Cu camionul te simți ca un rege - interviu cu Marian VASILESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Cu camionul te simți ca un rege   interviu cu Marian VASILESCU jpeg

Marian Vasilescu – Ninel, cum îl știu colegii și prietenii – a condus o viață întreagă tot felul de mașini, de la autocamioane și autocare pînă la limuzine. A dus și marfă, și turiști, și jurnaliști, și oameni importanți. L-am provocat la o discuție despre meseria lui și despre mașini la el acasă, în gospodăria pe care o are în apropierea Bucureștiului.

Ce calități trebuie să aibă un  șofer de limuzină?

Prima ar fi aceea că trebuie să priceapă mult și să uite repede. Apoi, să nu vorbească decît cînd trebuie și cum trebuie. Să fie om serios și discret. Cred, de fapt, că discreția e punctul cel mai important. Lucrezi cu oameni care au afaceri, au demnități. Nu te poți amesteca în problemele lor și nici nu e cazul să te apuci să vorbești ce nu trebuie. Trebuie, bineînțeles, să fii și bun șofer, să fii calm, fiindcă una e să cari polistiren și alta e să duci oameni cu limuzina. Iar dacă e vorba de una din aceea de șase-șapte metri, îți trebuie o experiență anume, pentru că asemenea mașini sînt greu de condus, mai ales prin Bucureștiul nostru, în care pe unele străzi nici nu poți să intri cu așa ceva.

Ce părere aveți despre cei care au limuzine gen Maybach sau Rolls Royce și le conduc singuri, fără șofer?

Foarte proastă. Asemenea mașini nu sînt gîndite pentru așa ceva. Aa, dacă vrei să te plimbi cu Maybach-ul prin parcul palatului tău, să vezi cum merge, da. Dar mașinile astea sînt gîndite pentru pasagerul din spate, care are la îndemînă toate oportunitățile, și cele similare unui birou, și comoditățile necesare unui drum lung.  Cred că te discreditezi dacă tu, afacerist, îți conduci așa o limuzină. Ea nu e pentru asta. Și ce te faci dacă trebuie s-o parchezi ca să te întîlnești cu cineva pentru cine știe ce afacere? Vii cu două ore înainte ca să găsești loc de parcare? Și unde o lași?

Ce calități trebuie să aibă un șofer de camion? Dar unul de autocar?

Oh,  șoferii de camion sînt niște oameni mai liberi. Cei de autocar sînt însă de altă clasă. Ei lucrează cu oameni, nu cu marfă. Și vor să se diferențieze de cei care conduc camioane. Și unii, și alții trebuie să aibă însă niște atestate speciale. Cu toții facem cursuri din cinci în cinci ani, pînă la pensie sau pînă murim… Nu numai doctorii învață toată viața. Ca șofer de camion, trebuie să-ți placă, în primul rînd. Și să te gîndești că ai în urma ta 40 de tone, că uneori duci marfă de miliarde. Trebuie să ai capul pe umeri. Nu sînt toți așa, că pădure fără uscături nu se poate. Și mai trebuie să suporți să stai singur, să dormi luni de zile singur în cabină.

Dar dvs. ce vă place să conduceți cel mai mult?

Ei, aici fiecare cu avantajele lui. De exemplu, cînd te sui în ultimul tip de camion Man, te uiți în oglinzi și vezi ce ai în spate, cît ești de mare și cum toată masa aia enormă ascultă de tot ce zici tu, te simți ca un rege al șoselelor. E o senzație incomparabilă. Din cauza asta pe noi ne mai ia uneori nebunia. Și ceilalți se miră de cîte un camionagiu care fuge ca nebunul sau se bagă în față. La un moment dat, te contopești cu mașina (asta e valabil pentru orice tip de mașină) și îi știi toate chichițele și simți că poți face ce vrei cu ea. Altfel, cu limuzina sau autocarul porți costum și cravată, cu camionul poți să stai în bermude. Cu autocarul trebuie să-ți placă să comunici cu oamenii, altfel nu se poate. Gîndește-te că ești pasager și vezi că șoferul autocarului e un tip morocănos, așa, care nu scoate nici un cuvînt. Parcă te și sperii și te întrebi: „Bă, ăsta vrea să ne omoare sau ce vrea?“ În autocar trebuie să te vadă lumea și că rîzi, că ești vesel. Trebuie să fii puțin actor, indiferent de problemele pe care le ai acasă. Taică-meu, tot șofer fiind și el, avea o vorbă: cînd te urci în mașină, toate grijile și necazurile le lași jos, închizi portiera, îți faci treaba și-ți aduci aminte de toate de-abia după ce oprești. Pentru că, dacă stai cu gîndul la cine știe ce, nu mai ești atent la traseu. Între astea trei, să știi că eu aș alege camionul. Am cincizeci de ani și cu limuzina nu-mi mai place.

Fiind șofer profesionist, cum e să conduceți mașina personală?

