Despre scrisul sezonier

Tudor GANEA
Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Despre scrisul sezonier jpeg

Nu știu dacă pot numi reconversie bîțîitul meu literar recent. Asta pentru că sînt un simplu sezonist în zona literară. De doi-trei ani trec periodic granița și profit de indulgența vameșilor. Însă nu am viză de lungă ședere. Mă întorc repede la ale mele. 99% din timpul meu este ocupat de job. Nu de literatură, din păcate. Scrisul este pentru mine Grecia. Vacanța aia anuală în care sar de pe stînci în Mediterană, fac scufundări pînă îmi pocnesc sinusurile și înot cu orele pînă ating o ciudată epuizare care mă gîdilă. Apoi ies pe plajă și, în timp ce simt sarea de mare cum se cristalizează și îmi strînge pielea, mă uit la apa turcoaz și-mi promit solemn că-mi vînd tot ce am, cumpăr un bungalou pescăresc și mă retrag acolo forever. Însă tot ca sezonist mă reîntorc. Planul se surpă întotdeuna pe la Ruse. Cam așa stau treburile și cu literatura, care mi-ar fi plăcut să fie reconversia mea totală, încremenirea într-un Mr. Hyde relaxat, dar sucurile gastrice nu sînt alcaline. Rămîn (și în mod cert voi rămîne tot timpul de acum înainte) un arhitect care scrie pe ciupite. Și nu sînt singurul. Văd că toată lumea ciupește. Asta pentru că nu se poate trăi din scris pe meleagurile noastre. Literatura română este plină de bubițe roșii pe care și le scarpină pînă la sînge. Și nu, nu este deloc o „literatură obosită“ (așa cum remarca Márquez auzind că autorii români scriu în week-end-uri, între demisii sau după zece ore de job) din moment ce reușește să-și alunge atît de energic roiul de scriitori țînțari ce-i ciupesc pielea cu înțepături scurte.

În ceea ce mă privește, m-am instalat într-o resemnare mioritică vizavi de schizofrenia născută din conlocuirea celui-care-scrie (pe apucate) cu cel-care-proiectează (zilnic). Deși am scris în secret timp de 15 ani, fără să arăt nimănui, abia după ce am publicat primul micro-roman am început să aud cîntecul sirenei din apele literaturii. Îl auzeam și înainte, dar mi se părea o bolboroseală. Acum îl aud HD. Cel puțin așa mi se pare. Poate era mai bine înainte. Nu că acum aș lua prea în serios toată treaba asta cu literatura, dar înainte de publicare eram singur pe terenul de fotbal. Făceam ce voiam. Dădeam la vinclu de la mijlocul terenului, șutam mingea peste școală. Nu mi păsa. Acum trebuie să mă feresc de piedici, să driblez, să-mi exersez jocul la cap (am un joc la cap foarte deficitar).

Așadar, vorbim de o reconversie periodică, a cărei apariție/dispariție este asemănătoare curgerii temporare a rîului Călmățui. Această reconversie periodică mi-a fost activată după cursul de creative writing făcut cu Marius Chivu și Florin Iaru. Deși scriam din liceu, oamenii ăștia doi – la care țin foarte mult – au reușit să mă monteze cumva. Mi-au dat încrederea pe care nu o aveam înainte. Mi-au sădit certitudinea că „da, îmi place pe aici, vreau să mai stau“. Înainte să-i întîlnesc, tăiam cam 90% din tot ce scriam. Am șters/masacrat peste o sută de povestiri și două mici romane de-a lungul anilor. A nu se interpreta că post-curs mi-a fost inoculată o doză de indulgență, din contra, am început să fiu mult mai atent la detalii și, mai ales, am început să rămîn în literatură și peste program. Mi-au zgîndărit coaja de pe bubă și de atunci îmi tot pansez rana. Tamponările cu tifonul literar îmi scurtcircuitează în creier mici dureri electrice, ciudat de plăcute. Așa am devenit un workaholic de hobby. Cursul lui Florin și Marius nu este numai unul de „semnalare a greșelilor din scris“, nu este numai un filtru prin care „ies atîția scriitori cîți intră“, ci este (cel puțin așa a fost în cazul meu) și un moment de trezire literară, așa cum, în filme, spioni infiltrați de mici în țara inamică se activează după ani și ani la auzul unui cuvînt-cheie șoptit în prealabil sub hipnoză.

Pentru mine, acest prim hipnotizator într-ale scrisului a fost profesorul meu de literatură din liceu – poetul, criticul și prozatorul Mircea Țuglea –, plecat dintre noi mult prea repede. El mi-a fost tătucul spion ce mi-a amorsat mica bombiță cu ceas ce avea să explodeze abia după cursul celorlalți doi spioni, căci există o conspirație pynchoniană a acestor scouter-i literari ce-și dau mîna la decade distanță, fără să se cunoască între ei. Cu Mircea, orele de română căpătau un design high-tech de navă spațială ce călătorește prin hiperspațiu și aterizează în cele mai ciudate colonii literare. Suda trecutul de prezent prin găuri de vierme și reușea să ne conecteze 4D la literatură. În mod sigur, pe o astfel de planetă, într-un sejur dintre două salturi hiperluminice, am fost infectat cu un bizar organism pentru ca alien-ul să eclozeze din mine recent.

În concluzie, printre punctele de sprijin ale reconversiei mele periodice, un loc privilegiat îl au aceste întîlniri providențiale cu specialiști în explozibil literar.

Tudor Ganea este arhitect și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Miere, Editura Polirom, 2017.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.