Despre pietre și metafore acvatice

7 mai 2020
Despre pietre și metafore acvatice jpeg

Fii tu însuți! Gîndește cu mintea ta, nu ca toți ceilalți! Fii altfel, fii diferit și, dacă vrei să învingi, luptă împotriva curentului! Cam așa sună, nespecific și mobilizator, mesajele adresate tinerilor, pe platformele de socializare. 

Cînd mă gîndesc la un curent, reprezentările mele sînt mai degrabă acvatice decît aeriene. Poate și pentru că, iată, cu toate că sînt convinsă de neadevărul credinței românești conform căreia „te ia curentul” (a se înțelege te ia dracul și te îmbolnăvești), sînt încă tentată să îmi acopăr urechile cînd simt oarece adiere prin preajmă. Și poate pentru că „te ia apa” (a se citi plutești în fericire, poate chiar vorbești aiurea de prea multă relaxare) îmi dă senzația de libertate; cît despre „ne-a luat valul”, sintagma a rămas pentru mine definitiv însoțită de conotația micului eroism al fiecăruia dintre noi în decembrie ’89, o metaforă pentru felul în care a te lăsa purtat de val înseamnă a cîștiga putere împotriva a ceva – în cazul acesta, împotriva sistemului.

Scriind, îmi dau seama că atît curenții de aer, cît și curgerea apei te iau, așa cum te ia o durere sau te ia cu frig, te ia cu frică (niciodată nu te ia cu curaj), te ia la oaste, te ia pe sus (împotriva voinței), te ia în căsătorie, te ia la dans, o iei la sănătoasa, sau așa cum în satul vechi erai luat de Iele, sau pruncul era luat din drum, iar azi ți se ia vorba din gură sau ești dus cu vorba, ești luat peste picior, luat la trei păzește, ori pentru că ai luat-o de bună, ți s-a luat în nume de rău. Pentru plăcerea limbii, aș putea continua așa, ia aminte și ia seama, dacă îți iei nădejdea, ți-ai luat de-o grijă, dar nu-ți lua nasul la purtare că îmi iau cîmpii, îmi iau ziua bună și îmi iau tălpășița și, dacă te iei cu vorba, îmi iau zborul și ia-mă de unde nu-s.

Revin la subiect. Într-un timp în care noul e perceput mai întotdeauna ca superior cunoscutului, în care schimbarea este condiția sine qua non a evoluției, ba chiar o confirmare a calității de a fi viu (schimb locul de muncă, schimb profesia, schimb locuința, schimb țara, schimb convingerile, schimb fotografia de profil pe Facebook, deci simt că trăiesc), eu aleg să nu mă frăsuiesc prea mult. Curentul actual, vasăzică, ne ia și ne duce spre schimbare rapidă, spre adaptare la nou, spre dorința de experimentare, spre efortul de a fi diferiți de cei din care ne tragem. Eu însă aleg starea de... aș spune „dăinuire”, dacă termenul nu ar fi fost atît de îmbîcsit de propaganda comunistă care clama dăinuirea poporului român (sic!) pe același teritoriu de pe vremea proto-pre-dacilor; voi spune, așadar, că starea de a dura (îmi place polisemantismul verbului) este forma mea de libertate, probabil deloc originală, împrumutată de la cei care se nășteau și mureau în același sat, se comportau într-un anume fel pentru simplul fapt că așa au apucat și nu și-ar fi părăsit niciodată pămîntul, pentru că acela, și nu haina îi făcea pe ei oameni. Simt din ce în ce mai mult că e nevoie de o transmitere pe verticală, de la înaintași spre urmași, pentru echilibrarea băltirii extinse a comunicării pe orizontală. Cred că e tot mai acut nevoie de actualizarea micilor tradiții, a zicerilor și a obiceiurilor pe care se sprijină identitatea de familie, de locuire, de grup. Și mă simt tot mai responsabilă de (ne)transmiterea lor, măcar în propria familie.

Ce ne comunică pildele și proverbele exprimate prin metafore acvatice? Că apa trece, dar pietrele rămîn. Așadar, în ciuda faptului că apa și gura lumii nu pot fi oprite, există ceva mai puternic care stă stavilă împotriva curentului: stabilitatea pietrei și încăpățînarea omului de a rămîne așezat în lumina și sub bucata de cer sub care s-a născut, înconjurat de imaginile și sunetele în care a crescut. Cine vorbește! Ai mei, cu două generații în urmă, s-au strămutat din munții Pindului în cîmpia Bărăganului. Au muncit mult, au făcut agricultură, au făcut biserică, și-au adus frații și surorile și... mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de plămîni. Neamul lor nu fusese croit pentru arșița și  pulberea în care se strămutaseră. La țară se spunea că cel mai bine e să te scalzi în apele tale și că omul înțelept stă la teapa lui, ca apa în matca ei. Și tot din parimiile țărănești aflăm de obiceiul vechi de a lua o piatră în gură. Vorba se (mai) folosește astăzi ca însoțire a oricărei acțiuni desfășurate pentru prima dată, ca garanție a repetării sau a perpetuării acelui act în timp; înainte vreme, se lua la prorpiu o piatră în gură la depunerea unui jurămînt, iar simbolistica gestului trimite tot la perenitate. În cultura românească, piatra este cea care durează și se opune curgerii, în timp ce apa duce cu ea spre uitare, iar Apa Sîmbetei se strecoară spre buricul pămîntului, în ținutul celor care au pierdut șirul zilelor.

Pe scurt, cred că în lumea satului vechi tăria de a nu te lăsa purtat de schimbare era mai iubită de Dumnezeu decît îndrăzneala de a căuta să fii în pas cu timpul.

Ioana Popescu este etnolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.