Dogma, erezia și căutarea

Dogma, erezia și căutarea jpeg

Pe vremea în care visam mai mult la întîmplări fantastico-duhovnicești, căutînd să mi se arate ochilor necredinței mele ceva din nevăzutul lumii spirituale, l-am iscodit pe Părintele meu duhovnic. Era o seară de toamnă și, înainte de a intra în mărturisirea mea, l-am întrebat cum este cînd practici rugăciunea inimii. Speram ca răspunsul lui să-mi iasă în întîmpinarea curiozităților. Părintele a oftat, a coborît privirea și, după ce a tăcut cîteva clipe, mi-a zis: „E ca și cum te-ai arunca din vîrful unui munte înalt și, în timp ce ai fi în cădere liberă, ai spera că Dumnezeu te va prinde în mîna Sa și nu te va lăsa să te zdrobești de pămînt”. Am făcut ochii mari, am tăcut și am plecat de la el cu o nedumerire mai mare decît curiozitatea cu care venisem.

Răspunsul Părintelui nu căutase să mă edifice. Ci mă pusese mai bine pe gînduri, îmi prilejuise trecerea dinspre lămuriri superficiale și anchilozante către nedumeriri care te implică în mod intim și care te pun pe drumul cel viu al căutării. Aș putea spune că răspunsul mă ferise de erezia certitudinii de suprafață și îmi oferise oportunitatea fertilă a neînțelegerii.

Într-un fel, ceea ce trăisem era o lecție de dogmatică vie. Problema cu dogmatica este că cel mai adesea este asociată cu dogmatismul, adică cu rigiditatea minții, cu rigorismul care ucide spiritul, cu răceala cadrului care, deși ar trebui să te ajute să crești, te inhibă. Or, ea este de fapt o expresie a tainei care nu epuizează taina, ci duce înspre aprofundarea și trăirea conținutului ei. Ioannis Romanides a fost unul dintre cei mai străluciți teologi creștini ai secolului XX. Preot și profesor de teologie dogmatică, Romanides a stăruit asupra înțelegerii dogmelor ca formulări ale experiențelor îndumnezeirii Sfinților. „Singurul lucru care poate fi numit dogmă în tradiția ortodoxă  este expresia experienței îndumnezeirii, dogmă care este și expresie, și călăuză către experiență” (Ioannis Romanides).

Două aspecte ar fi de subliniat în această privință. Pe de o parte, dogma este o punere în expresie a inexprimabilului dumnezeiesc. Pentru că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputință, iar a-L înțelege și mai cu neputință” (Sfîntul Grigorie de Nazians), pentru că Dumnezeu este indeterminat, „apeiron” și necuprins, „akataleptos”, această punere în expresie presupune un efort de traducere, de translatare. Iar cînd ceea ce ai de exprimat este chiar inexprimabilul, traducerea trebuie să aducă la lumină sensurile tainei și, în același timp, să păstreze taina ca taină.

Or, tocmai pentru că punerea în expresie nu afectează taina, cuvîntul dogmatic este formulat cu scopul de a călăuzi, de a indica. Iar acesta este cel de-al doilea aspect. Dogmele sînt „călăuze către îndumnezeire”, și „nu sînt niște rezultate ale speculațiilor raționale”. Completînd cuvintele lui Ioannis Romanides, Mitropolitul Ierotheos Vlachos arată că „teologia ortodoxă descrie un cerc, în sensul că începe cu Revelația pe care au văzut-o văzătorii de Dumnezeu, după care experiența aceasta a vederii lui Dumnezeu este formulată, pe cît e omenește posibil, cu scopul de a-i călăuzi pe cei ce o primesc la trăirea Revelației. În sensul acesta spunem că dogmele sînt strîns legate cu tămăduirea omului”.

