Prima mea curiozitate, ca admirator al acestei feline cu un nume științific muzical, Lynx lynx, este legată de dimensiunea populaţiei, deopotrivă la noi şi în lume.

Există aproximativ 50.000 de exemplare la nivel global. În Europa trăiesc pînă în 10.000 de rîși, iar populația din Carpați este estimată la circa 2700 de exemplare. Dintre aceștia, 1200-1500 de rîși trăiesc în pădurile de pe teritoriul României, fiind pe lista animalelor strict protejate.

Dacă ne-am aventura şi am avea noroc, pe unde am putea întîlni un rîs?

Rîsul e un prădător foarte discret, dar trăiește într-un areal variat și vast. Apare de-a lungul lanțurilor muntoase din sud estul și centrul Europei, dar și din nordul sau estul continentului, pînă în pădurile boreale ale Rusiei, apoi centrul Asiei și platoul tibetan. Efectivele de rîs din majoritatea țărilor din vestul și centrul Europei sînt mult reduse, comparativ cu cele din lanțul carpatic. Se regăsește inclusiv în Balcani (Grecia, Macedonia, Albania, Kosovo și Muntenegru).

Unde trăia odată?

Populații mai extinse au rezistat în zona fino-scandinavă, în statele baltice și Rusia europeană. Rîsul a devenit subiectul mai multor proiecte de reintroducere a speciei în ultimii ani, în mai multe țări europene (Elveția, Slovenia, Italia, Cehia, Austria, Germania și Franța). S au făcut eforturi pentru a mări populația rîsului.

Ce fel de prădător este?

După urs și lup, rîsul e al treilea mare prădător al Europei. Avînd un trunchi scurt, picioare lungi și labe foarte bine dezvoltate, aleargă foarte eficient prin zăpadă. Celebrele smocuri din vîrfurile urechilor îi conferă aspectul său atît de cunoscut. Felina emblematică a Carpaților are văzul și auzul extrem de fine, fiind capabilă să detecteze o pradă mică în zăpadă de la peste zeci de metri distanță. Este un vînător care apelează la ambuscade și elemente-surpriză. Felina se mișcă fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, făcînd salturi și de cîțiva metri.

Ştiu că atacă animale fără excepţie, deşi practică vînătoarea pasivă.

Cum spuneam, este un animal foarte discret. Trăiește și vînează solitar, pe teritorii pe care nu tolerează nici un alt animal adult, mai ales de același sex. Teritoriul lui variază în funcție de sursele de hrană și de densitatea populației de rîși în arealul respectiv. Adulții masculi se țin la distanță unii de ceilalți prin marcarea teritoriului. Spre exemplu, partenerii sexuali sau mama cu puii comunică printr-un mieunat melodic care străbate distanțe lungi.

Teritoriul de acţiune al unui rîs poate ajunge pînă la 500 km², dar foarte rar mănîncă animale moarte sau domestice…

Vînează cu precădere ungulate mici, precum căprioarele sau caprele negre, dar și pradă mai mică, precum rozătoarele. Rîsului îi ia cîteva zile să termine de devorat o căprioară, astfel că poate să își îngroape prada pentru a reveni la ea mai tîrziu. În unele zone în care animalele care constituie baza trofică sînt vînate excesiv, rîșii pot ataca și stîne de oi sau capre, însă astfel de atacuri sînt, într-adevăr, extrem de rare.

Puteţi urmări o filmare cu o camera trap, realizată de WWF România, cu un rîs care-şi consumă prada aici: 

Puii se nasc orbi şi fără blană…

Da, femela naşte, în medie, doi pui în perioada mai-iunie, care rămîn alături de mama lor circa zece luni. După separare, tinerii rîși sînt supuși multor pericole, de aceea rata lor de supraviețuire este de doar 50% în primul an de viață și tot de 50% în al doilea an. Dar poate trăi pînă la 17 ani în sălbăticie și 20 în captivitate.

Cît de în pericol este ca specie? Şi din ce cauze?

