Despre savanţi, potcoave şi semne

Tudor SĂLĂGEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Despre savanţi, potcoave şi semne jpeg

Îmi amintesc foarte bine momentul în care, cîndva în primul an de facultate, am auzit pentru întîia oară, de la Emil V., un distins cercetător într-ale fizicii, povestea potcoavei norocoase a lui Niels Bohr. Poveste care, deşi e foarte bine cunoscută, merită să fie spusă şi aici, fie şi numai pentru că, în varianta sa ardelenească, replica finală a lui Bohr mi se pare mai bună decît în toate celelalte.

Aşadar, se spune că într-o zi oarecare („a fost odată ca niciodată“), un grup de ziarişti ar fi vizitat biroul celebrului fizician danez Niels Bohr, laureat al Premiului Nobel, constatînd cu uimire că acesta avea o potcoavă fixată deasupra uşii de la intrare. O ziaristă a îndrăznit să îl întrebe: „Cum se poate? Dumneavoastră, unul dintre cei mai mari savanţi ai lumii, să fiţi oare superstiţios? Dumneavoastră credeţi în noroc?“ La care ilustrul savant ar fi răspuns: „Nu, dar asta nu înseamnă că norocul nu există!“

Evident, nu are nici un rost să ne întrebăm dacă această întîlnire a avut loc cu adevărat vreodată, sau dacă Niels Bohr avea într-adevăr atîrnată vreo potcoavă la intrarea în birou, în locuinţa sa personală, în casa de la ţară sau în orice alt loc imaginat de nenumăratele variante ale anecdotei. Dacă o vom face, vom afla se pare, în cele din urmă, că Niels Bohr însuşi le spunea o poveste asemănătoare, auditorilor săi. Poveste în care, însă, personajul cu pricina era nu el însuşi, ci un oarecare vecin de-al său, care avea fixată o potcoavă la intrarea în casă, şi al cărui răspuns la întrebarea savantului („crezi într-adevăr că potcoava îţi va aduce noroc?“) ar fi fost: „Bineînţeles că nu cred, dar se spune că funcţionează, şi dacă nu crezi în asta!“

Ajunşi în acest punct, n-ar trebui să ne mire probabil sugestia lui Isaac Asimov, care a repovestit, în cîteva rînduri, această anecdotă şi care a constatat că savoarea ei se pierdea treptat, de-a lungul timpului, din cauza descreşterii accelerate a notorietăţii savantului danez, în rîndurile generaţiilor mai tinere. Într-adevăr, în momentul în care cel care spune mica povestioară trebuie să se apuce să le explice auditorilor săi cine anume a fost Niels Bohr şi cît de avansate erau cercetările sale pentru epoca în care el trăia, întreg farmecul anecdotei se pierde. Pentru cititorii lui Asimov de acum treizeci-patruzeci de ani, Bohr era deja un savant uşor desuet, trăitor în timpuri cam trecute, anecdota stîrnindu-le mai degrabă sentimente de condescendenţă („Ia te uită în ce aiureli credeau oamenii de ştiinţă pe vremea aia!“). Propunerea lui Asimov, în vederea remedierii situaţiei, a fost una cît se poate de simplă: spre binele istorioarei cu potcoava, personajul Niels Bohr urma să fie înlocuit cu personajul Albert Einstein, a cărui reputaţie de supremă autoritate în ştiinţă era (şi este şi acum!) perfect intactă. Presa şi literatura de popularizare a anilor ’80 au răspuns sugestiei lui Asimov, astfel încît anecdota a ajuns să fie repovestită avîndu-l pe Einstein în rolul principal, spre uşoara derută a generaţiilor care trăiseră cu credinţa în adevărul variantei anterioare. Anecdota cu potcoava savantului pare să îşi fi redobîndit astfel savoarea, devenind bună de transmis şi către generaţiile viitoare. Să credem, oare, că o asemenea substituire a unui savant cu altul ar trebui considerată abuzivă? Poate că mai degrabă nu, de vreme ce nici despre Bohr, nici despre Einstein nu există dovezi că ar fi crezut în potcoave, iar o istorioară similară circula deja cu secole în urmă, fiind pusă pe seama lui Isaac Newton.

