Despre plecarea din fiecare zi

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Despre plecarea din fiecare zi jpeg

Ca un rîu care curge, o apă purtînd cu sine atîtea plecări, așa e și viața noastră. Plecăm din fiecare zi, din relații, din case, de la locuri de muncă, uneori și din țară, plecăm din iubire, iar la final plecăm din viață. Cu fiecare zi care trece, plecăm din ceva. Iar într-o formă foarte gravă, fugim de noi.

Alice Miller, psihanalist, este unul dintre specialiștii care au studiat și au scris despre importanța conștientizării abuzurilor din copilărie ca avînd efect pe termen lung asupra corpului, ducînd la somatizarea dezechilibrului emoțional și afectiv în boli ale corpului, ca rezultat al suferințelor emoționale. Atunci cînd nu sîntem conștienți de o relație abuzivă, de un loc de muncă toxic, un mediu înconjurător neprietenos, ostil, se poate întîmpla să le părăsim doar inconștient, printr-o boală care ne e clopoțel de alarmă: e prea mult, sîntem într-o situație care ne copleșește, ne produce suferință și pe care n-o gestionăm emoțional, deci trebuie să ne oprim, să tragem aer în piept și să analizăm ce e prea mult în viața noastră și ne produce suferință.

Uneori, poate fi locul de muncă unde nu ne mai regăsim sau poate nu ne-am regăsit niciodată, dar n-am avut de ales. Cu trecerea timpului, lucrurile au devenit din ce în ce mai greu de tolerat, iar corpul nostru a adus la suprafață suferința interioară. Alteori, poate fi vorba de relațiile din jur: cea de cuplu sau prieteniile superficiale, care nu ne aduc sprijin și siguranță, ci produc doar disconfort și un sentiment de inadecvare. Orice relație care implică un atașament sănătos înseamnă să împărțim în mod sănătos angajamentul și libertatea, iar orice relație în care ajungem să mergem în vîrful picioarelor de frica impredictibilității partenerului va însemna cu siguranță o părăsire într-o formă sau alta, fie că e vorba de retragere emoțională sau de plecarea propriu-zisă.

Împreună, dar separați

Deseori, multe relații de cuplu sfîrșesc printr-o coabitare administrativă, fără a mai fi conectați emoțional și intim. Terapeuta Esther Perel scrie despre uimirea pe care o simte cînd observă cum cuplurile sînt interesate de detaliile minuscule ale vieții lor fără ca partenerii să mai fi purtat o discuție plină de sens și semnificativă de ani întregi, sau cum modul de comunicare al unor cupluri este unul de tip interogatoriu, fără a se mai conecta într-un dialog autentic în care să dezbată idei, vise, principii. Sîntem împreună în fapt, dar emoțional sîntem separați de ani de zile, poate.

Pentru a face ordine într-o asemenea relație, unii spun că îți trebui curaj să te confrunți cu ce nu funcționează la tine și la ce aduci tu în relație greșit, nu doar la ce face și aduce greșit partenerul în relație. Orice relație care ajunge într-un impas este responsabilitatea ambilor parteneri, căci amândoi au contribuit la distanțare și la deconectare. Și mai există și relații care pun totul sub preș și merg mai departe prefăcîndu-se că problema nu există, accesînd gîndirea magică specifică infantilismului că lucrurile vor reveni la normal într-o zi, pur și simplu, din senin, totul se va șterge și vom trăi fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Plecarea din situații care nu mai au rezolvare poate însemna uneori curaj. Alteori, poate fi o plecare din frică. Frica de suferința pe care o aduce relația dacă ai rămîne. Atunci cînd iubim, dar ne lovim de neputința partenerului de a fi onest sau de a oferi, de imposibilitatea unui viitor împreună, sau a unei situații care face ca relația să fie una corectă și sănătoasă, în care confundăm sexul pasional cu intimitatea, plecăm. Plecăm pentru că iubim și înțelegem că nu mai avem ce căuta acolo. Atunci cînd iubirea nu ți-e împărtășită, ești folosit sau neapreciat, cel mai sănătos lucru este să pleci. Altfel, costul acestei iubiri poate însemna sănătatea ta psihică și fizică.

Curajul de a-l lăsa pe cel iubit să plece

La un moment dat, am putut observa două forme de a iubi, una cu frică, alta cu mult curaj. Două cupluri aflate în prag de final de viață. În primul, soțul își îngrijea soția – aflată la pat și cu un ușor început de demență – cu multă abnegație, dar și cu multă furie. Furie nu pentru că ea se îmbolnăvise și urma să plece, să dispară, și nici pentru faptul că rămînea singur, ci pentru că toată viața fuseseră într-o relație conflictuală, se luptaseră permanent, iar acum soția nu se mai putea certa cu el. Dinamica lor se schimbase, iar el devenise confuz și furios pentru că nu funcționaseră așa și nu știa cum să se comporte. Așa încît, ca s-o pedepsească, refuza s-o lase să plece. Sigur, e aici un întreg amestec de sentimente ce merită discutat separat, ca studiu de caz. Dar mi-a rămas în amintire plecarea ei din realitate și încleștarea lui de-a o ține aproape cu orice preț.

