Dictatura părului

Publicat în Dilema Veche nr. 679 din 23 februarie–1 martie
Dictatura părului jpeg

Părul este un suport expresiv extraordinar de bogat. Îndeosebi pilozitatea capului marchează puternic aspectul fizic, este un element central al aparențelor corporale, modalitate de exprimare a identității, dar și a diferențierilor și a clasificărilor sociale, religioase, morale, estetice etc.

Antropologul francez Christian Bromberger, în cartea sa Trichologiques. Une anthropologie des cheveux et des poils (2010), face diferența între societăți tricofile (de la trichos – păr în greaca veche), cum ar fi populația ainu din nordul arhipelagului japonez, cei mai păroși oameni de pe planetă (bărbații ainu, atunci cînd se salută, își mîngîie reciproc bărbile) și societăți tricofobe, precum indienii din cele două Americi, unde bărbații au cea mai săracă pilozitate facială și corporală. Însă această predispoziție genetică nu este suficientă în interpretarea inepuizabilelor semnificații culturale ale sistemului pilozității umane. Cum se explică repulsia față de păr și îndîrjirea cu care populațiile mediteraneene și cele din Orientul Mijlociu caută să îndepărteze pilozitatea corporală? Mai mult decît în altă parte, în spațiul musulman se văd foarte bine codificările culturale și sociale ale părului. Aici, epilarea axilelor și a zonelor intime este o regulă strictă atît pentru femei, cît și pentru bărbați, acest păr impur nu trebuie lăsat să crească mai mult de 40 de zile (practica este strîns legată de concepțiile religioase despre igiena corporală). În islam observăm obligativitatea bărbii, emblema identitară a musulmanului practicant, în contrast cu interdicția dezvelirii podoabei capilare feminine.

Forme similare de aranjare a părului pot deține semnificații opuse sau, invers, tratamente diferite aplicate părului pot îndeplini aceeași funcție simbolică. De exemplu, craniul ras semnifică o trăire spirituală pentru călugării budiști sau pentru neofiți în diverse ceremonii inițiatice, dar este o formă de respingere a valorilor societății pentru skinheads sau, pur și simplu, poate fi o opțiune personală pentru disimularea calviției la bărbați (bald look). Tunsul scurt, „la zero“, poate fi o formă de pedeapsă, de infamare publică, în timp ce pentru soldați reprezintă uniformizare și disciplinare, o reducere a identității individuale în favoarea identității de grup. Lungimea părului și prezența bărbii pot să marcheze atît norma, cît și contestarea ei. Pletele și barba în dezordine pot fi un semn al ascezei monahale, dar se asociază și cu rebeliunea și lupta revoluționară (celebrii barbudos cubanos: Castro, Che Guevara). Obrazul bărbos al preotului ortodox are același rol ca și obrazul ras al preotului catolic. La Roma augustană, barba era un simbol al tinereții, dar în alte contexte ea este asociată cu bătrînețea și înțelepciunea. Așadar, nu putem identifica un limbaj universal al părului, după cum istoria atitudinilor față de păr și a reprezentărilor acestuia nu poate fi una liniară, a unei evoluții continue de la corpul păros la cel neted, ci una fluctuantă, marcată de instabilitate, de reveniri.

În Antichitatea clasică, barba era pentru greci un semn al virilității aristocrate și războinice, numai sclavii erau obligați să se radă, în timp ce, pentru romani, fața bine rasă era norma, doar sclavii erau bărboși (deși, în perioadele mai vechi, aristocrația romană purta plete și barbă). La vîrsta de 20 de ani, tăierea primei bărbi (depositio barbae) și îmbrăcarea togii virile marca trecerea la statutul de adult. După spusele lui Plinius cel Bătrîn, Scipio Africanul ar fi lansat moda bărbieritului zilnic, care s a menținut aproape 300 de ani, pînă la sfîrșitul secolului I d.Hr., cînd împăratul Hadrian și-a lăsat barbă pentru a ascunde un neg avut pe bărbie. Frizura normativă a unui cetățean roman era părul potrivit, nici lung, nici scurt, cu breton, cu aspectul său natural, după conformația feței. Bărbații cocheți care alegeau un alt look, cu părul mai lung, îndreptat sau încrețit cu ajutorul unui fier cald (calamistrum – instrument folosit de femei), erau considerați efeminați și homosexuali. Ovidiu, în Ars amandi, îi sfătuiește pe bărbați: „Nu fi cu părul pe creștet zbîr­lit și cu barba încîlcită, / Ci s-arate c-au fost tunse de om priceput“. Mai tîrziu, ­Seneca îi mustră aspru pe „tinereii cu barba și părul netezite, scoși ca din cutie“ sau pe cei care „își taie barba ori și-o aranjează pe porțiuni distincte, care își retează cu grijă mustața urmînd conturul buzelor ori chiar de tot, care își păstrează părul și îl lasă să crească în alte porțiuni ale feței“.

