Despre (euro)americanitate

Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Despre (euro)americanitate jpeg

Pe la sfîrșitul anilor ’90, o studentă de la masteratul (ieșean) de Studii Americane mi-a mărturisit franc, pe fondul unui seminar dedicat începuturilor civilizației Lumii Noi, că nu pricepea defel ideea, atît de des vehiculată, a „excepționalismului“ yankeu. Problema ei nu era conceptuală (domnișoara în cauză aparținea de altfel grupului restrîns de persoane studioase excelente), ci principială. Cum să dezvolți, ca american, zicea ea, conștiința unicității și singularității istorice, cînd identitatea ta rămîne atît de legată psihologic, mentalitar, social și politic de o identitate preexistentă, în speță de cea europeană? O identitate, nota bene, pe care o poți nega, freudian, cît dorești, fără a reuși să o elimini însă, întrucît va reveni, subliminal, cu naturalețe, în ființa ta de profunzime! De unde așadar mult invocatul „excepționalism“? Bineînțeles, n am putut ieși din automatismul profesoral și i-am recomandat studentei, mai întîi, niște cărți, între care, excepționala Finding Freedom / În căutarea libertății (din 1989) a profesorului arizonian John Harmon McElroy. Ulterior totuși, avînd de-a face cu o intelectuală autentică, am simțit nevoia unui exercițiu maieutic. Am întrebat-o care dintre numeroasele națiuni ale continentului american (din emisfera nordică și din cea sudică!) a luat denumirea continentului însuși („american“) ca marcă a propriei identități? Poporul din Statele Unite, desigur. Analog, care dintre popoarele „americane“ și-a cîștigat primul autonomia față de puterea colonială europeană dominantă și cum? Națiunea americană, se înțelege, printr-un război de independență, nu atît devastator (deși traumele lui au fost majore), cît miraculos (să nu uităm că o populație, predominant, de fermieri neinstruiți militar înfrînge, ultimativ, cea mai bună armată a lumii din momentul respectiv, cea britanică!). Toate celelalte țări obțin autonomie (față de Spania, Portugalia sau Anglia) tardiv și prin mijloace politice (nu marțiale). Canada e și azi o semicolonie britanică, solicitînd parlamentar, abia în 1982, scoaterea din pașapoartele cetățenilor săi a mențiunii de „supus al Coroanei Imperiului Britanic“, iar Brazilia devine independentă de Portugalia în 1822, printr-o Proclamație a însuși Prințului Don Pedro, fiul regelui portughez și, ironic, moștenitorul coroanei (actul va fi ratificat în 1825, prin înțelegere mutuală între brazilieni și portughezi, dovedindu-se o manevră prin care Portugalia dorea să scape de povara financiară a unei colonii mari și îndepărtate). Teritoriile spaniole din America Latină resping, treptat, protectoratul european prin mijlocirea acțiunilor diplomatice.

Interesant, cu excepția (iată că noțiunea „excepționalismului“ ajunge inevitabilă și la nivelul vocabularului!) Statelor Unite, nici o altă fostă colonie de pe continent nu a renunțat vreodată la influența cel puțin culturală asupra sa din partea vechii puteri hegemonice. Mai mult, cum arată procesul de colonizare a teritoriului SUA în comparație cu procesele petrecute în celelalte spații geografice de pe continent? Foarte diferit, să admitem. În timp ce, atît în sud (a se vedea Brazilia și Argentina), cît și în nord (Canada), colonizarea a stagnat în faza primară, „externă“ (așa-zisa „colonizare litorală“, unde marile centre urbane s-au întemeiat pe coasta/coastele oceanului/oceanelor, „mai aproape“, cum ar veni, de „matcă“, de țara de origine, de drumul „înapoi acasă“), în interiorul Statelor Unite observăm (după fireasca etapă a „colonizării externe“) și un interval al „colonizării interne“, cînd populația migrează (dinspre est către vest) în adîncul teritoriului, ocupîndu-l în integralitatea sa. SUA au de aceea o distribuție uniformă a populației în spațiul național, prin comparație cu Brazilia și Canada, de pildă, care rămîn națiuni „litorale“ (canadienii au colonizat „coastele“, avînd în centru zone nedesțelenite încă, iar brazilienii țărmul atlantic, păstrînd, în interiorul țării, mii de kilometri de junglă virgină). În plus, să încercăm să i descriem puțin și pe primii coloniști americani. Cine erau aceștia? Răspuns: puritanii, oameni religioși (persecutați de Bisericile tradiționale), care văd în Lumea Nouă „Noul Canaan“, iar în ei pe „poporul ales pentru a-l moșteni“. Aici sesizăm, pentru prima oară, mutarea centrului din Europa în America. Importantă nu mai este originea, ci destinația. Oamenii în cauză nu se mai raportează la un centru obsolet, ci își creează unul nou în noua lor istorie. Din acest gest de pionierat pornește, practic, o întreagă evoluție a americanității, care preia, într-adevăr, moștenirea europeană, însă doar pentru a o americaniza, pentru a o infuza cu excepționalism. Toate marile ideologii (politice, culturale, critice, filozofice, lingvistice) pornesc din Europa, dar își găsesc desăvîrșirea în marile școli americane. Prin urmare, eu sînt un susținător infatigabil al încurajării, pe toate planurile educaționale, a Studiilor Americane în spațiul european. Numai așa, noi, europenii, vom înțelege propria noastră identitate ascunsă, dezvăluită totuși, la un moment dat, de istorie. Vă întrebați probabil și ce s-a întîmplat cu studenta mea de la sfîrșitul anilor ’90. Ceva excepțional! A emigrat în Statele Unite și e actualmente profesor la o prestigioasă universitate de peste Ocean.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.