În cel de-al doilea cuplu, soția era cea care-și îngrijea soțul foarte bolnav. Povestea că s-au iubit mult și că au fost conectați întreaga viață, lucrînd și asupra relației, și asupra lor, iar acum decizia era să-l îngrijească minimal. L-a lăsat să plece cît mai repede din viață, pentru că a-l vedea cum suferă însemna pentru ea o mare durere și neputința de a-i aduce alinare omului pe care îl iubește.

Să-l lăsăm pe cel iubit să plece este, cred, cea mai înaltă formă de a iubi.

Plecarea ca abandon

Există și oameni care fug de relații de orice natură – de iubire, de prietenie, amicale –, iar acest fapt se poate datora unor probleme de atașament care s-au format în urma unor traume psihologice în copilăria timpurie, din lipsa sau indisponibilitatea afectivă a familiei, și care la vîrstă adultă nu pot stabili cu ușurință relații în care să iubească, acestea venind dintr-o frică profundă de a nu fi răniți și abandonați din nou. E un mecanism de apărare inconștient, pe care îl putem observa în felul cum unii oameni evită atașamentul, cum abandonează, sau în comportamentele sadice la adresa partenerului.

Plecarea poate fi un act de curaj sau de frică, după cum am spus, indiferent din ce perspectivă o privim – ca fiind o schimbare, o căutare de răspunsuri existențiale, o fugă de durere. În mod ideal, indiferent de relație – de prietenie, de dragoste sau la locul de muncă –, e de ajutor să existe o încheiere, un final rostit și asumat. Ideal e să existe o discuție de final, o scrisoare sau un e-mail de la revedere, o închidere firească a ceva ce s-a terminat. Orice început are și un sfîrșit – fie că este asumat sau că e impus cînd sîntem abandonați de partener într-un mod brutal, fie că are loc prin moartea cuiva, finalul există. Ține de resursele fiecăruia cum face față plecării. Pentru unii, finalul poate fi o ușurare, pentru alții, o durere, dar ne este necesar. Circula pe Facebook un filmuleț simpatic cu o mașină care avea în spate niște cutii atîrnate, dar nu cu mesajul „proaspăt căsătoriți”, ci „proaspăt divorțați”. O încheiere pe care probabil cei doi și-au dorit-o în acest fel și care ajută la internalizarea mai ușoară a întregului proces al separării și al pierderii.

Specialiștii recomandă pentru sănătatea noastră să plecăm asumat, să ne mulțumim pentru ce am însemnat unul în viața celuilalt, păstrînd respectul și politețea. Dar sînt multe situații unde plecarea se face cu furie și cu mult zgomot, un zgomot care arată imaturitatea, lipsa educației emoționale, lipsa respectului și care aduce la suprafață răni mult mai adînci de care nu sîntem conștienți. A pleca asumat și matur semnifică în primul rînd respectul tău față de tine, și implicit și pentru omul cu care ai fost în relație. Iar acest lucru este valabil și pentru relațiile de prietenie. Rupturile bruște care creează confuzie și produc suferință arată, de fapt, imaturitatea celui care le produce, sadismul și lipsa de respect. Sigur, există și relații în care nici o explicație nu mai are sens, întrucît evidența valorilor de viață diferite este explicită.

Plecarea din viață

Ultima plecare este și cea care ne trezește angoasa cea mai profundă. Plecarea din viață începe din prima zi în care ne-am născut, ca un sunet de fond ce ne însoțește permanent. Ne activează inconștient frica de schimbare și poate fi o explicație pentru blocajul în care stăm uneori în relații. Frica de-a schimba ceva duce la cea mai profundă frică a noastră, la sensul morții. Viktor Frankl scrie că moartea pune sub semnul întrebării sensul întregii vieți și asociază viața cu o operă, iar pe om cu un sculptor care folosește dalta și ciocanul. Omul își prelucrează viața cu ce i-a dat destinul și cu ce valori are, avînd la dispoziție un timp limitat în care să-și desăvîrșească opera, neștiind cînd poate fi revocat. Dar asta nu înseamnă că opera sa este una fără valoare. Nu catalogăm o viață în funcție de numărul anilor, ci în funcție de conținutul acesteia. La fel cum Simfonia nr. 8 a lui Schubert a rămas neterminată și e considerată o capodoperă, așa și viața fiecărui om este o capodoperă și un dar, iar noi sîntem sculptorii propriei vieți. Iar cînd va fi să plecăm din viață, depinde de noi ce conținut a avut existența noastră. Într-o zi, plecăm din tot, dar pînă atunci ar fi bine, pentru cît timp ne este dat să existăm, să părăsim situațiile abuzive și care ne aduc suferință.

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.