„Dar nu auzi ce frumos sună?“ – interviu cu violoncelistul Valentin RĂDUŢIU

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
„Dar nu auzi ce frumos sună?“ – interviu cu violoncelistul Valentin RĂDUŢIU jpeg

Primii paşi pe care i-aţi făcut alături de muzică au început la vîrsta de 6 ani, o vîrstă cînd copiii sînt curioşi să descopere tot felul de lucruri. Ce v-a legat, dincolo de curiozitate, de muzică?

La cinci ani am primit cadou un micuţ keyboard de trei octave, pe care am început să cînt cu două degete. Acest key­board avea o simplă funcţie de acompaniament – apăsînd, de exemplu, clapa cu sunetul „do“, automat cînta un acompaniament în do major. Într-un mod care pînă astăzi mă uimeşte, probabil prin simpla metoda de „trial-and-error“, am învăţat să mă acompaniez cu tonica, subdominantă şi dominanta. Aşa am început să improvizez. La un moment dat m-a observat o prietenă a părinţilor (care mai tîrziu a devenit prima mea profesoară de pian) cum cînt şi m-a întrebat ostentativ, curioasă ce voi răspunde la acea vîrstă fragedă: „De ce cînţi pe aceste clape urîte, cele negre?“ La care eu am spus, mirat: „Dar nu auzi ce frumos sună?“ Aşa că doresc să vă răspund cu aceeaşi puritate a unui copil: de muzică m-a legat frumuseţea ei. Mi-a plăcut orice produce sunet. Am terorizat lumea din jur fluierînd non-stop pe un Blockflöte şi am imitat cu un beţişor de plastic pe o chitară mişcările de arcuş, pînă cînd am primit, în sfîrşit, un violoncel.

Care e cea mai grea şi mai iubită partitură pe care aţi interpretat-o?

„Greul“ e un lucru relativ. Ştim, din diferite aspecte ale vieţii, cît de greu poate să fie să faci un lucru simplu cu perfecţiune şi măiestrie adevărată. Muzica lui Mozart, de exemplu, care de atîtea ori e caracterizată de acea simplitate şi puritate copleşitoare: să o interpretezi cu naturaleţe, eleganţă, fără a-i adăuga ceva în plus şi, în acelaşi timp, oferindu-i toată fantezia ta muzicală, este foarte, foarte greu. Celibidache dădea muzicienilor tineri această lecţie, punîndu-i să cînte la instrument „Hännschen klein“, una din cele mai cunoscute melodii germane pentru copii: „Cine ştie să frazeze «Hännschen klein», ştie să cînte şi Bruckner“ – spunea. Dar înţeleg la ce vă referiţi. Repertoriul unui instrument oferă dificultăţi diferite: întîi sînt, evident, acele piese care, din aspectul tehnic, sînt foarte grele şi necesită o manualitate foarte bună, rapidă, şi virtuozitate. Mă gîndesc, de exemplu, la Sinfonia concertantă de Prokofiev, care şi pentru condiţia fizică este o provocare. Apoi există piese care solicită foarte mult psihicul interpretului: „Concertul pentru violoncel“ de Schumann este caracterizat de o ambivalentă emoţională permanentă, care ilustrează fragilitatea sufletească şi stările schimbătoare ale compozitorului. Această nelinişte interioară se manifestă și printr o dezvoltare a materialului tematic, care în privința memorizării este foarte epuizantă – o cu totul altfel de greutate. Dar vreau să vă spun care e piesa pe care am repetat-o cel mai mult, cînd am învăţat o prima dată, împreună cu pianistul: a doua sonată pentru violoncel de George Enescu. Această muzică are un idiom atît de unic, incomparabil, încît nu îţi permite să fii leneş, să te bazezi pe reflexele şi aşteptările muzicale obişnuite. Cînd pui pentru prima dată pasul în această lume, ești ca un nou-născut: te uiţi de jur-împrejur, cu mirare, cu ochii larg deschişi, cu toate simţurile la atenţie maximă. Citeşti partitura şi minuţioasele ei detalii, însă nu doar pe aceea a violoncelului, ci şi a pianului, pînă cînd toate informaţiile sînt asimilate şi pătrund în subconştient. Doar atunci, în clipa concertului, această lucrare vorbeşte prin tine şi poţi lăsa muzica „să se întîmple“ de la sine. Atunci va răsuna cu acea simplitate şi naturaleţe despre care vorbeam mai devreme şi care, şi la Enescu, este la fel de importantă ca la Mozart. Spun mereu că acea partitură care se află pe pupitrul meu într-un anumit moment este cea mai dragă partitură a mea. Dar prin procesul de învăţare atît de intens pe care vi l-am descris şi prin starea emoţională şi unică a fiecărei interpretări în concert, această a doua sonată de Enescu are un loc cu totul aparte în inima mea.

Vorbind despre muzica lui Enescu, a contat în cariera dvs. premiul pe care l-aţi primit la Concursul „George Enescu“?

Premiul meu la Concursul Enescu a fost un succes foarte important pentru mine şi a marcat un moment decisiv. Sînt de părere că parcursul, cariera unui muzician sînt ca un mozaic: se construieşte din multe bucăţele, iar acest premiu a legat multe piese una de alta şi a creat un întreg mai mare. Un premiu la acest concurs aduce o vizibilitate internaţională şi dovedeşte că tînărul muzician laureat, într-un context de tensiune şi comparat cu o concurenţă internaţională, a reuşit să se impună. Prin acest aspect se cîştigă încrederea organizatorilor în branşa muzicală. Pe lîngă invitaţii de a susţine concerte, premiul m-a şi încurajat să imprim CD-ul cu integrala lucrărilor enesciene pentru violoncel şi pian, și l-a pus într-o lumină deosebită. Mai ales pentru că sînt şi român, m-a ajutat să exprim o poveste foarte personală, care şi acum, la mai mulţi ani după participarea la concurs, continuă şi deschide multe porţi frumoase.

a consemnat Stela GIURGEANU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.