De ce scade politeţea în sondaje

Publicat în Dilema Veche nr. 149 din 1 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Scriam, nu de mult, în Dilemateca, nu mai ştiu exact, că sinceritatea nu e o însuşire cu care ne naştem. Copiii nu sînt sinceri şi părinţii recurg uneori la măsuri represive ca să-i înveţe să nu mintă. Îmi amintesc că mama avea o fantezie inepuizabilă în alegerea pedepselor pe care mi le aplica promt, ori de cîte ori mă prindea cu minciuna: fie nu mai vorbea cu mine o lună, fie mă punea în genunchi pe coji de nuci, fie, ceea ce era cel mai rău, mă ducea în catedrala gotică, unde pe pereţi erau scene cu oameni cărora li se tăia limba, dacă minţeau. Poate de aceea principala calitate a cărţilor mele, subliniată de critici, e sinceritatea - în treacăt fie zis, asta nu mă încîntă prea tare, fiindcă virtuţile morale şi cele estetice se bat între ele ca familiile Capulet şi Montagu, iar o mare iubire între progeniturile lor apare foarte rar şi sfîrşeşte totdeauna prost. Ciudat, ciudat, cum vin de se leagă gîndurile disparate într-o alăturare imprevizibilă, atunci cînd eşti provocat să-ţi exprimi părerea asupra unui amănunt pe care l-ai trecut pînă acum cu vederea. Aşadar, mi s-a cerut să vorbesc despre politeţe şi primul meu impuls a fost să vorbesc despre sinceritate. De ce? Iată ce cred eu. Politeţea e împinsă la margine, ridiculizată şi compromisă ca o redingotă veche, mîncată de molii, sau ca partidele istorice care, în viziunea unora, şi-au trăit traiul şi-au mîncat mălaiul. Să fie principalul duşman al politeţii libertatea? Păi, dacă sînt liber, fac ce vrea muşchii mei! Sau naturaleţea? Păi, de ce să-l ajut eu să coboare din tramavai pe şontorogu’ ăla, prefăcîndu-mă amabil, cînd mie îmi vine să-i dau mîna fetei, al cărei buric îmi face cu ochiul de vreo cinci staţii bune, că cine ştie, poate iese ceva de aici? Totul e de înţeles pe lumea asta. Şi, dacă politeţea e doar o convenţie, "Jos cu politeţea!". Dar politeţea nu e doar o lecţie învăţată pe de rost ca tabla înmulţirii, politeţea e un sentiment, aş zice chiar un instinct pe care unii îl au sau nu. Îmi amintesc de un ţigănuş; curgeau zdrenţele de pe el cînd mi-a venit la uşă într-o seară geroasă de ianuarie. I-am dat nişte pulovere vechi şi o căciulă să nu-l mai văd cum tremură (vai, vai, ce melodramatică m-am făcut) şi după cîteva luni, de Florii, mi-a venit la uşă cu cinci lalele, furate, evident, dar... Îmi amintesc că aveam două pisici, un motan negru şi o mîţă tărcată; cînd le puneam mîncarea în străchioară, motanul aştepta întîi să mănînce ea şi el lipăia ce mai rămînea. Pe ăştia cine i-o fi învăţat să fie politicoşi? Politeţea învăţată îşi trădează de multe ori artificiul. Am văzut bărbaţi care ţin uşa liftului deschisă ca să-i facă loc soţiei să intre întîi şi i-o trîntesc în nas bătrînei care are ambele mîini ocupate de sacoşe. Politeţea înnăscută se poate confunda cu bunul simţ - simţul bun! - ăla care are mereu în urechi o vorbă veche românească: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Dar lucrurile pot fi privite şi din alt unghi, chiar din mai multe. Ia să vedem ce se întîmplă cu politeţea învăţată şi de ce scade ea în sondaje? Este ea chiar atît de lipsită de temei ca toate dexterităţile din anii mei de şcoală, să zicem ca orele de gospodărie sau de lucru manual, de care te poţi uşor dispensa? Politeţea, în viziunea mea, o să rîdeţi, are ceva şi din meseria aia, cea mai veche din lume, pe care noi o tratăm cu dispreţ, unicul ei scop fiind acela de a produce plăcere - ai uitat că politeţea te face plăcut şi-ţi aduce avantaje? Virgil Mazilescu avea un vers pe care-l citez acum aproximativ: "daţi-mi un cuvînt şi-mi recapăt curajul..." Iată, nu mi se pare deplasat să trec de la gravitatea acestor cuvinte la exemplele minore, pentru că mizele mari alternează cu mizele mici în cadrul aceluiaşi joc: un buchet de flori la o aniversare, un compliment, o laudă, o vedere din Veneţia, de ce să le reprimi cînd sînt sincere - chiar şi cînd nu sînt sincere -, ele produc bucurie, dau încredere, nasc speranţe şi nu-i adevărat ce cred tinerii sceptici care vor să vindece lumea de iluzii, fiindcă baloanele se sparg cu cît ajung mai sus. Ştiu, dintr-o îndelungată experienţă, şi aici nu încape nici o metaforă, că nu ţi se îndeplineşte decît ceea ce-ţi visezi cel mai mult. De multe ori, gesturile de politeţe, care îţi sînt adresate, îţi arată că exişti, că poţi, că eşti cineva. Pentru Dumnezeu, de ce să nu credem că atenţiile şi vorbele frumoase mai vin şi din inimă, de ce să ne refuzăm cu brutalitate bucuriile, de teamă că am putea fi înşelaţi? Ce-ar fi să ne mai lăsăm şi înşelaţi! Decepţia e bună şi productivă, cum aud mereu într-o reclamă la TV că "murdăria e bună!". Păi, cum am putea altfel să distingem o mînă curată de una murdară? Şi iată că am ajuns şi la mînă, vreau să zic la sărutatul mîinii. Pe vremuri, între îndrăgostiţi sărutatul mîinii era "auftactul" sărutului pe gură. Era în gestul ăsta un melanj de respect şi de intimitate, o dorinţă care păstra aparenţa unei atingeri neutre. Nimic mai caraghios astăzi în concepţia omului "recent", decît acest obicei "neigienic", care este sărutatul mîinii. Dar cine ştie mai bine ca mine că, atunci cînd azi un bărbat sărută o mînă zbîrcită, cu venele vinete şi umflate ca nişte rîme, o mînă respingătoare, o face din veneraţie pentru o vîrstă, pentru o valoare sau pentru o consacrare? Puteţi să rîdeţi, însă buzele unui bărbat care ating o asemenea mînă transmit un soi de erotism subtil, ceva din căldura animală pe care o femeie bătrînă o simte cînd pisica îşi vîră capul în subţioara ei, fără să-i adulmece vîrsta, şi toarce. Recitind acest text îmi amintesc de pagina sentimentală dintr-o revistă din anii ’40, în care Catrinel dădea reţete de fericire în amor. Ce să fac, aparţin altei generaţii, dar încă mai văd, mai respir...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.