Cum ne luăm la revedere

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Cum ne luăm la revedere jpeg

La începutul celor două luni de izolare, cineva-mi spunea că vrea să-și șteargă din minte locurile unde-a fost, pentru că s-ar deprima gîndindu-se la tot ce-a trăit înainte. I-am spus că pentru mine e invers: încă mă bucur și mai fur din energia trecutului. În mine trăiesc toate orașele pe care le-am văzut și tot ce-am simțit acolo. Sînt blestemată cu o memorie slabă a numelor și-a datelor istorice, dar, din fericire, cu una foarte bună a întîmplărilor trăite.

Sfîrșitul lunii mai și începutul lui iunie mi-au adus înapoi o avalanșă de amintiri recente aproape tangibile. În urmă cu doar doi ani, eram la Barcelona, două roșcate pe care proprietara pensiunii le-a cazat „din întîmplare“ într-o cameră plină de tablouri cu portocale. Încă mai visez la bulevardele largi și la arhitectura clădirilor de-acolo, la parcuri, anticariate și muzee. La șampania oferită de chelnerul prietenos cînd n-am mai găsit loc la Els Quatre Gats. La Muzeul de Ciocolată și Muzeul Picasso. La bărbatul care ne-a făcut cu mîna, zîmbind, cînd l-am surprins ducînd gunoiul la trei dimineața. Iar la Primavera Sound, festivalul lor de muzică, trebuie să ajungeți măcar o dată-n viață. Cîteva zile la rînd, ne-am întors abia spre dimineață acasă, pe jumătate adormite în autobuz, cu melodiile sunîndu-ne încă în urechi. E ceva extraordinar să vezi zeci de mii de oameni de toate vîrstele adunați la un loc din dragoste pentru muzică. Să vezi un cuplu de peste 60 de ani sărutîndu-se la Nick Cave. Un băiat plîngînd la The War on Drugs. Oamenii dansînd fermecați la Belle and Sebastian sau strigînd numele membrilor Slowdive. Pe Charlotte Gainsbourg, micuță și aparent fragilă pe scena uriașă. Arctic Monkeys închizînd festivalul în extaz. După Primavera, anul trecut am ajuns în Lisabona, la Nos Alive. Acolo am ascultat-o transportată pe Sharon van Etten și l-am văzut (sper-că-nu-prima-și-ultima-dată) pe Thom Yorke, în miez de noapte, lipicioasă, transpirată, înghesuită între prietenele mele și niște italience gălăgioase, după două beri și-n culmea fericirii. Energia concertelor e, pentru mine, fantastică. Toți oamenii strînși laolaltă în fața unei scene, dansînd sau cîntînd versurile bine știute, reușesc de cele mai multe ori să-mi schimbe imediat starea de spirit. Să mă facă să aparțin. (Noaptea, cînd nu pot dormi, îmi pun căștile și înghit albume. Ca să mă ia somnul, număr în minte. Dorm patru ore, apoi treizeci, apoi iar patru. Cînd mă trezesc, îmi notez ce-am visat. Muzica îmi gîdilă toate fricile.)

Înapoi în prezent, lumea culturală nu arată prea bine. Mai toate festivalurile de muzică au fost amînate pînă în 2021. (Sper să-l mai prind în viață pe Iggy Pop.) Veneția și-a amînat cu un an Bienala de Arhitectură și pe cea de Arte. Festivalul de Film de la Cannes a fost anulat, cum nu s-a mai întîmplat de la ediția din 1939. Muzeele din lume au restricționat accesul la operele de artă interactive. La Guggenheim Bilbao, de pildă, vizitatorii nu mai au voie să se așeze pe băncile din granit ale lui Jenny Holzer. În România, teatrele au primit de curînd permisiunea de a susține spectacole în aer liber, însă nu toate producțiile se pretează la așa ceva. Sălile de cinematograf sînt în continuare închise și e posibil să rămînă multă vreme așa. La fel și spațiile interioare pentru concerte. Nici nu-mi pot imagina un concert într-o sală doar pe jumătate plină. (Delia a susținut deja trei spectacole în aer liber, cu spectatorii stînd la distanță, pe bean bags special amenajate, dar se poate oare garanta siguranța oamenilor?) Și ce se va întîmpla la venirea toamnei cu puținele locuri deschise? Nimic clar, nimic sigur. Există totuși și cîteva vești bune: mult iubitul TIFF se va desfășura la începutul lunii august la Cluj, în aer liber. Cinematograful Arta din Arad și-a reluat proiecțiile, testînd un drive-in cu mașini de taxi. Există și la Snagov un asemenea spațiu și, poate, vara nu va fi prea săracă în evenimente safe.

Cît despre muzee și galerii, în România, multe sînt deja deschise. Experiența artei cu masca pe față și stînd cît mai departe de oameni e însă stranie. La sfîrșitul lunii mai, am vizitat Muzeul de Artă Recentă, unde am avut sentimentul anulării unor simțuri. Am văzut totul în grabă, avînd încă teama de-a sta în apropierea celorlalți. Distanțați, oamenii înșiși mi-au părut exponate de muzeu, cu un semn discret pe spate: „Nu atingeți“. La final, un spectacol de dans: „Eventually, in the end everything will make sense“, așa l-au numit coregrafii Andreea Belu și Cosmin Manolescu după ce și-au petrecut o săptămînă singuri în muzeu. După două luni de singurătate fizică, am urmărit (lacom? speriată? emoționată?) doi oameni atingîndu-se, folosindu-și trupurile pentru a vorbi despre traume, izolare, protecție, distanțare, interior & exterior.

Confruntată cu o astfel de lume nouă, îmi amintesc că am și regrete, oho, și sînt destule. Cum ar fi că n-am mai ajuns la al doilea concert Son Lux. Visez la Balthazar și Warhaus și de terasa de luni seara din Control, parcă deschisă doar pentru noi. Mi-e dor de căldura trupurilor. Mi-e ciudă că n-am mai prins deschisă expoziția lui Adrian Ghenie. C-am stat atît de puțin la Bienala de Artă de la Veneția (vizionar intitulată „May You Live In Interesting Times“). Îmi pare rău că nu m-am întors în Istanbul. Că n-am văzut New York-ul cînd am avut ocazia. Mi-e dor de apusul tîrziu, de la unsprezece noaptea, din Paris. Dar simt aceste regrete doar vag. Mi se pare important felul în care ne luăm la revedere de la locuri, lucruri, oameni sau epoci din viața noastră. Dacă e cu frustrare sau cu seninătate, cu regrete pentru cum s-a încheiat sau cu duioșie pentru tot ce-a fost. Am, cred, suficiente bucurii în spate cît să compenseze această perioadă de tranziție care e prezentul nostru. Și speranța că ne vom revedea curînd.

Credit foto: Imagine din „La casa empática“ de Yamandú Canosa, Pavilionul Uruguay din cadrul Bienalei de Artă de la Veneția. Foto: Cristina Ștefan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.