Trăim într-o lume plină de ecrane. Trăim într-o ecranocraţie. Filozoful Gilles Lipovetsky şi criticul de film Jean Serroy analizează, într-o carte iconică intitulată Ecranul global, care sînt consecinţele sociale şi culturale ale acestei nemaiîntîlnite proliferări a imaginii. Nu şi-au imaginat, în 2007, cînd a apărut cartea, că punctul culminant al acestei revoluţii digitale avea să se producă de-abia cîţiva ani mai tîrziu, odată cu multiplicarea telefoanelor smart, cu miniaturizarea computerelor, cu răspîndirea tot mai mare a televizoarelor plate şi cu funcţii inteligente şi, last but not least, cu extinderea fractalică a reţelelor de socializare. Dar au intuit bine sensurile acestei revoluţii. Pe de o parte, amatorii de cinema s au transformat în consumatori. Sociologic, e o mutaţie importantă, căci presupune conştientizarea unor nevoi specifice de consum şi abandonarea perspectivei idealiste asupra cinema-ului ca obiect de artă. A doua transformare importantă e legată de diferenţierea tot mai difuză dintre creatori şi consumatori: de vreme ce aproape oricine poate produce şi difuza film(e) cu ajutorul noilor tehnologii, sîntem, cu toţii, deopotrivă producători şi spectatori. În fine, a treia mutaţie: cele două medii cu funcţii pînă nu demult distincte, ecranul-informaţie şi ecranul-divertisment tind şi ele să fuzioneze. Semnalul TV şi Internet vin, de multă vreme, pe acelaşi cablu, acum ambele încep să se şi vadă pe acelaşi ecran.

Abundenţa surselor e, evident, un avantaj cîştigat prin progres tehnologic. Dar cît de mult contează, la scara umanităţii, acest progres? Accesul la informaţie şi la cultură înseamnă cetăţeni mai buni şi oameni mai instruiţi?

Eu, unul, merg pe mîna lui Andy Warhol, care, optimist şi totodată ironic, punea semnul egalităţii între viaţa reală şi realitatea televizuală. Are dreptate, măcar în parte. Altfel decît viaţa reală, lumea de pe ecran poate fi schimbată. Printr-o apăsare de buton a telecomenzii. Sau printr un click de mouse. Curat digitalizare!

Ilustraţie de Ion BARBU