Grija pentru aparențele corpului viril trebuia să se rezume la părul scurt și la barba moderată, la minime intervenții asupra pilozității corporale. Ovidiu recomanda bărbaților: „Nu lăsa fire de păr să ți se vadă din nări“. Epilarea picioarelor sau a zonei intime erau practici dezaprobate care au atras sarcasmul poeților satirici. Juvenal considera că un adevărat roman nu trebuie să recurgă la asemenea practici: „Cum să prindă arma-n mînă și să lupte cavalerii, / Care-atîta știu, să-și smulgă, de pe pielea unsă, perii?“ De la Suetoniu aflăm că Iulius Caesar și Augustus își epilau gambele. Pentru îndepărarea părului erau folosite diverse metode: briciul, ceara sau pîrlirea cu coji de nuci încinse. Nu-i de mirare că și bărbații sufereau pentru acest ideal de frumusețe. Seneca, a cărui locuință era, se pare, pe Colina Palatină, chiar deasupra unei băi publice, se plîngea de sunetele care vin de acolo: gîfîitul musculoșilor în timp ce ridicau greutăți, plesnitul palmelor maseurilor. „Dincolo de aceștia, care măcar au voci normale, gîndește-te la cel ce se epilează, care adeseori își va face glasul subțire și strident.“

În Evul Mediu, părul a continuat să fie un simbol al puterii virile, al virtuților cavalerești. Legile vechi germanice pedepseau pe cel care atingea fără permisiune barba sau părul altcuiva. În Renaștere este valorizat iar canonul masculin al feței bine rase și al părului lung, ondulat cu fierul, pentru ca în secolul al XVI-lea să revină bărbile, cu diverse forme: late, ascuțite, bifurcate. La curtea lui Ludovic al XIV-lea, moda purtării perucilor și a machierii feței bărbaților nu mai făcea casă bună cu pilozitatea facială. Dorind să occidentalizeze Rusia, țarul Petru cel Mare declară război bărbilor (1704), neezitînd să taie cu mîna lui bărbile marilor boieri. Dominația masculină și caracterul autoritar, patriarhal al secolului al XIX-lea și începutul celui următor s-au exprimat și prin preferința pentru pilozitatea facială. Clasa politică arborează fețe leonine, bărbi, mustăți și favoriți. În anii interbelici și mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, pilozitatea facială este în regres pretutindeni. Fața rasă, juvenilă a bărbatului devine norma, contestată apoi de generația hippie din anii ’60, care alege părul lung și barba. În țările comuniste, inclusiv România, bărboșii și pletoșii erau prigoniți, vînați pe stradă de Miliție și tunși cu forța, deși în afișele de propagandă se zăreau chipurile bărboase ale lui Marx, Engels și Lenin.

Acest joc al opozițiilor între păros și neted este departe de a lua sfîrșit. Dimpotrivă, aparențele date de intervențiile asupra pilozității masculine cunosc noi forme de etalare, uneori paradoxale. În Anglia, la începutul anilor ’90, se naște moda smoothing, printre adepții naturismului: epilarea totală a corpului masculin, cu excepția părului capilar. Treptat, au apus vremurile în care bărbații cu intenții seducătoare își lăsau cămașa descheiată la cîțiva nasturi pentru a li se vedea bogatul păr de pe piept. Bărbații de azi declară război părului corporal. Voga acestor vremuri – the depilatory age –,
în care părul de pe corp și-a pierdut valoarea de simbol al virilității, i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva asistăm la o criză a identității masculine, la o ștergere sau uniformizare a distincțiilor pilozității masculine și feminine.

Astăzi, fiecare bărbat este liber să adopte după bunul plac un regim sau altul al pilozității, fără să mai fie pus la stîlpul infamiei și considerat efeminat. Figura emblematică a noului look masculin a devenit metrosexualul, bărbatul îngrijit, ras impecabil, mare consumator de produse pentru îngrijirea pielii și a părului, vizitator asiduu al saloanelor de cosmetică (pentru epilare corporală, manichiură). Noul trend e acum reprezentat de lumbersexuali (de la lumberjack – tăietor de lemne, din SUA), bărbați tineri, care cultivă aparențele virilității extreme: barba impozantă, viguroasă, foarte bine întreținută și cu tăietura perfectă, asociată unei frizuri ireproșabile. Îi vedem astăzi în două versiuni: fie ca niște stilați țapinari urbani îmbrăcați în blugi și cămăși groase, în carouri, fie subtili dandy cu aer sauvage, în sacou asortat, cu cravată și cămașa bine călcată. Nimic din ce pare natural nu a scăpat însă de filtrul vreunui artificiu. Mai mult decît oricînd, actuala sofisticare a aparențelor presupune efort constant. Este nevoie de un întreg arsenal de îngrijire corporală pentru a obține efectul zilei: sălbăticia stilizată. 

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, unde predă cursuri de istorie culturală. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

Foto: M. Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.