Cum m-am „întîlnit“ cu generalul De Gaulle

Mircea MARTIN
Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Cum m am „întîlnit“ cu generalul De Gaulle jpeg

1968 a fost, fără îndoială, anul de maximă importanță pentru Europa postbelică, la concurență, desigur, cu 1989. Dar semnificația celui din urmă privește direct mai cu seamă partea estică a continentului. Pe cînd 1968 este anul cu cea mai mare densitate istorică și intensitate politică pentru întreaga Europă.

Ceea ce s-a întîmplat în 1968 la Paris a avut consecințe de lungă durată. Șocul provocat de evenimentele pariziene din mai – precedate de altele asemenea la Berlin, la Zürich și în alte orașe vest-europene – trebuie să fi fost puternic pentru regimurile democratice de acolo. Astăzi încă putem fi surprinși de violența cu care tinerii s-au revoltat în condiții de libertate și relativă prosperitate. Tehnicile manipulatorii nu erau încă în vogă, pe atunci, iar ideologia comunistă, care domina gîndirea intelectualilor occidentali, n-a jucat decît rolul de prim impuls anticapitalist, căci, destul de repede, tinerii răsculați s-au discociat de ea – mai exact spus, de propagandiștii Partidului Comunist Francez care încercau să-i călăuzească și să profite de mișcarea lor. O mișcare condiționată mai degrabă biologic și moral decît economic și social, cu manifestări anarhice de un radicalism spectaculos și gratuit. Il est interdit d’interdire – așa suna deviza lor principală, a cărei versiune tipărită ca ilustrată mi-am procurat-o și eu, și am așezat-o în biblioteca din spatele biroului, spre încîntarea studenților care mă vizitau. Pentru noi, aceste cuvinte aveau o semnificație concretă și gravă. O altă formulă – mai inspirată în absurditatea ei provocatoare – aparține studenților elvețieni: „Radeți Alpii, vrem să vedem marea!“. Aceștia erau beneficiari ai unor condiții de viață mult mai bune decît colegii lor parizieni, ceea ce nu-i împiedica să fie, la rîndul lor, foarte revoltați.

Zilele, săptămînile, lunile de activism politic radical din 1968 au impregnat definitiv memoria și mentalitatea unei întregi generații de intelectuali occidentali și le-au inculcat o perspectivă politică – mai precis politizantă – omnivoră. De atunci și dincolo – deși nu independent de influența marxist-leninistă-maoistă –, totul a devenit ideologie și politică, în concepția lor, inclusiv literatura, artele și disciplinele umaniste sau chiar cele științifice...

Dar în 1968 a avut loc și „Primăvara de la Praga“, urmată de invazia sovietică (și nu numai) care a înăbușit-o, în august, sub privirile neputincioase ale guvernelor occidentale. Și la Praga s-a strigat „Libertate!“, dar acolo revolta era conținută de cercurile de fier ale regimului care n-au dispărut cu totul, în ciuda liberalizării interne. Iar sensul ei era diferit: la Praga și în Estul Europei, democrația burgheză și economia capitalistă erau rîvnite – în mod tacit, implicit, deloc explicit –, nu detestate și contestate, ca pe străzile și-n piețele din orașele vestice.

Ce se întîmpla în România, la Bu­curești? Un fel de „primăvară“ avusese loc mai devreme, în aprilie 1964, cînd, de sus în jos, a început un proces de de-sovietizare precaută, cu urmări pozitive în economie și în cultură. Dar viața socială rămînea sub un control totalitar ferm, democratizarea internă întîrzia să se producă, în vreme ce, pe plan extern, România se lansa într-o politică independentă, în orice caz liberă de ingerințele sovietice. Aici era marea diferență între Praga și București. Cee ce nu l-a împiedicat pe Ceaușescu să facă o vizită oficială la Praga și să susțină reformele lui Dubcek, în ciuda criticilor severe și amenințărilor lui Brejnev.

