De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei?

Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei? jpeg

De fiecare dată cînd mă gîndesc la confrații mei economiști îmi aduc aminte de cățeii, jucării din pluș, pe care îi țineau concetățenii noștri în continuarea banchetei din spate a Daciei de familie. Circulam adesea cu autobuzul și mă distram urmărind cum în locul respectiv se afla invariabil un asemenea cățel care mișca permanent din cap. Probabil că aveau un arc în loc de gît, pentru că, din inerția mișcării mașinii, pur și simplu dădeau permanent din cap, dînd impresia că se bucură. Mă gîndeam că cineva a dorit să-și bată joc de acești oameni, oferindu-le ocazia de a pune în spatele mașinii un animăluț care părea să spună un permanent „da“, bucuros, fericit. Legam această imagine, a prostului gust definitiv, de faptul că și stăpînii acestor căței semănau cu jucăriile lor, spunînd un „da“ permanent și continuu, mimînd bucuria în fața unui regim atroce care îi înzestrase, după ani de așteptare, cu o mașină proastă, posesoare de cățel cu atitudine conformistă. Era un fel de „da“ etern, un semn al umilinței infinite în fața unui regim apăsător.

Am început discuția despre economie și economiști cu această amintire pentru că marele pericol al economistului ca om, ca specialist, este acela de a se îndepărta de știință și de a intra în rolul cățelului despre care vorbeam. Se întîmplă asta pe fondul apropierii tradiționale a economistului de omul politic. Aici este o mare alianță care funcționează mereu în defavoarea adevărului științific. Oamenii politici au tendința de a crede că deciziile lor pot modela oricum realitatea, cîmpul economic. Or, nu este așa. Realitatea economică funcționează după legi proprii, iar decizia politică, de cele mai multe ori, perturbă sistemele economice, neținînd cont de modul de acțiune al acestor legi. La întîlnirea cu politicianul, economistul are tendința de a da din cap, asemenea cățelului din Dacie. Este un pericol, acesta al anexării științei de către politică. Avînd în vedere importanța științei economice și a economiei, aceasta a fost o tendință permanentă, istorică. Efortul politicii și al omului politic este acela de a arăta că el este cel care modifică lumea și nu știința economică, cu regulile și restricțiile sale. Transformarea științei economice într-o anexă a acțiunii politice se poate produce foarte ușor, dacă vom ține seama de interesele de carieră și de ordin material pe care le poate dezvolta politica, o activitate umană legată de gestiunea și distribuirea puterii. În context, amintim conduita prezentă a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Economiștii teoreticieni, dar și practicieni sînt pur și simplu uluiți de modul în care această instituție modifică prognozele de creștere economică pentru economia noastră. De fapt, ei nu sînt decît o agenție guvernamentală care face ceea ce spune guvernul. Dacă de la guvern li se dictează o prognoză de creștere de 4%, atunci vor publica această cifră. Dacă li se va cere să o modifice la 5%, atunci vor anunța această ultimă cifră.

Nici chiar economiștii nu sînt cu toții de acord că servesc o știință. Cei mai mulți cred că adevărul său științific, fiind unul probabilist, poate fi interpretat oricum. Se întîmplă asta pentru că știința economică „nu poate aspira la precizia și la universalitatea științelor naturale“ (Robert Skidelsky, „Căderea imperiului economiștilor“, Dilema veche, nr. 807, 8 august 2019). Cei mai mulți cred, ca și oamenii politici, că doar decizia lor poate modela după bunul plac realitatea economică. Nu au o viziune istorică și uită mereu că omul și comportamentul uman nu au fost încă înțelese de către știință „în termenii unui principiu universal“ (op. cit.).

