Chiar așa, domnu’ Soroș, cînd ne dați banii? 50 de lei de adult, 30 de lei de copil, 20 de cîine, parcă așa era. La un calcul rapid, cu o medie de 50.000 de participanți, asta ar însemna aproximativ 500.000 de euro pe protest. Păi, în ritmul ăsta, dă domnu’ Soroș faliment rapid, cît o fi el de miliardar. Pentru că nu vorbim numai despre protestele de stradă din România, ci și despre cele din Ungaria, Polonia, Rusia, Macedonia, Georgia, SUA.

De unde a apărut fenomenul blamării lui George Soros în toate aceste țări atunci cînd vine vorba despre implicarea civică, politică și finanțe? Pentru că lista este mult mai lungă. Vinovat, în vreun fel sau altul, ar fi și în Marea Britanie (prin susținerea campaniei anti-Brexit), și în Australia (pentru egalizarea parteneriatelor gay), și în Israel (prin susținerea inițiativelor palestiniene), și în Rusia, Africa de Sud, Turcia, Ucraina, diferite alte foste republici sovietice. Cum a ajuns George Soros să fie Bau-Bau-ul universal sau păpușarul mondial? Un răspuns sintetic ar fi că are toate păcatele din lume: este evreu-maghiar, ultrabogat, finanțist feroce, filantrop, cu vederi politice oarecum de stînga (deși cei de stînga îl etichetează ca fiind de dreapta și viceversa, deși el declară că ideologia sa este non-ideologia). Mai rămînea să țină și cu Rapidul, vorba unei remarci care circula pe rețelele sociale. Lăsînd gluma la o parte, ce a dus la distribuirea lui George Soros în rolul de țap ispășitor în aproape toate colțurile lumii?

Născut la Budapesta, într-o familie evreiască, adolescentul Schwartz György este profund marcat de experiența din timpul nazismului. Pentru a-și feri familia de deportarea la Auschwitz, tatăl său, Tivadar, își schimbă numele în Soros – pronunțat, în maghiară, Șoroș (și nu Soroș, sau Söröș, decît dacă vrei să bei o bere – pentru că asta înseamnă sör) și, în engleză, Soros (așa cum o face el însuși) și convinge un superior nazist să îl prezinte de tînărul György drept finul său de botez. Sînt anii care pun temelia filozofiei politice a lui Soros – cea a susținerii unei societăți libere, în care drepturile majoritarilor și minoritarilor sînt respectate și apărate deopotrivă. Aceasta este consolidată pe parcursul studiilor din Marea Britanie, unde ajunge în 1947, imediat după venirea comuniștilor la putere în Ungaria, unde îl are mentor pe filozoful de origine austriacă, el însuși refugiat din calea nazimului la prestigioasa London School of Economics, Karl Popper. Opera capitală a acestuia, Societatea deschisă și dușmanii ei, o pledoarie pentru societatea deschisă ca răspuns la orice tip de regim totalitar, fie el nazism sau comunism, este piatra de temelie a activităților filantropice derulate de Soros în Europa Centrală și de Est începînd cu anii 1980.

Dar, pentru a avea ce să doneze, e nevoie să facă bani. Și asta și face, ca agent de bursă în Statele Unite, pe Wall Street, unde se mută în 1956. Socoteala inițială, de a face 100.000 dolari în primii cinci ani și de a se întoarce în lumea academică, nu se potrivește însă cu cea de pe piața bursieră, rezultatul fiind o sumă mult mai mare. În 1969, Soros creează Fondul Quantum, un fond de investiții cu risc extrem de mare, finanțat exclusiv din banii investitorilor (individuali și instituționali), care operează pe piața de capital cu acțiuni, bunuri și valute într un mod extrem de agresiv, foarte flexibil, dar negarantat. Riscul asumat aduce un profit de 40% încă din primii ani și de aici începe drumul spre rolul de miliardar. Activitatea bursieră îl conduce pe Soros la formularea teoriei „reflexivității“ (el este și autorul a 14 volume de analiză financiară și politică) – aceea că acțiunile diferiților actori implicați afectează piața, care nu are tendința de a se autoregla, ci dimpotrivă. Asta a făcut în 1992, cînd a pariat („sărind direct la jugulară“) împotriva lirei sterline, dincolo de puterea de echilibrare a statului, ceea ce a adus Fondului Quantum un profit de 1,5 miliarde de lire și a făcut tabloidele britanice să îl eticheteze ca „omul care a ruinat Banca Angliei“ în ceea ce și azi se numește „Miercurea neagră“. O acțiune similară are loc în 1997, în Asia de Sud Est, cu un pariu împotriva bahtului thailandez. Rezultatul: o undă de șoc pe piața de capital și a muncii din întreaga regiune și etichetarea sa de către premierul malaezian ca unul dintre profitorii fără scrupule, neinteresați de efectele sociale produse de speculațiile financiare. Etichetă pe care acesta și-a asumat-o întotdeauna, justificînd-și acțiunile prin faptul că, dacă nu ar fi făcut-o el, ar fi făcut-o altcineva, iar piețele s-ar fi prăbușit oricum. Este adevărat că recent, într-un articol din New York Times (bazat pe o serie de interviuri cu George Soros și cu unul dintre fiii acestuia, Alex) se poate observa o atitudine marcată de întrebarea dacă nu ar fi putut face mai mult nu ca jucător la bursă, ci ca filantrop.

