De la „prav” la praful de pe tobă, odeletă în patru timpi

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
De la „prav” la praful de pe tobă, odeletă în patru timpi jpeg

Timpul unu

Trebuie s-o recunoaștem, este un companion aproape nevăzut, dar insistent, unul pe care, știți, dacă îl scoți pe ușă, intră pe fereastră; mai mult, dacă îl ignori, îngroașă obrazul și se instalează la tine ca la el acasă. Nu e pretențios, nici selectiv, nici discreționar, ba dimpotrivă, e obedient și aproape gregar, chiar fin. Insipid, totuși, de cele mai multe ori. (Cînd nu e, intrăm pe alte terenuri, mai mișcătoare.) În genere, silențios. Se strecoară tiptil și, fără alte nazuri și capricii, unde se pune, acolo stă, îl uită Dumnezeu, uneori cu zilele. Nu pleacă cu una, cu două, trebuie să-l iei la goană, să-l pui pe făraș, să-i dai (alt praf) de drum, să-l zburătăcești afară cu orice chip. Vrei, nu vrei, e pretutindeni, cu voie sau fără voie. Înșelător, uneori se poate prezenta la apel și în variante parfumate și exotice, alteori, în unele stimulativ-chimice sau hipnotice (fără a le uita, alas, nici pe cele belicoase cu care poate veni la întîmpinare).

Timpul doi

Oricum ar fi, nu avem scăpare, praful e prezent în vorba, viața și în mintea noastră, indiferent și surd la neputințele noastre. Să încerci să-i elimini, lupta ar fi inegală. Praful iese la înaintare cu o armie întreagă – cu variantele și sinonimele lui, cu rădăcini slave sau latine, în structuri mai vechi sau mai noi, mai subtile sau mai grosiere –, astfel încît oricît ne-am chinui să cîștigăm bătălia, să alungăm praful din cuget, faptă și simțiri, întreprinderea ar fi lipsită de sorți de izbîndă. Praful iese cu pieptul înainte, folosește toate resursele – cu suratele lui vechi, prah, prav, prau, praure sau praj, cu geamănul colb sau cu fratele de altă mamă pulbere, chiar cu rubedenia apropiată, țărînă, sau cu cea mai îndepărtată, pleavă –, se oglindește în toate construcțiile și valorifică toate căile de acces. Nu e mirare că victoria prafului asupra noastră este evidentă și că, doar dacă ai orbul găinilor și te lovește cecitatea pe înserat, nu ajungi să vezi copleșitoarea-i ubicuitate. 

Timpul trei

S-a ales praful..., spunem atunci cînd o întîmplare cumplită are consecințe dezastruoase și recuperare improbabilă, dar și praf s-a făcut, dacă un obiect a fost spart sau distrus printr-un gest neatent sau într-un incident nefericit – asta cînd nu o aplicăm, hîtru, unui conviv care a depășit măsura întrecerii bahice –, după cum spunem m-a făcut praf, dacă, în urma unei dispute, sorții au fost de partea oponentului mai bine echipat cu argumente sau dovezi. Un tînăr poate zice că e praf cînd nu s-a pregătit pentru un examen (să zicem că doar atunci, deși realitatea e mai bogată de-atît), după cum un îndrăgostit și-ar dori să se facă praf pentru persoana iubită, din prea mare drag. Cînd cineva ne minte sau ne manipulează, avem senzația că ne aruncă praf în ochi, iar cuiva care vorbește fără noimă îi spunem că face praf, tot grăind în vînt și fără rost. Rămînem cu praful de pe tobă cînd nu am cîștigat nimic important în urma unei promisiuni sau a unui pariu neonorat, așa cum, la o întorsătură nereușită a unui potențial succes, exclamăm cu necaz am făcut (-o/rahatu’) praf! Așteptări înșelate, năduf, multă frustrare și nemulțumire se adună cînd ajungem să spunem – iar redundanța semantică e mai puțin importantă decît cea afectivă – s-a ales praful și pulberea! sau, și mai periculos, într-un fel de blestem, praf și pulbere să se aleagă!

Toți sîntem o apă și-un pămînt, după cum știm de cînd ni s-a spus că toate-s praf, lumea-i cum este... și ca dînsa sîntem noi. Chiar dacă la începutul-începuturilor am fost pulbere de stele.

La sfîrșitul timpului, nu poate fi decît la fel.

Timpul patru

Ultima dată cînd ne-am întîlnit, din politețe mai mult, l-am studiat mai atent, bunăoară, cînd am observat că și-a schimbat culoarea și, din alburie, cum era de obicei, devenise rozacee sau chiar portocalie; am bănuit că o furtună de nisip în deșertul Arabiei ar explica misterul cromatic, dar și buzna cu care se năpustise peste tot în casă. Mi-am amintit că în anumite legende se zice că dintr-o bulboană de praf s-ar putea ivi vreun duh ifrit și am păstrat tăcerea, ca să nu deranjez echilibrul lumii, oricum fragil.

Dar și că, în altele, s-a suflat viață peste un pumn de țărînă, de praf sau humă și s-a creat om.

Că toate-s praf, lumea-i cum este...

Cîndva am făcut inventarul tuturor rimelor din „Psaltirea pre versuri tocmită” a mitropolitului Dosoftei. Au rezultat cîte sute de perechi, nu mai știu numărul exact, dar îmi amintesc că am identificat tipare de construcție – firești, avînd în vedere tipul și timpul scriiturii – și că, între ele, erau cîteva de o uluitoare frecvență: Domnul-omul, viață-greață, milă-silă, bunătate-ușurătate. Praf, cu varianta prav, intra în rimă deseori cu vrav sau nărav. Am băgat încă o dată de seamă că, bine orînduite, simetriile acestea dau măsura distanței dintre lumea de sus și lumea de jos, dintre slavă și zăbavă. Omul cu pleava, cu pravul și năravul.

Pe de altă parte, trăim alte vremi, să nu ne pierdem cu firea, trebuie să mai fie și alte variante. Și cum năravul din fire n-are lecuire, putem îndrăzni să ne reconfigurăm genetic huma originară. Poate nu e totul pierdut.

La urma urmei, totul e praf sau e în praf. Iar dacă nu e, vai de pulberea noastră de stele.

Ohara Donovetsky, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, este doctor în filologie și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Casting pentru ursitoare, Polirom, 2018.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.