Din Rahova în Centrul Vechi

Viorica BUICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
Din Rahova în Centrul Vechi jpeg

Cînd am ajuns pentru prima dată în Berlin, acum doi ani, cîteva zile am colindat pur şi simplu pe străzi căutînd locurile-mituri despre care tot citisem sau mi se povestise în nenumărate rînduri. Dincolo de calitatea detaliilor arhitecturale din centrul oraşului, de coerenţa cu care mi se prezenta aproape fiecare clădire sau spaţiu public, ceea ce m-a impresionat a fost acea cultură a memoriei prin care urme ale trecutului deveneau vizibile în cele mai diverse ţesuturi urbane: istoria se vede şi se simte la fiecare pas în Berlin, cînd cu subtilitate, cînd mai ostentativ, conferind un oarecare dramatism oraşului, însă în egală măsură dinamism. Un reper incontestabil în gestionarea relaţiei dintre vechi şi nou, dintre trecut şi prezent îl constituie rafinamentul magic cu care arhitectul David Chipperfield a restaurat Neues Museum din Insula Muzeelor – unul dintre „gesturile mari“ care au schimbat faţa capitalei germane. Am descoperit însă îmbinări inspirate şi inteligente de epoci şi timpuri şi în numeroase cafenele, baruri sau restaurante – elemente-cheie în definirea farmecului unui oraş.

În contextul încărcat şi adesea caricatural al intervenţiilor din Centrul Istoric al Bucureştiului, consumînd în mod banal „moştenirea“ urbană, apariţia Atelierului Mecanic, în această vară, mi-a reamintit de spiritul de autenticitate experimentat în Berlin, de acel sentiment al firescului şi al talentului. Ca multe alte oraşe postcomuniste, sub imperative economice şi cu modele superficiale, Bucureştiul s-a grăbit să marcheze radical orice tip de schimbare, renunţînd adesea cu desăvîrşire la semnele altor vremuri. Pentru a fi autentic la nivelul unui oraş, raportîndu-te la piaţa globală, este însă importantă tocmai continuitatea în evoluţia spaţiilor – înglobarea permanentă (şi fericită) a urmelor trecutului, chiar şi prin simpla raportare la realităţi anterioare. 

Arhitectul Corvin Cristian se numără printre puţinii care au înţeles acest lucru; ba chiar, „iremediabil paseist, adică realist“ – cum se declară, foloseşte constant, în amenajările de calitate pe care le semnează, obiecte vechi, recuperate în contexte mai mult sau mai puţin surprinzătoare, construind un fel de statement despre valoarea trecutului. „Nu e greu să găseşti obiecte interesante într-un oraş ca Bucureştiul în care oamenii aruncă la gunoi dantelării din fier forjat ca să le schimbe cu caricaturi din ţeavă sudată sau pun pe foc uşile de stejar şi se mîndresc cu noile PVC-uri.“

Strada pe care s-a deschis Atelier Mecanic – un bar original ce recompune în mod creativ decorul orelor de tehnologie de altădată, iar la scară mai largă, atmosfera spaţiilor industriale comuniste – era populată pînă nu de mult cu diverse ateliere de meşteşugari şi reparaţii; tema amenajării a venit astfel natural, în spiritului locului, negînd cu putere funcţiunea anterioară de „irish pub“. După stabilirea premiselor, a intrat în joc pasiunea arhitectului Corvin Cristian de a colecţiona semne şi obiecte din spaţii închise sau abandonate (un demers susţinut de altfel şi de proprietarul barului, implicat activ în amenajare): majoritatea pieselor de mobilier şi a obiectelor decorative, incluzînd plăcuţele informative, de protecţia muncii, sînt originale, cu un aer aparte. Mai mult, toate elementele noi au fost gîndite special pentru acest spaţiu, astfel încît, de la logo şi uşa de la intrare pînă la toaletă, discursul stilistic al amenajării este unul unitar, perfect coerent. Unii au „citit“ în acest proiect un soi de nostalgie comunistă, deşi miza nu mi se pare că stă în (re)crearea unei lumi, ci mai degrabă în realizarea unui loc original; este un exemplu mai mult decît bine-venit de design modern, responsabil, care dovedeşte că, în mîini pricepute, vechiul se poate metamorfoza în mod creativ. 

