Dialog cu Dan C. MIHĂILESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 93 din 27 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Eşti unul dintre puţinii critici care contraatacă atunci cînd unii scriitori strîmbă din nas la adresa verdictelor tale - sau ale altora. Pe de altă parte, tu însuţi l-ai citat recent, în Idei în dialog, pe Alex. Muşina, care spunea (referindu-se la IBL): "Scriitorii nu sînt recunoscători (oricum, nu faţă de critici)". Evident, nu poţi schimba un întreg "ethos" bazat pe ideea "superiorităţii" scriitorului pur-sînge faţă de comentatorul-slugă. Mai merită să continui această "querelle" inegală, cîtă vreme taberele par încremenite pe poziţii ireconciliabile? Nu. Nu mai merită. După 30 de ani de cronicăreală simt că m-am otrăvit îndeajuns din butoaiele de nimicnicie şi cu metehnele scriitorilor noştri. Mai ales ale celor din noile valuri. Totul, absolut totul e pe dos şi e urît. Cînd îi lauzi, îi doare-n cot, n-o să-ţi dea unul un telefon cu cîteva cuvinte de mulţumire. Cînd ai o rezervă, spumegă că nu i-ai citit cu atenţie, că eşti opac, ranchiunos, depăşit, ori că faci jocuri de gaşcă. Dacă apreciezi cu egală aplicaţiune şi cartea rivalului, te consideră farseur sau nebun, fiindcă toată lumea este pentru sau/sau, prea puţini pentru şi-şi. Dacă îi recenzezi la gazetă, se bosumflă că "nu m-ai dat şi la TV". Etc. Ca să nu mai spun de săptămînala hărţuire a criticului solitar de variate tipuri de haite cu colţii mai tociţi sau mai ascuţiţi, încît devii pur şi simplu pretext pentru grifoarele dumnealor. Pe scurt: abia aştept să ies din critica de întîmpinare şi să revin la eseistica liberă. Cred că la anul pe vremea asta, cînd îmi voi încheia şi volumul patru din Literatura română în postceauşism , mă voi închide în Trecut. În epoca lui Pascal şi Chamfort, pe vremea lui Ion Ghica şi-n anii studenţiei generaţiei '27. Prezentul strict îl voi lăsa exclusiv pentru rubrica din Idei în dialog. Ai scris de multe ori, exasperat, despre postura de "pubelă de lux" a criticului-comentator. N-o să te întreb, acum, de ce cred scriitorii despre ei că sînt "patricienii scrisului", iar cronicarii - simpli pălmaşi fără drepturi, deşi... (Mi se pare că lucrurile stau exact pe dos, dar să trecem.) Te-aş întreba însă cît de necesară mai este această meserie ingrată, în condiţiile "democraţiei părerilor" care nivelează gusturile & relativizează orice verdict? Cînd Critica şi-a pierdut orice autoritate (iar cei care încă o mai au, au devenit nişte "brand"-uri - de ex., tu însuţi!), ce greutate mai au verdictele sale? Nu a devenit, oare, totul un fel de simulacru (acru, pentru că implică şi criticii)? Ei, stai puţin şi fii atent la o chestie. Să ştii că, după ce, de 15 ani, se plînge toată lumea de lipsa de autoritate a criticii (ca, de fapt, a oricărei forme de putere în România), de faptul că - mediatic - "nu se mai naşte un Manolescu, un Silvestru, un Iosif Sava, un Cioculescu, o Monica Lovinescu" etc. - cultivîndu-se în plină libertate nostalgia monovalenţei şi a dictaturii, ce observăm acum? Că, de fapt, toată lumea dă în critici cu vorbe de toate culorile, cu patos, virulenţă, argumente şi arme albe de toate calibrele. Cele mai diferite tipuri de personalitate, din cele mai varii structuri artistice, consună brusc şi devastator în unghiul alergiei la critică. Fie că ne atacă diletantismul, impresionismul, foiletonismul, fariseismul, reducţionismul, lipsa de apetit pentru teoria literaturii, partizanatul şi critica de cumetrie, fie că ne acuză de precaritate filosofică şi estetică, de carenţe morale, tactice, strategice, generaţioniste sau patriotice, cert e că există o fobie, o furie, o spaimă, o jale sau oroare, frică sau veneraţie piezişă faţă de autoritatea criticii. Să nu vedem o depreciere a criticii în bombăneala permanentă sau în spumegaţiile pamfletare care pulsează în subsolul mai tuturor gazetelor? Sau, dimpotrivă, o fi o apreciere, dar pe invers! Face să ne gîndim la chestia asta. A apărut (şi, vorba 'ceea, se dezvoltă) o categorie "nouă" de "critic": criticul-PR-ist. Adică cel care dă impresia că rămîne obiectiv, deşi face marketing... Este, pe de-o parte, un semn "bun" (adică: uite, încă mai e nevoie de critici!), iar pe de altă parte, evident, încă un semn al pierderii autorităţii. Ce părere ai despre acest paradox? Este aceasta "menirea" criticului în "mîndra lume nouă" pe care am putea-o numi, cu sau fără ironie, "paradisul consumist"? S-a dezvoltat extraordinar în ultima vreme - ba chiar dă semne de gigantism şi destule manifestări individuale de mania grandorii - jurnalismul cultural. Pînă acum, criticul universitar avea şi rubrică la gazetă, conducea doctorate, făcea prefeţe, traduceri, ediţii, făcea opinia la radio şi televiziune ş.a.m.d. Acum, economia de piaţă impune o cît mai severă diviziune a muncii. Cotidienele au pagini de cultură tot mai substanţiale, iar tinerii gazetari culturali - cu toate păcatele lor, care ar merita o discuţie aparte - fac deja ierarhiile, au propriile jocuri, strategii şi varii interese (y compris dulcele şantaj autoprofitabil), astfel încît va fi tot mai greu de cuantificat comercialul de justa evaluare estetică. Va fi greu de decis ce poate "face" mai mult pentru o carte: o cronică a lui Marius Chivu în România literară sau un articol al Elenei Vlădăreanu în Averea? Cine va avea verdictul mai influent: Ştefan Borbély sau Iulia Popovici? Marian Popescu sau Cristina Modreanu? Cronicile din Observator cultural sau minirecenziile din B-24-Fun? Editurile noastre şi-au dezvoltat şi ele serviciul de presă. Sigur, nu la anvergura şi cu ramificaţiile din Vest, însă e clar că de un an şi ceva încoace, de la junii prozatori ai Poliromului pînă la Llosa, Coelho şi Cristi Puiu, avem campanii de presă pur şi simplu năucitoare, de neimaginat altădată. Urmează deci stratificarea noţiunii de autoritate şi ieşirea la rampă a editorului ca agent literar. Ce va face criticul de specialitate, tot mai deshidratat, mai puţin auzit şi mai im-ponderabil, în faţa greutăţii (tot mai intens creditate) a jurnalismului cultural? Asta e provocarea pentru el şi asta e adevărata provocare pe care o lansează gazetăria cotidiană revistelor literare. Legile pieţei. Va fi concurenţă, va fi inter-stimulare, va fi bine pentru cultură. Hai să ne îmbătăm şi cu paharul acesta de apă rece! Poate mai uităm de necazuri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.