Supraviețuirea speciei este pusă în pericol de braconaj, dar mai ales de prezența și activitățile umane care îi invadează din ce în ce mai mult habitatul. Extinderea așezărilor umane, defrișările, lucrările de infrastructură (autostrăzi, pîrtii de schi), resort-urile turistice, vînarea excesivă a animalelor care constituie baza trofică a rîsului, deranjarea habitatului, toate aceste presiuni asupra speciei periclitează menținerea unei populații viabile și sănătoase de rîși. Or, ca și celelalte carnivore mari, respectiv ursul și lupul, rîsul este indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat.

În social media urmăresc proiectele derulate de WWF România; ne puteţi vorbi despre cele dedicate rîsului?

Derulăm mai multe proiecte legate de conservarea carnivorelor mari, inclusiv a rîsului, care vizează atît identificarea și includerea coridoarelor ecologice în strategiile de dezvoltare a infrastructurii, cît și de îmbunătățire a coexistenței între oameni și carnivorele mari. Atitudinea negativă față de rîși este în principal legată de două tipuri de conflicte: vînătorii susțin că din cauza rîșilor li se reduc efectivele de vînat, în vreme ce proprietarii de animale (sau ciobanii) se plîng de pagubele făcute de carnivore în rîndul animalelor de fermă.

Prin proiectul „LIFE EuroLargeCarnivores“, promovăm cele mai bune practici de prevenție a conflictelor între carnivorele mari și oameni, propunînd soluții precum gardurile electrice, cîinii de stînă specializați, repelenții sonori etc. În paralel, depunem eforturi pentru ca ministerele de resort să îmbunătățescă sistemul de acordare a compensațiilor pentru pagubele suferite de fermieri/ciobani în urma atacurilor carnivorelor mari, care în prezent este foarte greoi și descurajează solicitarea de compensații. Proiectul mai vizează îmbunătățirea comunicării între factorii interesați (autorități centrale și locale, gărzi forestiere, gestio­narii de fonduri cinegetice, ONG-uri, fermieri, comunități locale etc.) pentru aplicarea unor metode care să asigure o coexistență armonioasă cu oamenii.

Facem eforturi pentru a convinge au­toritățile că managementul carnivorelor mari trebuie să fie făcut pe baza unor monitorizări folosind cele mai bune metode existente la ora actuală. Şi încercăm să echilibrăm influența pe care vînătorii o au în luarea deciziilor la nivel central, făcînd lobby pentru impunerea unor practici etice și sustenabile de gestionare a fondului cinegetic.

Care este problema coridoarelor ecologice?

În cadrul unui alt proiect de anvergură, „TRANSGREEN“, împreună cu specialiștii Ministerului Transportului și ai companiilor de dezvoltare a infrastructurii rutiere și feroviare, colaborăm pentru a fi luate în considerare coridoarele ecologice și necesitățile de deplasare ale carnivorelor mari și nu numai atunci cînd dezvoltă proiecte de construcție a autostrăzilor și căilor ferate. Una dintre soluții, respectiv realizarea de pasaje speciale (ecoducte) pentru asigurarea conectivității habitatelor și evitarea coliziunilor între mașini și animalele sălbatice, este negociată de ani de zile pentru autostrada Lugoj – Deva.

Cum am putea ajuta noi, nespecialiştii?

Cetățenii se pot implica prin susținerea demersurilor WWF pentru adoptarea unor planuri de management al carnivorelor mari bazate pe monitorizări reale și care să nu se bazeze pe vînătoare ca metodă principală de gestionare a populațiilor de animale sălbatice. Esențiale sînt protecția habitatelor, reducerea presiunilor și amenințărilor la adresa speciei și monitorizarea constantă, activă, prin metode moderne, care să determine comportamentul rîsului, teritoriul său și zonele prin care se deplasează.

Turiștilor le recomandăm să aibă un comportament cît mai puțin invaziv atunci cînd vizitează habitatele rîsului și ale altor animale sălbatice. 

Livia Cimpoeru este specialist în comunicare al WWF România (www.wwf.ro). 

a consemnat Marius CHIVU