Această politică i-a atras simpatia și susținerea multor oameni politici și lideri din lumea cu adevărat liberă. Printre aceștia, generalul De Gaulle, care aprecia disidența lui Ceaușescu înlăuntrul lagărului socialist, oarecum similară cu propria sa poziție reticentă față de integrarea necondiționată a Franței în NATO. Așa se face că, pe 14 mai 1968, De Gaulle, împreună cu soția și cu o seamă de politicieni francezi importanți, sosea într-o vizită de stat la București. Am văzut la televizor momentul primirii oficiale pe aeroportul Băneasa și am fost surprins de căldura discursului ținut de oaspetele francez: „Cît de fericit sînt...“ (Combien je suis heureux! – formula îmi stăruie în memorie) „că mă aflu pe pămîntul României“. Aceste cuvinte aveau, chiar și pentru un tînăr ca mine, semnificația unei regăsiri istorice; îmi închipui ce ecou puternic vor fi putut trezi în conștiința atî­tor vechi intelectuali români crescuți în cultul Franței și al culturii sale.

S-a întîmplat apoi să-l văd de aproape pe general... Nu știu în dimineața cărei zile a vizitei sale la București, urcam pe strada Știrbei Vodă, îndreptîndu-mă spre Calea Victoriei pe latura dinspre nord a Palatului Regal, cînd am fost izbit de o liniște neobișnuită, brusc instalată, și-am văzut oameni precipitîndu-se spre borduri. Am început și eu să alerg și am ajuns în colțul palatului, pe Calea Victoriei; de acolo am văzut limuzina elegantă, joasă, deschisă, alunecînd foarte încet... În dreptul hotelului Athenée Palace, lumea de pe trotuar a început să aplaude. Generalul s-a ridicat în picioare – era, cum știm, incredibil de înalt –, mulțumind. Limuzina a trecut apoi prin fața mea, l-am văzut de foarte aproape, nu-mi amintesc să fi fost vreo escortă și, deodată, cu un fel de entuziasm care m-a speriat pe mine însumi, m-am pomenit strigînd: Vive le général De Gaulle!. Mașina trecuse bine de locul unde mă aflam, dar generalul s-a întors și s-a înclinat, mulțumindu-mi. Am povestit mai tîrziu scena unor prieteni francezi care s-au amuzat copios. M-am amuzat, la rîndul meu, dar emoția acelui moment mă încearcă și astăzi... De Gaulle și-a scurtat vizita în România și s-a întors la Paris să înfrunte masele de tineri mobilizați împotriva „dictaturii burghezo-gaulliste“. La Praga, în august, avea loc invazia cunoscută a trupelor Tratatului de la Varșovia, iar la București, Ceaușescu o va condamna (vehement, la început, apoi cu tot mai multă grijă)...

Anul 1968 a marcat – cu o claritate aproape didactică – decalajul politic și mentalitar între Vestul și Estul Europei. Tinerii intelectuali francezi și germani și-au făcut „68“-ul lor împotriva statului național burghez, intelectualii români au făcut „68“-ul lor în apărarea statului național și a independenței sale amenințate de URSS. În vreme ce politicul și politica deveneau tot mai centrale în viziunea despre lume a intelectualilor euro-atlantici, intelectualii estici – și cei români, mai ales – erau fericiți că au izbutit să atenueze presiunea politică și ideologică oficială. Intelectualii occidentali au fost, în majoritatea lor, antifasciști și cel puțin simpatizanți comuniști, în timp ce, în Est, comunismul era greu suportat de cei mai mulți și susținut de foarte puțini. Pentru intelectuali îndeosebi, idealul era interbelicul – un interbelic, desigur, idealizat –, pentru ei viitorul era... trecutul. Decalajul acesta n-a dispărut cu totul după zeci de ani și în ciuda unei tendințe de apropiere care, deși manifestată de ambele părți, rămîne asimetrică.

Mircea Martin este critic și teoretician literar. Cele mai recente publicații: Geometrie și finețe (ediția a treia, Editura Tracus Arte, 2017) și Radicalitate și nuanță (Editura Tracus Arte, 2015).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.