Iată, prin urmare, felul în care o istorioară legată de superstiţia potcoavei norocoase a traversat ultimul secol, şi se pregăteşte să le înfrunte pe următoarele. Ajunşi aici, ar trebui să ne punem probabil întrebarea de ce anume credea Isaac Asimov că povestea potcoavei savantului trebuie transmisă generaţiilor viitoare. Ce face această anecdotă atît de interesantă, încît să merite pînă şi efortul unei schimbări de distribuţie majore? Cu siguranţă, anecdota poate fi considerată ca fiind amuzantă şi plină de miez, nu doar pentru că ea umanizează o întreagă categorie de personalităţi, aceea a savanţilor laureaţi, supradotaţi şi geniali, reintegrînd-o în tagma umană şi aducînd-o mai aproape de înţelegerea noastră, ci şi pentru că ea ne transmite un mesaj profund şi arhaic, legat de modul în care înţelegem, fiecare dintre noi, să descifrăm marea carte a lumii. Nici măcar ştiinţa cea mai avansată nu ne permite să cunoaştem totul despre lumea care ne înconjoară. Nu avem nici o şansă demonstrabilă ştiinţific de a influenţa evenimente asupra cărora nu avem control. Este motivul pentru care chiar şi un savant genial este, în relaţia sa cu norocul, supus aceloraşi vulnerabilităţi ca un om cu o inteligenţă mai puţin sclipitoare. Arta de a înţelege semnele şi de a te înconjura cu obiecte purtătoare de noroc este, pînă la urmă, o formă de a comunica cu lumea. Iar semnele sînt, adesea, foarte simple, rezultate din experienţe unice şi personale, fără a se regăsi întotdeauna în lunga listă a superstiţiilor validate de tradiţie.

În urmă cu mai mulţi ani, într-o casă simplă şi modestă din Cricău, am avut şansa de a realiza un interviu cu Ileana Lăzărescu, fiica luptătorului anticomunist Ilarie Rus. Îmi spunea povestea ultimei cine a „partizanilor“ refugiaţi în munţi, în locul numit Bogoloi, înaintea luării lor prin surprindere de către organele de represiune, care avea să se producă în zorii zilei care a urmat.

„Şi aproape de unde-o fost coliba lor, la coliba lui Traianu Lavinii, o mărs on om din sat la lapte, şi le-o făcut ş„partizanilor“, n.n.ţ tocană de cartofi şi salată de castraveţi. Şi i-o pus la tata peste tocană salată de castraveţi. Fără voie o pus, nu intenţionat! Şi s-o amestecat mîncarea! Şi tata o zis: «Io nu mai mînc nimica, ăsta-i sămn rău!» O avut presimţiri… şi peste noapte el o plecat de la colibă, şi de-aia nu l-o prins…“

Este imposibil de descris în aceste rînduri întregul dramatism, dătător de fiori pe şira spinării, pe care povestitoarea le-a pus în cuvintele „şi s-o amestecat mîncarea!“, transmiţîndu-mi astfel o informaţie despre o superstiţie pe care nu o cunoşteam, despre un „sămn rău“ pe care nu l-am regăsit în culegerile de superstiţii. Şi totuşi, fie că superstiţia lui Ilarie Rus era una strict personală sau, dimpotrivă, validată de comunitate, ea şi-a îndeplinit menirea de a-l pune în alertă („Şi dac-o avut presimţiri, o plecat tata de-acolo de la coliba unde stăteau ăştialaţi. O plecat la pădurea noastră, şi o stat tot cu ochii-n patru, că aşa trebuia să steie!“), de a-l face să se despartă de camarazii lui, reuşind astfel să supravieţuiască masacrului din ziua următoare şi să îşi continue, norocos, activitatea anticomunistă timp de încă aproape doi ani, pînă la arestarea sa la Tilişca, în Mărginimea Sibiului.

Sînt, oare, superstiţiile semnele secrete pe care ni le transmite Providenţa, aşa cum pretindea că nu crede Antonio Maria Del Chiaro, secretarul personal al lui Brâncoveanu, după ce descrisese totuşi o întreagă serie de semne rele care ar fi trebuit să îl pună în gardă pe voievod, înaintea arestării şi martirizării sale, din urmă cu trei sute de ani? Sînt oare ele doar lucrurile pe care le respingem sau despre care ne amuzăm în public, dar pe care le tratăm cu o cu totul altăconsideraţie, în particular? Povestea potcoavei savantului ne arată că cel puţin un lucru rămîne, totuşi, bine stabilit: chiar dacă educaţia primită ne îndeamnă să afirmăm că nu credem în superstiţii, asta nu înseamnă că norocul nu există!

Tudor Sălăgean este etnolog, dr. în istorie şi director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.