie (din partea Rabinului) şi la iubire a celuilalt musulman (din partea Mitropolitului), dar şi îndemnul de a evalua mereu tradiţia cu ochiul proaspăt, al contemporanului (din partea Rabinului), şi de a nu uita nici o clipă de identitatea creştină a Europei (din partea Mitropolitului) au constituit, să zic aşa, partea pozitivă a discuţiei. Nu au lipsit, desigur, criticile la adresa societăţii europene actuale, radical decreştinate/secularizate nu doar ca urmare a unui anumit trend intelectual, ci şi ca urmare a politicii deliberate a statelor. La un moment dat, a apărut întrebarea: ce e de făcut, pentru că populaţia europeană scade şi trebuie să muncească cineva ca să poată fi acoperite pensiile în viitor? O întrebare care se tot pune. Soluţia general acceptată în minţile tuturor liderilor europeni este aceea că trebuie să primim imigranţi, că asta e. ÎPS Andrei a formulat, însă, o soluţie mult mai la îndemînă: ce-ar fi să facem copii? Aşa cum musulmanii sau africanii fac copii. Politica statelor europene, însă, defavorizează familia tradiţională, cea prin care omenirea se înmulţeşte natural. Atacul virulent al statelor la valorile tradiţionale ale căsătoriei şi familiei, concomitent cu lamentaţia aceloraşi state referitoare la declinul demografic, este cea mai bună dovadă a confuziei axiologice pe care o trăim. Demografia nu este legată de bani, aşa cum am crede, de vreme ce natalitatea pare a fi invers proporţională cu PIB-ul/locuitor, ci de valori.

***

Evreul real
Marius CHIVU

În seara de 27 august, pe terasa Cafenelei cu dileme de la Poarta a III-a a Cetăţii, Andrei Oișteanu a făcut o sinteză despre istoria comunităților evreiești din România, pornind de la faptul că evreii români au fost ultimii din Europa care au primit cetăţenia statului unde locuiau, munceau şi trăiau. Constituţia din 1866 le-a refuzat emanciparea şi abia în 1878 s-au produs primele încetăţeniri, şi acelea făcute individual, nu in corpore, astfel că doar 500 de evrei (adică 1% din întreaga populaţie) au obţinut cetăţenia română, restul rămînînd în continuare neprotejaţi de lege. Această situaţie a condus la eforturi culturale de recunoaştere şi impunere a identităţii. Andrei Oișteanu a amintit faptul că, în 1866, Abraham Goldfaden a înfiinţat la Iaşi primul teatru în limba idiş din lume şi, de asemenea, faptul că în 1881, la Focşani, s-a ţinut primul Congres sionist european.

În chestiunea Holocaustului românesc, Andrei Oișteanu a spus că pe teritoriul României „nu s-au produs orori, dar n-a fost nici pace“, vorbind despre soluţia finală aplicată în nord-vestul Transilvaniei (peste 100.000 de evrei au fost ucişi după anexarea de către regimul horthyst) şi despre evreii din Basarabia şi Bucovina, trimişi în lagărele din Transnistria, spre deosebire de restul României, unde „s-a aplicat «doar» un sîngeros set de legi antievreieşti“: „Antonescu a fost un dictator şi un asasin sîngeros care a aplicat o metodă originală, fiind parțial nesupus lui Hitler. A ţinut să ofere o variantă proprie a soluţiei finale.“ (…)

Andrei Oișteanu a vorbit şi despre enorma moştenire culturală materială lăsată de evrei (şcoli, sinagogi, spitale, băi, cimitire), dar şi despre cea spirituală, numărul de artişti şi savanți de origine evreiască fiind uriaş. Dacă în această toamnă se împlinesc 140 de ani de la fondarea Teatrului evreiesc de la Iaşi, tot anul acesta se sărbătoreşte şi centenarul mişcării Dada, iniţiate la Zürich de Tristan Tzara, scriitorul evreu din Moineşti. „Există o lungă listă de cărturari antisemiţi, dar nu se vorbeşte mai deloc despre cei filosemiţi“, a mai spus Andrei Oișteanu, care a ţinut să-i menţioneze în finalul sintezei sale, printre alţii, pe I.L. Caragiale, Al. Macedonski, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Perpessicius, Ion Vinea şi Geo Bogza.

***

Plăcerea de a ne bucura împreună cu ceilalți
Aurel MITRAN 

Cred că ceea ce unește cu adevărat concertele din acest festival rezultă chiar din sloganul „Noi sîntem ceilalți“. Avem niște dileme vechi care ne țin împreună. Budapest Gypsy Symphony Orchestra vine cu sonorități din Europa Centrală, dar va oferi o mare surpriză printr-o parte a concertului care este legată de sudul României, cîntată însă într-un tip de virtuozitate pe care noi o percepem altfel. Dacă iubitorii chitarei știu, de pildă, cît de repede cîntă Satriani, în acest caz este vorba despre o asemenea virtuozitate. Sînt o sută de oameni pe scenă și publicul va fi plăcut impresionat să vadă și să asculte așa ceva. Mahala Rai Banda este o antrepriză de-a noastră, în care fiecare vine cu alt sistem de a cînta, cu altă poveste. Klezmer este un gen muzical evreiesc pe care puțină lume îl cunoaște cu adevărat. Este de fapt format din sonorități evreiești, influențate de zona de proveniență. De exemplu, la noi klezmerul de la București, Oradea, Cluj, Iași diferă, din cauza influențelor din fiecare regiune. La Alba Iulia va cînta orchestra Hakeshet Klezmer Band din Oradea. Mai avem italieni și americani. Concertele vor avea loc pe două scene, una în Piața Cetății și a doua în curtea interioară a Batalionului 136 Geniu: este pentru prima dată cînd o unitate militară își deschide porțile pentru o asemenea manifestare. Pe prima scenă, vineri seara (26 august) va cînta Budapest Gypsy Symphony Orchestra, iar pe scena a doua va fi un concert pe care l-am intitulat „La nuit américaine“, cu A.G. Weinberger care va cînta blues, cu Marcian Petrescu & Trenul de noapte, dar și Chuck Hubbard, americanul nostru, care cîntă la banjo. Apoi va cînta Westroot și toți, împreună, alcătuiesc un proiect de festival. În seara a doua va fi un concert care are o întreagă poveste în spate, construit în jurul interpretei italiene Lucilla Galeazzi. E un fel de istorie a muzicii italiene din ultimele decenii, un concert intitulat „Bella Ciao“. E foarte bine făcut, este un soi de folk italian. Pe scena mică va cînta, în seara a doua, Hakeshet Klezmer Band din Oradea. Iar în ultima seară, pe scena din Piața Cetății, va cînta Holograf. Este vorba însă de un concert special, cu instrumente acustice și un cvintet de coarde, și cu Marius Bațu, un vechi prieten al formației. E ceva între unplugged și simfonic. În ultima seară, pe scena mică va avea concert Mahala Rai Banda: o să ne pupăm cu toții în Piața Endependenți ascultînd cum cîntă virtuozii noștri.

În afară de toate acestea, există și un recital de muzică clasică, desfășurat în Catedrala Romano-Catolică. Acest tip de recitaluri a avut întotdeauna succes la Festivalul Dilema veche și a adunat un public care ascultă cu sufletul deschis, într-o acustică de catedrală (ceea ce se întîmplă mai rar).

articole apărute în Dilema veche, nr. 656, 15 septembrie 2016

Foto: M. Oculeanu