Domnul în costum şi doamna în rochie de seară

Publicat în Dilema Veche nr. 695 din 15-21 iunie 2017
Domnul în costum şi doamna în rochie de seară jpeg

Cînd eram în școală, nu m-a pre­o­cupat prea mult dacă scrii­torii din manualele de limba și literatura română erau vii sau morți. Ni se spunea oricum că „opera lor e nemuritoare”. Omul din spatele operei „se învăța” pe de rost mai ușor decît opera în sine: anul și locul nașterii, cîteva vorbe despre copilărie, ce cărți a scris, eventual ce curent literar a reprezentat, anul morții. Întotdeauna, la teză, indiferent de subiect, erai obligat să-ți începi lucrarea cu aceste date. Așadar, scriitorii „se învățau” cam la fel ca formulele matematice. Cum mai puteai să-ți imaginezi existența lor umană? Nici nu-ți mai trecea prin cap că au fost, de fapt, și ei oameni, că au iubit, că au avut neveste, că au murit (sau nu) de foame, că au practicat diferite meserii, că au suferit de boli și de depresii. Scriitorul era intangibil. Cît despre cei contemporani, aceștia nu erau demni de luat în seamă, de vreme ce nu existau în manuale.

Mult mai tîrziu mi-am dat seama de toate clișeele pe care le-am căpătat în anii de școală și am încercat să mi le înlătur din minte unul cîte unul. Multe sînt încă valabile și în școlile de astăzi. Totuși, în momentul în care m-am aflat pentru prima oară în fața unei săli de clasă pline de elevi, în calitate de scriitoare, mi-am dat seama că acești copii de acum au o șansă în plus față de noi. Cel puțin află la timp că oamenii care scriu nu sînt nici poze într-o carte, nici busturi în parcul municipal, nici formule matematice. Mai află și faptul că oamenii care scriu sînt, în primul rînd, cititori și că pot discuta liber cu ei despre cărți. E o încurajare în plus pentru ei ca să citească. De altfel, mi-am dat seama că „meseria de scriitor” a devenit la modă printre copii. Nu știu cîți dintre ei vor deveni cu adevărat scriitori, dar faptul că se gîndesc și la această posibilitate (și nu doar la meseriile „de succes” impuse de obicei de către părinți) e un pas înainte. Mulți dintre ei pun un semn de egalitate între „scriitor” și „succes”, ceea ce poate fi o naivitate, desigur, mai ales în România. Însă, dacă ne gîndim mai bine, cu o astfel de atitudine, de cititori, ei chiar pot crea în timp acei scriitori de succes pe care și-i imaginează. Pentru că învață de mici să-i respecte, să le respecte cărțile și, poate, atunci cînd vor deveni adulți își vor aminti să cumpere mai mult de o carte de an, să citească mai mult de o carte pe an, ba chiar să plătească un bilet de intrare la o lectură publică, să zicem. Deocamdată, imaginea noastră nu corespunde adesea cu ceea ce își imaginează ei despre niște scriitori. Copiii din clasele primare de la o școală din Ploiești au fost ușor dezamăgiți cînd ne-au întîlnit pe mine și pe Florin Bican – își închipuiau că scriitorul trebuie să poarte costum și cravată, nu blugi, iar scriitoarea o rochie de seară. Totuși, n-au fost deloc dezamăgiți de întîlnirea noastră și ne-au pus o groază de întrebări. În timp, alte generații de copii se vor lămuri că nu sîntem nici o specie dispărută, nici nu venim de pe o altă planetă. Se vor aștepta să întîlnească niște oameni ca toți oamenii. Și vor avea un motiv în plus pentru ca literatura, cărțile să li se pară mai prietenoase.

Ilustraţie de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce rămâne după dezbaterea Macarena. „Suntem afectați de o traumă colectivă. Am moștenit aceste traume și le dăm mai departe“
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
image
Simona Halep a reapărut în clasamentul WTA, pe locul 58, pe site-ul oficial al Billie Jean King Cup
Românca a fost convocată la națională pentru meciul cu Ucraina.
image
Rusia susține că a ucis sute de soldați ucraineni cu o „bombă cu vid”. Kievul: „Sunt prostii absolute și propagandă”
Rusia afirmă că a ucis un număr mare de soldați ucraineni cu o așa-numită „bombă cu vid”, într-o declarație pe care Ucraina a catalogat-o imediat ca fiind absurdă.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.