Neștiința de carte este un alt motiv pentru care economiștii noștri nu se pot înțelege. Este greu să te pricepi la toate, iar tentația amestecului amatoristic este una foarte mare. De aceea am văzut specialiști în microeconomie care se pronunță pe probleme de macroeconomie sau oameni ai finanțelor pronunțîndu-se pe probleme de politici monetare. Macroeconomia în sine (cea mai apropiată de politică) este un cîmp al tuturor posibilităților de exprimare și implicare. Există oameni cu un bagaj de cunoștințe precar, care au învățat pe de rost cîteva corelații, cel mai adesea de tip keynesian, și care au impresia că știu cîte ceva despre mersul lucrurilor. Așa cum spunea și Keynes, pentru că tot a venit vorba, un economist trebuie să posede o combinație rară de însușiri, el trebuie să fie din toate cîte puțin. Un bun economist trebuie să înțeleagă istoria, antropologia, matematica. El trebuie să fie cîte puțin din toate și, pe ansamblu, mai mult decît toate acestea. Dacă în medicină specializarea medicilor a devenit cu timpul una foarte clară, în știința economică mai este mult de lucrat la acest capitol.

Un alt motiv pentru care economiștii români se contrazic este unul simplu – nu avem un învățămînt economic performant. Cei mai mulți sînt foarte înguști. Nu văd mersul lumii și nu știu ce înseamnă progresul social. Nu avem o școală de economie, care să producă economiști și nu posesori de creion chimic după ureche. O școală de economie românească nu s-a dezvoltat niciodată de-a lungul timpului. Cu toate eforturile noastre de a oferi un nume sau altul atunci cînd vine vorba despre istoria gîndirii economice românești, nu putem evita sărăcia din domeniu. Ce vreau să spun este că dacă în istorie îl avem pe Iorga, în sociologie îl avem pe Gusti, în medicină pe Paulescu (și exemplele ar putea continua), în economie nu avem un asemenea nume.

Pe acest fond, invocat mai sus, un alt motiv de neînțelegere este dat de formația economiștilor români de după revoluție. Există o tendință autohtonă de gîndire a sistemelor și a realității economice, cu adînci rădăcini în moștenirea de tip ceaușist-izolaționist, și o tendință de gîndire a economiștilor formați la școlile de gîndire occidentale, mai ales anglo-saxone. Cea de-a doua categorie vede lumea așa cum este, deschisă, în competiție, orientată spre globalizare și libertate economică, iar prima vede lumea așa cum era în vremea tinereții lor: izolată, închisă, supusă deciziilor centraliste și partidului unic. Or, dacă nu vezi lumea așa cum este, judecățile tale despre această lume vor fi eronate, vor descrie fapte și acte, acțiuni care nu există decît în mintea ta. Mulți dintre economiștii noștri confundă realitatea lumii în care trăim cu utopiile despre care au învățat cîte ceva în prima tinerețe. Socialismul, nici nu mai trebuie s-o spunem, este utopia supremă, foarte iubită de către mulți dintre economiștii români.

Nu avem o școală de economie puternică. Cea pe care o avem își continuă tradiția. Nu-și propune să producă economiști, ci contabili. Programele de învățămînt din facultățile de științe economice au eliminat rapid discipline ca doctrinele economice, filozofia, economia politică, istoria gîndirii economice. Totul se reduce la imperativul practicii și al relației disciplinelor cu practica. Asta nu este rău, avînd în vedere că știința economică este, pînă la urmă, una a unui optim rațional. Numai că absolutizarea acestei tendințe nu aduce în piață oameni cu orizonturi, deschiși, cu o gîndire strategică, adaptată lumii complexe în care acționează. Or, gîndirea unui economist adevărat, a unui decident strategic într-o lume atît de complexă ar trebui să depășească pragurile acestui pragmatism meschin.

Noi, economiștii, avem obiceiul, de la Paul Samuelson împrumutat, să spunem că economia este regina științelor sociale. Nu este o simplă fudulie. Asta deoarece știința economică oferă răspunsuri la o întrebare foarte importantă din viața noastră, a oamenilor, și anume care sînt posibilitățile (în termenii resurselor finite) de împlinire a visurilor oamenilor (în termeni de posibilități infinite)? Faptul că știința economică este chemată să răspundă la o asemenea întrebare îi conferă statutul despre care vorbeam. Poate că ar fi bine ca cei mai mulți dintre noi să-l conștientizeze și să păstreze apropierea de crezul științific. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.