Poate nu întîmplător, unul dintre cele mai apreciate proiecte de design interior realizate de Corvin Cristian – birourile agenţiei Headvertising – se află în interiorul clădirii ARK (BURSA MĂRFURILOR) din zona Rahova-Uranus, un alt loc care ne-a demonstrat că prin voinţă, determinare şi profesionalism se poate şi la noi. Mai mult decît un simplu proiect de restaurare şi extindere, ARK a devenit un manifest pentru revitalizarea urbană şi culturală a Bucureştiului: dacă la începutul secolului trecut pe aici intrau în oraş materiile prime ale epocii industriale, în prezent pe aici intră în Capitală materiile prime creative ale epocii contemporane: idei, fotografii, concepte, design. Cele trei etaje ale noului ansamblu găzduiesc birourile unor companii creative (din domeniul comunicării, arhitecturii, designului etc.), dar şi spaţii publice (restaurant, bar, spaţiu expoziţional, galerii de designeri) şi sînt individualizate prin culoare şi prin finisaje simple, fruste, susţinînd discursul general, relaţia sinceră dintre vechi şi nou.

ARK a fost gîndit ca nucleul uneia dintre axele culturale ale oraşului, imaginate de Proiectul „TUB (Transcentral Urban Bucureşti)“ şi se vrea punctul de plecare pentru regenerarea zonei Rahova, legînd-o de centrul oraşului prin divertisment, viaţă culturală şi turism. Realizate de arhitectul Giulio Magni (1859-1930), antrepozitele comunale au fost deschise la 15 iulie 1899 în triunghiul format de strada Uranus şi Calea Rahovei, spre a fi utilizate de comercianţi şi industriaşi pentru păstrarea mărfurilor în cea mai bună stare; în perioada comunistă, în anii ’80, clădirea a fost folosită ca spaţii de depozitare pentru şantierul Casei Poporului, iar după incendiul devastator din ’90 a ajuns în stare de colaps. Abandonată, la început de secol XXI, a fost preluată pentru a face parte din proiectul de revitalizare culturală a zonei, gîndit de arhitectul Teodor Frolu: dedicat şi încrezător în acest proiect, a reuşit să adune în jurul său un grup de companii şi instituţii partenere, arhitecţi şi alţi colaboratori cu care a lucrat pentru evenimente şi pentru recuperarea propriu-zisă a clădirii.

Biroul Re-Act Now, condus de arhitectul Mario Kuibuş, implicat şi în proiectul TUB, s-a ocupat de reconversia arhitecturală a clădirii, care s-a dovedit o provocare, desfăşurîndu-se pe mai multe paliere. Corpurile adăugate, cu faţade din profilit – un material foarte discret –, sînt bine delimitate de corpul vechi (din care s-a păstrat coaja, validată ca valoroasă din punct de vedere arhitectural), subliniind structura acestuia, fără a sugera vreo ruptură. La interior, toate spaţiile au fost regîndite într-o cheie clară, simplă, pentru a păstra un gen de transparenţă care să permită citirea multiplelor straturi existente. La final, oraşul a primit o clădire contemporană hibridă, experimentală, cu multiple calităţi publice, aşa cum au dovedit-o numeroasele evenimente organizate aici în ultima vreme. Dialogul real între arhitecţi şi beneficiari, aprecierea aceloraşi valori şi încrederea în recuperarea „vechiului“ s-au dovedit, şi în acest caz, esenţiale pentru calitatea rezultatului.

Chiar dacă diferite ca amploare şi impact, ambele proiecte ilustrează – într-un mod exemplar la nivel autohton – oportunităţile creative pe care le poate „conţine“ ceea ce este deja existent; dar poate fi reinterpretat, recuperat, revalorizat, recontextualizat, stabilind în timp o coerenţă urbană atît de necesară. 

Viorica Buică este jurnalistă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.