Edit your profile

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Edit your profile jpeg

Stai pe Facebook ore în şir? Scrii pe forumuri de douăzeci de ori pe zi? Joci World of Warcraft toată noaptea? Ai prieteni pe Internet pe care nu i-ai văzut niciodată, dar cu care vorbeşti mai mult decît cu prietenii din lumea reală? Eşti cam „dubios“, atunci. Get a real life! Acum vreo cîţiva ani aşa ar fi reacţionat orice om „sănătos“ la cap. Utilizatorului avid de Internet i se imputau multe lucruri, de la schizofrenia între planul existenţei reale şi cel al lumii virtuale, la dependenţa nesănătoasă şi incapacitatea de a socializa. Între timp, Internetul a devenit parte firească a lumii noastre cotidiene; nu mai percepem ruptura dintre planuri, iar prieteniile noastre „reale“ se remodelează în funcţie de alte valori şi stiluri de viaţă, datorate tehnologiei. Ironia sorţii, acum situaţia s-a inversat, fobia sau reţinerea faţă de tehnologie este privită ca o dizabilitate de comunicare. Am auzit de sute de ori formula: „Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti“. 

I-ar fi plăcut lui Aristotel pe forumul online? 

În decembrie 2004, chiar înainte de alegeri, pe forumul ziarului Cotidianul de atunci, noi, forumiştii, am pus la cale un flash-mob prin care să protestăm împotriva cenzurii praticate de TVR – care nu-mi mai amintesc ce evenimente nu voia să prezinte. Anunţul s-a răspîndit rapid pe toate forumurile importante, unde mai poate fi găsit şi astăzi. În ziua cu pricina, care s-a întîmplat să fie una mohorîtă, ne-am adunat pe la prînz vreo şaizeci de persoane zgribulite, la intrarea din Pangratti a Televiziunii. Ne-am lipit bandă adezivă pe gură şi am tropăit vreo zece minute. Cam asta a fost tot. Ne-am răspîndit apoi care încotro, după cum hotărîserăm dinainte, respectînd astfel regulile flash-mob-ului despre care citiserăm pe site-urile şi forumurile de profil. 

Jandarmii prezenţi acolo erau în număr mai mare decît „forumiştii“ şi, la sfîrşit, uimiţi poate de faptul că plecam atît de repede, s-au apucat să-i legitimeze pe cîţiva. Vreo doi-trei ofiţeri burtoşi în civil se agitau cu staţiile de emisie-recepţie păcănind. Au cerut şi aparate de fotografiat de la participanţi, pe care le-au înapoiat însă imediat. Nu au existat incidente serioase. 

Doar că, imediat după ce grupul s-a spart, a mai apărut un autobuz plin cu jandarmi, de data asta dotaţi cu scuturi şi bastoane. N-au mai avut, cred, de ce să debarce, fiindcă toată lumea plecase. Amănuntul acesta cu autobuzul mi s-a părut destul de comic atunci – crea o disproporţie prea mare între grupul nostru firav şi forţele de ordine. 

Îmi amintesc că primul lucru pe care l-am făcut cînd am ajuns acolo a fost să încerc să recunosc oameni cu care dialogasem pe forum. Nu ştiam despre cei adunaţi acolo nimic – nici nume, nici figură, nici vîrstă. Aveam fiecare cîte un nickname, şi atît. La fel făceau şi ceilalţi. „Tu eşti cutare? Eu sînt X.“ Şi, în acele momente, toţi acei anonimi – cum eram de fapt unul faţă de celălalt – formam o mică comunitate, o comunitate care se născuse pe Internet şi care se valida acum. Nu ne adunaserăm să cerem ceva, ne doream doar un exerciţiu fizic al libertăţii, printr-un protest de grad zero. După vreun an, comunitatea de pe acel forum a început să se destrame. Atunci însă, în 2004, forumul era format dintr-un nucleu tare, compus din 120-140 de membri activi, la care se adăugau vreo cîteva sute de oameni care scriau ocazional. Din acel nucleu tare făceau parte tot felul de oameni, universitari din ţară sau din străinătate, studenţi, arhitecţi, medici, oameni din publicitate, funcţionari de stat şi pensionari, dar şi mai mulţi mici patroni, tineri întreprinzători cu păreri clare şi argumentate despre direcţiile în care trebuiau mişcate lucrurile în acei ani, în România. 

