Despre formele de adresare

Oana CHELARU-MURĂRUŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Despre formele de adresare jpeg

Este dificil, dacă nu chiar imposibil, să explici în cîteva fraze complexitatea problematicii legate de comunicarea scrisă şi de raporturile ei structurale cu discursul oral. O face însă Nichita Stănescu, în stilul său inconfundabil, într-una dintre sutele de reflecţii asupra limbajului uman, cuprinse într-un binecunoscut poem din volumul Oul şi sfera (1967): „... scrisul e un mod de a încetini gîndirea, / un mod primitiv de a înţelege, de a opri / mişcările gîndului“ (Nichita Stănescu, „Arta scrisului“). Pornesc de la definiţia poetică stănesciană nu pentru seducătorul ei efect stilistic, ci pentru că surprinde, în fond, o trăsătură esenţială a scrierii: lentoarea, caracterul elaborat, întemeiat pe norme cultural construite, opuse principial spontaneităţii naturale a gîndului şi a vorbirii. În vreme ce comunicarea orală actualizează gîndul cu o rapiditate care permite în mai mică măsură autocenzura vorbitorului, prin mecanisme neurolingvistice care se lasă încă cercetate, comunicarea scrisă developează gîndul, îl îmbogăţeşte, îl „înscenează“ sau îl cosmetizează, după caz, trecîndu-l totodată prin alambicurile convenţiilor stilistice sau culturale.

Nu vreau însă să reiterez aici bine-cunoscuta opoziţie dintre spontaneitatea, respectiv afectivitatea limbii vorbite şi caracterul de artifex al scrierii, opoziţie care a scindat disciplina stilisticii la începuturile sale, ci, dimpotrivă, să accentuez ideea că cea din urmă se grefează într-un fel sau altul pe corpul oralităţii, de care nu se poate debarasa deloc uneori. Exemplul cel mai convingător rămîne în acest sens textul epistolar, născut din nevoia de a perpetua dialogul la distanţă cu unul sau mai mulţi interlocutori. Într-o istorie a genului epistolar (Editori Laterza, 2008), Armando Petrucci trece în revistă formele diverse ale corespondenţei publice şi private începînd cu secolele VI-V î.Hr. şi pînă în epoca modernă, analizînd factorii complecşi de natură materială şi spirituală care au dus la emanciparea acestui tip de scriere: suportul şi instrumentele grafice, diversificarea tipurilor de literă, tradiţia scolastică, gradul de instrucţie a utilizatorilor, nevoia de comunicare socială, evoluţia normelor politeţii, emanciparea publicului feminin etc. Epistolografia românească, care începe cu celebra „Scrisoare a lui Neacşu din Cîmpulung“ (1521), se afirmă într-un moment de explozie a corespondenţei scrise la nivel european şi de impunere a limbilor vulgare în detrimentul latinei medievale, care îşi consumase epoca de glorie în secolele XI-XII.

Epistolele româneşti vechi (secolele XVI-XVIII), oficiale sau private, sînt probe vii ale coabitării limbii vorbite cu normele emergente ale scrisului către un destinatar. Sintaxa simplă, dominată de coordonare, presărată cu repetiţii şi reformulări, deseori redundante, lexicul de factură populară, insuficienta diferenţiere a registrelor oficial şi familiar sînt semne clare ale oralităţii, semnalate şi comentate de diverşi cercetători ai istoriei limbii.

