Despre generații așa cum nu ar fi trebuit scris niciodată

„El era un zeu din ăsta malefic“, „A fost un om care a reuşit întotdeauna ce şi-a propus“, „Era mic şi urît şi grăsuţ, nu arăta prea bine“. Replicile sînt din trailerul realizat de Marian Crişan pentru filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Acest „Che Guevara“ din Carpaţi, nea Nicu al nostru, vag identificat în istoria noastră recentă de generaţia care încearcă acum statutul de boboc la liceu... Filmat într-un liceu „de fiţe“ (nu se precizează care), trailerul ni-i prezintă pe liceeni dezinhibaţi, deloc înfricoşaţi de faptul că ar putea greşi. Nici prea mari speranţe de la anii ce vor urma nu putem avea, avînd în vedere că lecţiile despre perioada comunistă din România, fiind ultimele din manual şi „căzînd“ arareori la BAC, sînt abordate în trecere sau poate chiar deloc de profesorii de istorie. 

Am învăţat la şcoală (de jurnalism) că nu e bine să începi niciodată un text cu citate. Am mai învăţat pe propria piele că nu e bine niciodată să spui „pe vremea mea“. Am „îmbătrînit“ totuşi repede, privind din unghiul liceenilor de azi. Care, sincer, nu au absolut nici o vină că nu mai ştiu ce-a fost şi cu Ceauşescu, nefamiliarizaţi fiind probabil nici măcar cu democratul Constantinescu. „Babacii“ înjură regimul de azi şi îşi aduc aminte ce bine le era pe-atunci, cînd „rămîneam şi cu bani după ce mă întorceam din concediu de la mare şi la munte“. În filmuleţul lui Crişan, un tînăr recunoaşte totuşi că „deşi aveau toţi job-uri (sic!), le spăla creierele“. 

Nu-mi plac mie sintagmele „pe vremea mea“ şi „ vremea de acum“, asta e. Nu „s-a dus învăţămîntul de rîpă“, doar a rămas (spre ruşinea noastră) la fel. Nu am fost în liceu o generaţie de tocilari şi, slavă Domnului, nici măcar de genii. Am vrut în general lucruri normale, asemenea „tinerilor lui Marian Crişan“ şi ne-am dedat la un pic de anormalitate (am intrat în horă) ca să reuşim ceva. Cît s-a putut. Cît s-a putut? Există poate o diferenţă: nouă ni se mai poate părea grozav că putem călători azi în voie, asta e deja o banalitate pentru cei care n-au prins anii ’90 în perioada adolescenţei. Ce mai e viza? Un document pentru America sau o hîrtie pe care o iei direct de la graniţa turcă. 

Dominique Strauss-Kahn, şeful FMI, şi-a lansat prematur campania pentru Elysée, prin tot felul de afirmaţii menite să ne „ia piuitul“. Una dintre acestea este că se naşte acum o generaţie ratată – cea a absolvenţilor de facultate pe timp de criză economică mondială. În cazul nostru românesc, nu îmi dau seama ce am ratat să ratăm în ultimii 20 de ani. Avem un avantaj: măcar pe noi criza nu ne-a prins, ca pe britanici, cu cinci submarine nucleare mai puţin în depozit (n-au ajuns banii), ci cu plugul de lemn tras de cal (pentru turiştii de ocazie: aruncaţi privirea în sezonul potrivit prin judeţul Vaslui) şi două celulare la cingătoare (cîte unul pentru cîte o reţea). O mai putem lua o dată de la capăt. Cel mai bun job: începător. 

P.S. (lung) Stimată redacţie, dragă Luiza, ca exponent al generaţiei „20 plus“, menţionez că lucrez de cîţiva ani în media, mă fac de rîs constant în calitatea mea de aşa-zis 

„omradiotevepresăscrisăculturalăcoordonatordecolecţie“ şi am noroc uneori ca şefii să nu observe. Vă aduc la cunoştinţă că viaţa mea e bună, OK chiar, în România, după cum mi-o descriu şi mesajele publicitar-promoţionale (reţinute în urma unor difuzări proaspete): „criza economică este o şansă adevărată, tu poţi fi acum cel mai bun!“, „descoperim România adevărată, cea tihnită“ (găsitorului recompensă), „cultura bate criza“ (dar nu-ţi bagă în traistă), „«tatăl meu a fost de profesie cîştigător şi acum vrea să devină proprietar»! Cumpără pîine de la X Brutar şi poţi cîştiga o bucătărie“. Vă mai aduc la cunoştinţă că cea mai mare reuşită profesională pe timpul acestei crize economice a fost să mă căsătoresc şi apoi, pornind pe drumul vieţii, să ne luăm nu numai casă, dar chiar şi frigider. Închei prin a mă dezvinovăţi: experienţa matrimonială m-a oprit din a deveni suficient de cinic. Cel puţin deocamdată. 

George Onofrei este jurnalist, redactor-şef al Suplimentului de cultură, realizator de emisiuni la TVR Iaşi şi Radio Iaşi.

Foto: Cătălin M. Constantinescu