Dogmele sînt formulate astfel încît să indice taină fără s-o dezvăluie, să facă posibilă aprofundarea ei prin vindecarea, iluminarea și îndumnezeirea celui care tinde către aceasta. Din acest motiv dogmele sînt formulate antinomic. Dumnezeul creștin este Unul și Treimic în același timp, nu doar Unul sau doar Treimic. Relația dintre persoanele Sfintei Treimi este gîndită ca „uniune perihoretică”, altfel spus ca uniune prin delimitare, ceea ce arată că cele trei persoane sînt Una ca dumnezeire fără a se amesteca sau fără a se contopi. Iisus Hristos este Om și Dumnezeu, nu doar om sau doar Dumnezeu. Cele două firi ale lui Hristos, cea umană și cea divină, sînt făcute cunoscute nouă atît în chip neamestecat, cît și în chip indivizibil. Prezența lui Dumnezeu în om nu anulează omul, nici nu-l suspendă, ci coexistă la fel cum focul este prezent în fierul care, deși este înroșit de flacără, rămîne fier.

Tocmai această formulare antinomică este cea care indică incomprehensibilitatea dumnezeierii, îndepărtînd ispita de a decide, de dragul clarității, în favoarea unuia dintre elementele antinomiei. Această alegere îi este proprie ereziei. „Erezie” derivă din grecescul „airesis”, care înseamnă „alegere”. Și tocmai din această alegere provine și puterea de seducție a oricărei erezii. Pentru că atunci cînd cauți să înțelegi necuprinsul, fără a fi avut experiența conținutului tainic, intelectul gîfîie, alergînd după concepte, asocieri și puneri în relație. Și numai atunci cînd ai avut parte de un „conținut minunat, tainic și revelat” (Nichita Stănescu) poți aprecia „o formă minunată, tainică și revelată”, care se dă ca antinomie, oximoron, metaforă, poezie sau rugăciune.

Erezia este alegerea pe care intelectul o face atunci cînd agonizează de unul singur în tenebrele tainei. Antinomia este replica pe care intelectul inundat de preaplinul tainic al luminii dumnezeiești îl dă acestei alegeri. Erezia caută să te rezolve, să îți îndepărteze întrebările. Caută să te scoată din impasul înțelegerii. În timp ce dogma exprimată antinomic te trece prin impasul neînțelegerii. Îți oferă șansa aprofundării a ceea ce se dă infinit de complex și de bogat în sensuri experienței noastre. În literatura grecească a Sfinților Părinți ai Bisericii și în cea a hotărîrilor Sinoadelor Ecumenice, dogmele sînt numite „horoi”, adică „delimitări”, „distanțări”, „limite”, „granițe”. Aparent limitative, ele ne țin deoparte de lateralele alegerilor, așa cum pentru a putea parcurge un rîu din amonte în aval este important să nu te oprești pe vreunul dintre maluri.

Cuvîntul pe care Părintele mi-l oferise mă ferea tocmai de pericolul instalării într-o explicație superficială și insuficientă. Mă proteja de încremenirea pe malul unei înțelegeri-alegeri superficiale. O făcea aruncînd-mi mintea într-o situație antinomică de viață și de moarte. Adică fix acolo unde ființa mea, lovindu-se fertil de zidul neînțelegerii, avea ocazia de a se pune în chestiune, de a-și vedea limitele, de a căuta vindecare, de a cere lumină, de a spera la comuniune. 

După cîțiva ani, luînd ceva mai în piept greutățile vieții, am avut senzația că am înțeles ce mi-a spus Părintele în acea seară de toamnă. Era ca și cum, în tot acest timp, simțisem inima arzîndu-mi în piept, fără a înțelege ce mi se întîmplă. Iar acum părea că ajunsesem și la înțelegere. Aveam impresia că prindeam sensul cuvintelor spuse de el. Eram bucuros de asta, așa că la următoarea întîlnire cu el, cu entuziasmul elevului care a prins șpilul, i-am spus că, în sfîrșit, cred că am priceput ce îmi spusese despre rugăciune. Părintele m-a întrebat, curios, ce îmi zisese atunci. I-am povestit, m-a ascultat și mi-a răspuns zîmbind: „Nu îmi amintesc”. Iar în zîmbetul care însoțea răspunsul Părintelui parcă l-am întrezărit pe Hristos în acel moment al serii în care, la Emaus, dispărea exact în momentul în care Luca și Cleopa, în sfîrșit, îl recunoșteau.

Andrei Găitănaru este psihoterapeut și publicist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.