(Apare un cățel mic și negru care se gudură pe lîngă mine. „Bucșe, stai cuminte“, îl apostrofează Ninel – n.r.)

Eu am iubit șoferia, mi-a fost chiar în sînge. Dar după o vreme, toate se diminuează. Și acuma îmi place la nebunie să conduc, dar sînt atît de mulți tîmpiți în trafic, că ți se urăște. Unii zic că cîinele seamănă cu stăpînul și vezi pe cîte unul, cînd se suie la volan, că vrea parcă să arate ce bărbat e el sau ce femeie deșteaptă e ea. Trebuie să fii foarte atent cu ăștia. Toți sînt nervoși, vorbesc la telefon, se uită pe Facebook… Eu, din camion, îi văd pe toți.

Cum îi tratezi pe indivizii ăștia?

Dimineața, mai cu indiferență, dar după-masa, după ce te confrunți cu vreo șapte-opt dintr-ăștia, te mai bagi și tu ca nesimțitul în fața lor, îi mai blochezi, nu‑i lași să treacă. O problemă veșnică o ai cu taximetriștii, care vor întotdeauna să se bage ei în față, că au clienți, vezi Doamne. Dar cînd ai și tu o nevoie să ajungi undeva mai repede și le ceri voie în trafic, fie că ești cu camionul, fie că ești cu altceva, ei nu te lasă. Mai sînt și ăia cu BMW, care nu suportă să meargă după tine dacă ai Logan sau altceva. Și se bagă în față mergînd printre benzi, dă-i în stînga, dă-i în dreapta, ca bezmeticii. În plus, mai sînt ăia cu ceafa cît luneta din spate, mușchi și tot felul de semne și tatuaje pe ei, de parcă sînt murdari, și care nu respectă nimic. E mai bine să-i lași să se ducă, altfel nu știi dacă te iau la bătaie sau te împușcă.

Mașinile au bîzdîcuri, au personalitate, au suflet?

Nu, suflet n-au, dar din experiența mea de 35 de ani, pot să spun că fiecare mașină se învață după șoferul ei. Și șoferul după mașină, dar și mașina după șofer. Ți se întîmplă să te urci în mașina altcuiva și să ți se pară că nu merge bine, iar cînd o ia stăpînul, zici că e altceva. Deci poate că au personalitatea lor.

Cînd rămîne în pană, o înjurați? Ea e de vină că v-a lăsat?

Să știi că proverbul ăla al nostru, al șoferilor, că mașina e ca femeia și te lasă cînd ți-e lumea mai dragă, e cît se poate de adevărat. Sînt unele lucruri pe care, din comoditate, le neglijezi, cum ar fi, de pildă, că ți se aprinde un bec la bord și nu te duci imediat la service. Atunci n-ai ce zice dacă te lasă. Dar se întîmplă și ca în legile lui Murphy, cînd te grăbești mai tare să ajungi undeva și ea te lasă-n drum așa, din senin.

Cu volan pe dreapta ați mers vreodată?

Da, foarte puțin, aici în România, cînd lucram la Școala BBC. La Dimitrov, pe bulevard, cînd să fac la stînga m-am urcat pe șina de tramvai, că nu eram obișnuit. Englezul pe care-l duceam încerca să-mi explice că nu e în regulă, dar eu nici nu‑mi dădeam seama. Am un fiu în Anglia și puteam să-mi aduc de acolo una așa, dar mi se pare destul de periculos, mai ales în depășiri.

Credeți că Brexit-ul li s-a tras englezilor de la volanul pe dreapta?

Cred că dacă realizau ce li se întîmplă de fapt, acceptau și volan pe stînga. Dar ei au crezut că nu li se poate întîmpla nimic rău. Acum or să rămînă cu volan pe dreapta în insula lor. Dar și insula aia pare că se divizează în mai multe. Să n‑ajungă ca la greci: numai insule.

Ce mașină v-ar plăcea să conduceți sau să aveți?

Cea mai tare mașină pe care am condus-o a fost un Mercedes cu două uși, cu motor V8. Era ca un avion pentru mine, cînd am apăsat accelerația, deja m-am pierdut. Cu așa ceva îți crește adrenalina pînă în păr. Simți că ți se ridică părul. Dar aia era sport și pentru tineri. Acuma însă, mi-ar plăcea să am un Volkswagen. Eu sînt înnebunit după mașinile nemțești și în special după Volkswagen. Nu știu cîte noxe scoate, nu mă interesează, nu știu ce motor are, nu mă interesează, dar cînd te urci în ea, se așază la drum, ai confort, securitate și tot ce vrei. A fost mașina săracului acum 50 de ani, acum nu mai știu a cui e, dar e bună. Și nemții le iau așa, pentru un an-doi, parcă ar vrea să vadă ce se întîmplă. Pînă la urmă, mi se pare că tot în România ajung. Noi le știm bine valoarea.

a consemnat Andrei MANOLESCU

Foto: scena-mobila.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.