Cam aşa arăta pentru mine veritabila „prietenie“ pe Internet, între oameni egali, anonimi sau nu, care-şi desfăşoară cu bun-simţ argumentele, îşi răspund unul altuia pe rînd şi se unesc uneori pentru a face lucruri împreună, fără a fi mînaţi de interese personale sau de grup, imediate. Nu mă îndoiesc că o astfel de prietenie pe un forum online este o utopie, ba încă una dintre cele mai des întîlnite de la începutul Internetului pînă astăzi. Ea a luat diferite nume şi diverse întruchipări de-a lungul ultimului deceniu, printre altele şi credinţa că noile media vor induce automat o democraţie globală, vor rezolva toate problemele ţărilor sărace şi vor lovi dictaturile din toată lumea. (De ce îndepărtarea cenzurii asupra Internetului în China i-ar îndrepta pe oameni spre acţiuni civice, mai degrabă decît spre site-uri pornografice? – se întreba un editorialist de la Foreign Policy acum cîteva săptămîni.) Dar e utopia mea favorită. 

Prieteni intimi sau friends pe Facebook 

Cînd vorbim astăzi de prietenia pe Internet tindem să o asociem cu reţelele sociale. Bineînţeles, „friend-ul“ de pe Facebook nu are nimic comun cu modelul romantic de prietenie, descris de Montaigne – acea relaţie perfectă, autoreferenţială („nu are alt model decît ea însăşi şi nu poate fi comparată decît cu sine“), ce se petrece doar în spaţiu privat şi care e cu totul altceva decît prieteniile comune. Pe Facebook ar fi vorba doar de prieteniile comune sau de ceea ce, în româneşte, numim amici şi cunoştinţe, şi de gestionarea acestor relaţii. (Am observat de multe ori această gradare a prieteniei în limbajul comun, între prieteni, amici, cunoştinţe.) 

Un text destul de influent din 2007, cînd a apărut, pînă astăzi, intitulat „Virtual Friendship and the New Narcissism“, scris de Christine Rosen şi apărut pe site-ul The New Atlantis, acuza reţelele sociale de a fi „birocratizat“ relaţiile de prietenie. „Prietenia pe aceste site-uri se concentrează mai ales pe a colecţiona, a ordona şi a ierarhiza oamenii pe care-i cunoşti.“ Pentru Christine Rosen prietenia este o relaţie ce nu poate să înflorească decît în spaţiul privat, în intimitate, iar ideea unei prietenii publice i se pare un oximoron. 

Nimeni nu confundă „friend-ul“ de pe Facebook cu prietenia din viaţa reală – spune Christine Rosen. Deşi, dacă asculţi un adolescent vorbind despre reţeaua lui de prieteni pe reţelele sociale, nu prea mai eşti aşa sigur de acest lucru. 

Aparent, avem o conştiinţă clară a diferenţei între spaţiul virtual şi lumea reală, aşa cum nu facem confuzie, în general, între ficţiune şi lumea reală. Una sînt „friends“, şi alta sînt „prietenii“. Doar că poate acest „spaţiu virtual“ nu este atît de autonom precum s-ar părea şi poate că între Second Life şi viaţa cotidiană nu există o ruptură atît de profundă. 

O carte abia apărută – Les liaisons numériques, scrisă de Antonio Casilli (Seuil 2010) – nuanţează mult lucrurile, într-o încercare de „depatologizare“ a utilizatorului de Internet. Sociologul francez arată că nu există o ruptură între planuri, între viaţa reală şi spaţiul virtual; Google face parte în cel mai firesc mod din viaţa noastră cotidiană şi ceea ce se petrece pe Internet are repercusiuni în lumea reală. De fapt, nici nu putem vorbi de un „spaţiu virtual“, ci doar de „spaţii virtuale“. „A continua să gîndim Web-ul ca pe un spaţiu ce transcende realitatea noastră este o eroare de evaluare, cu importante consecinţe teoretice şi politice – spune Casilli. Reţelele sociale ne reconfigurează felul de a fi în societate, dau naştere unor noi forme de relaţii sociale şi ne ajută să ne gestionăm „poziţionarea noastră socială“. 

Dacă practicile, politicile şi ritualurile prieteniei se modifică azi din cauza tehnologiei, nu ştiu în ce fel se schimbă emoţiile şi sentimentele. Poate că nu atît de mult. 

Lucian Popescu este jurnalist la HotNews.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.