Căci acesta, și nu cel de finanțist, este rolul care le stă ca un ghimpe în coastă mai-marilor zilei, de la Donald Trump la Vladimir Putin, de la Viktor Orbán la Liviu Dragnea, de la Benjamin Netanyahu la Recep Tayyip Erdogan. Și la fel le-a stat în coastă și comuniștilor central-est europeni, cînd Soros finanța mișcările disidente ca Solidarnosc-ul polonez, Charta 77 cehoslovacă și cînd deschidea, în 1984, prima Fundație pentru o Societate Deschisă la Budapesta. La ora actuală, Fundația are 26 de birouri naționale și regionale, activează în peste 100 de țări și are mii de angajați și colaboratori, un buget de 940 de milioane de dolari (pe anul 2017); ea operează prin acordarea de finanțări instituționale (care acoperă doar 33% din bugetul unui proiect, astfel încît organizațiile respective să fie permanent stimulate în a-și căuta noi finanțatori) și individuale. Ariile acoperite se concentrează în principal pe drepturilor omului, egalitatea de șanse, dialogul intercultural, activismul ecologic, minoritățile sexuale și etnice (în special minoritatea romă), drepturile emigranților. Fundația a susținut presa liberă oriunde aceasta a fost amenințată și a încurajat jurnalismul de investigație. Așa a apărut, de altfel, afacerea Panama Papers (bazată pe cercetările unor jurnaliști independenți), și de aici ura cu care se stropșesc, în discursuri publice, lideri politici ca aceia mai sus.

În plus, zeci de mii de tineri au beneficiat de grant-uri de studii la universități occidentale sau la Universitatea Central Europeană (o altă inițiativă a lui George Soros). Ceea ce nu se spune în presa tabloidă este că aceste stagii și burse nu sînt obținute pe ochi frumoși (e drept că cine operează cu copy-paste nu poate înțelege așa ceva), ci sînt acordate în urma unor evaluări independente extrem de dure. Din experiența personală (da, sînt sorosistă cu acte), pot spune că au fost unele dintre examenele cu cele mai mari emoții din viața mea – evaluare dosar, test de limbă, interviu, plan de cercetare academică și 20 candidați pe un loc, chiar și pentru o școală de vară. Și, nu în ultimul rînd, contracte semnate prin care te obligi să te întorci și să pui osul la treabă în țara natală. Pe scurt, principiul aplicat în toate aceste cazuri este de a-ți da undița și de a te învăța să pescuiești.

Și societatea civilă din Europa de Centrală și de Est a învățat să pescuiască singură. Doar că, la ora actuală, pescuitul la undiță nu mai este suficient. Sîntem martorii consolidării unor regimuri iliberale nu numai în Europa, dar și în SUA, Turcia, Israel. Rețelele de afaceriști și politicieni corupți nu mai sînt naționale, ci transfrontaliere, susținute mediatic de instituții la fel de corupte. Așa am ajuns să ne confruntăm cu campanii electorale ca aceea din Ungaria, care s-a bazat în principal pe atacarea directă a lui George Soros (chiar dacă premierul Viktor Orbán este alumn Soros), sau cu acuze de genul protestatarilor plătiți să dea jos guvernarea din România și cu „tentative de asasinat“ din priviri. Construirea unui inamic de tip caracatiță e cu atît mai ușoară acum, în epoca Internetului disponibil pe orice dispozitiv. De altfel, Fundația pentru o Societate Deschisă își mută sediul la Berlin, iar Universitatea Central Europeană, la Viena, pentru că angajații se simt amenințați. Societatea deschisă pare să fie confruntată mai mult decît oricînd cu naționalismul găunos, cu rasismul, xenofobia și disprețul față de libertățile individuale și colective. George Soros însuși pare a se îndoi acum de succesul acțiunilor sale filantropice. Dar nu cedează. Așa cum nu ar trebui să cedăm nici noi. 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.