Din acest inventar nu pot, desigur, lipsi nici mărcile adresării directe către interlocutor, mărci ce se vor convenţionaliza treptat, odată cu evoluţia genului discursiv şi a normelor politeţii lingvistice. Îmi propun să zăbovesc, pentru început, numai asupra vechilor epistole oficiale (numite „scrisori de boieri, de negustori, de domni“ de Nicolae Iorga, întîiul editor al acestora), chiar dacă în acea epocă exista mai curînd o cvasiomogenitate stilistică între registrul epistolar privat şi cel oficial. Din motive istorice, politice, administrative şi chiar psihologice, scrisorile oficiale erau mai numeroase, în vreme ce corespondenţa privată, dincolo de sfera familiei, a început să prindă contur abia spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, dar mai ales în secolul următor, odată cu cristalizarea mentalităţii moderne. Scrisorile pe care şi le trimiteau reprezentanţii elitei medievale a vremii (cei puţini ştiutori de carte) conţineau numeroase formule reverenţioase de adresare (onorifice, titluri de respect), repetate cu insistenţă, care marcau puternic poziţia destinatarului în ierarhia socială şi asimetria relaţiei interpersonale. Acestea aparţineau unui repertoriu de convenţii specifice textului epistolar, cu circulaţie zonală sau mai larg europeană. Spicuiesc cîteva exemple: Cinstite dumneata birău de Vaşelhe; Milostive şi luminate Doamne; Măriile Voastre, domni de cetate Bistriţii; Mîria ta, cinstite birîu Martine ş.a. Vechile scrisori nu cuprindeau iniţial o formulă adresativă explicită, ci o urare făcută destinatarului, impusă de rigorile genului, secvenţă din care se vor desprinde treptat şi mărcile comunicării directe (vocativele): Slujubă şi multă sinătate (...) dumitale, giupăne Gaşpar, birăul de Bistriţă, şi dumitale, giupăne Budachi Martin, şi tuturor priiatinilor noştri. Din aglutinarea unor titluri de respect cu posesivele vecine (domnia ta/voastră etc.) vor apărea, în schimb, după un îndelungat proces de tranziţie şi numeroase fluctuaţii de formă, pronumele de politeţe moderne (dumneata, dumneavoastră). În secolul al XVII-lea găsim încă aceste forme de trecere cu acord verbal la persoana a III-a singular (domnia voastră) ori a II-a singular (domnia ta), ca în exemplul următor: Deaci pohtim pre dumneavostră să aibă leage la dumnieavostră cu direptulu (...) noi încă vom face printru voea dumiilorvostre.

Abia în secolul al XIX-lea, pronumele de politeţe se ierarhizează (dumneata – dumneavoastră) şi îşi definitivează uzul gramatical după model francez (dumneavoastră asociat persoanei a II-a plural a verbului). Tot acum, formulele de adresare reverenţioase se desprind de vechile tipare medievale şi se europenizează, apelînd la adjective specializate care precedă substantivele în vocativ (Onorabile/Stimabile/Stimate domn, Stimate domnule ministru, Domnule director etc.), în concordanţă cu formulele de încheiere ale scrisorilor oficiale (Vă rog să primiţi expresia înaltei mele consideraţiuni; Cu aleasă consideraţie; Cu stimă etc.). Stilul formal – expresie a politeţii negative, care valorizează distanţa dintre interlocutori, potrivit binecunoscutei teorii a lui Brown şi Levinson (1987) – se consolidează pe parcursul secolului al XX-lea, dar mai ales în perioada interbelică, atît în corespondenţa oficială, cît şi în discursul parlamentar.

Aşa cum observă Rodica Zafiu (2001), perioada comunistă întrerupe brutal această tradiţie a reverenţiozităţii şi a eleganţei verbale în spaţiul public. Interzicerea vechilor termeni de adesare, înlocuirea lor cu alţii de import (tovarăş), încărcaţi ideologic, supravieţuirea codului politeţii „burgheze“ exclusiv în medii private limitate, toate acestea introduc un hiatus ale cărui urmări le resimţim şi astăzi. Corespondenţa oficială a epocii comuniste reflectă şi ea această stare de fapt. Scrisorile se impersonalizează, iar formulele de adresare devin incolore sau sînt înlocuite de acuzativul sec al destinatarului (Către Direcţia Fabricii Pionierul).

Declinul scrisorii clasice, publice sau private, continuă în era digitală. E-mail-ul, comparabil prin retorică şi dimensiuni mai curînd cu „bileţelul“ de odinioară, alungă din corespondenţă ornamentele stilistice şi, odată cu ele, diverse alte convenţii epistolare. Formele de adresare dispar deseori, fiind înlocuite frecvent prin formule de salut (Bună ziua, bună seara). E probabil prea devreme ca să evaluăm ce am pierdut şi ce am cîştigat. Cu siguranţă am pierdut ceva din substanţa relaţiei interpersonale pe care termenii de adresare încearcă să o capteze, iubite cetitoriule!

Oana Chelaru-Murăruş este conferenţiar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.