Mă declar vinovată de cel mai comun păcat al vremii de azi: zăbovesc toată ziua pe Facebook. O spun cu toată smerenia și nu mă simt deloc mîndră, bine, amuzată sau mulțumită de această stare de lucruri. Încerc să limitez cît pot timpul petrecut la calculator, doar ca să constat că sînt cu smartphone-ul în mînă, uitîndu-mă la vreun documentar de cîteva minute (cînd nu mă uit la pisici, adevăratele vedete ale Internetului).

„Noi nu realizăm stranietatea acestei unelte moderne. Nici efortul pe care creierul nostru îl face pentru a analiza și reordona ceea ce vede“, spunea Nicholas Carr, jurnalist și scriitor, autorul cărții Superficialii (Editura Publica). Internetul ne modifică pattern-ul de atenție, capacitatea de a o menține activă un timp mai îndelungat, autocontrolul. Și, prin asta, tot modul de a funcționa. Scepticul Nicholas Carr scria: „Ecranul iradiază realmente creierul, și asta timp de ore în șir. Subestimăm timpul pe care îl petrecem pe Internet, subestimăm gimnastica cerebrală pe care acest scop o cere.“ Subscriu, știu bine că nu mai gîndesc la fel ca înainte. Eu, una, sînt unul din scepticii acestei unelte. Mă declar, să zicem, o cybersceptică. Și, așa cum este de așteptat, voi deveni în curînd (dacă nu sînt deja) o entitate condamnată la obsolescență. Faptul că mă depășesc vremurile nu mă angoasează. Încă…

Dar să nu fim naivi, accelerarea declasării operate de tehnologie este un fapt real. E suficient să privești sfîșietorul film I, Daniel Blake, în regia lui Ken Loach, spre a înțelege de ce tehnologia e ostilă celor de o anumită vîrstă, și ce riscuri adaptative comportă asta. Aceasta este lectura făcută de mine acestui film: tehnologia ca unealtă a istoriei oarbe, crude, care te aruncă la coș. Vai și amar celor care nu cunosc Excel!

Înainte de a ne declasa, sîntem prizonierii unui tip de adicție. În China înfloresc clinicile dedicate celor dependenți de Internet și jocuri video, tineri care uită să mai mănînce din cauza unui joc, ori să se mai spele, și pe care părinții disperați îi internează la aceste clinici în vederea unui improbabil detox.

Greg Hochmuth, fondatorul Instagram, despre acest „crack“ (drog)creat de el: „Mereu e alt hashtag pe care să dai click. Apoi parcă ar căpăta viaţă, ca un organism viu, şi oamenii devin obsedaţi de el“. Tristan Harris, specia­lizat în etica designului, spunea că problema acută nu e că oamenii nu ar avea voinţă să se abţină de la a verifica permanent ce e în social media, problema mare e că de cealaltă parte a ecranului se află mii de oameni al căror job e să ne facă praf autocontrolul, să te facă addict la tehnologie.“ Vă dați seama?! Și unii părinți le cumpără relaxați copiilor cele mai noi telefoane și tablete. Inutil să vă amintesc, Steve Jobs nu le permitea copiilor săi să posede tablete. Legea nr. 1 a dealer-ilor de droguri este: „Don’t get high on your own supply“.

„Am investit mai bine de o mie de ani pentru a învăța să citim“, spune cognitivistul Thierry Baccino (profesor la Universitatea Paris VIII), profesor de psihologie cognitivă și ergonomie. „Totul – de la nivelul lecturii, spațiul dintre cuvinte, forma literelor etc. – a cerut efort progresiv de adaptare a creierului. Trecerea către ecran pare naturală, însă nu este deloc astfel. Efortul creierului constă, în general, din interceptarea, memorarea și tratarea informațiilor care vin de la receptorii noștri senzoriali (nas, gură, urechi). În fața ecranului este evident: doar ochii sînt puși la contribuție. Dar s-a stabilit, fără drept de apel, că legătura ochi-creier este puțin adaptată la această manieră de a citi. Timpul de tratare vizuală a unei informații a crescut cu 30% pe ecran. În condiții normale, atunci cînd citește, ochiul uman nu poate distinge decît patru sau șase semne pe rînd, în urma unei „fixări oculare“, care durează circa 250 de milisecunde, afirmă Thierry Baccino. În fața ecranului, ochiul o ia razna. Semnele sînt mult mai numeroase ca formă și culoare, ies din text, captează, fură atenția. Toți cei care petrec ore în șir pe Internet ar trebui să facă, deci, lectura liniară a bătrînelor noastre cărți pentru a-și liniști puțin creierul.

Cam 200.000 de informații vizuale vin zilnic spre noi din ecrane. Fără ordine sau coerență, fără legătură între ele. Publicitate agresivă, texte „bolduite“, imagini, clipuri video care mai de care, pe Internet totul e haotic. Informația e plus quam abundentă. Supraîncălzirea memoriei noastre de lucru, cea care ne permite, de exemplu, să reținem în cîteva secunde un număr de telefon, face să nu mai fim capabili să operăm fără „ajutoare“. Tot Nicholas Carr menționa faptul că inuiții, de sute de ani navigatori ireproșabili ai întinselor zone arctice, folosindu-se doar de stele și alte repere naturale, au pierdut în cîțiva ani aceste abilități, din cauza folosirii pe scară largă a hărților Google. Q.E.D… 

Iuliana Alexa este redactor-șef al revistei Psychologies.

Foto: flickr