CTRL-C / CTRL-V, doar așa, din obișnuință

Sebastian SIFFT
Publicat în Dilema Veche nr. 916 din 28 octombrie – 3 noiembrie 2021
CTRL C / CTRL V, doar așa, din obișnuință jpeg

În fiecare zi cînd mă îndrept spre birou mi se întîmplă să uit uneori că viața nu e, pînă la urmă, decît o serie de pași pe care îi fac, că, de fapt, lucrurile sînt mult mai simple, poate chiar banale, că dincolo de zumzetul nostru cotidian nu se află nimic și că, în fond, nu trăim decît repetiții. Poate că nu există spontaneitate în trezitul dimineața, ritmul în care respirăm e întotdeauna supus unor reguli biologice, felul în care ne îmbrăcăm are, și el, în spate, o întreagă suită de motivații și condiționări, felul în care vorbim și ne comportăm este, de asemenea, oglinda unei educații, a unei șanse, iar educația presupune mai întîi învățare, adică reguli, repetiții, rețete, algoritmi, iar mai apoi detașare, adică interpretare, comentariu, critică, amendare. Pînă și computerul pe care îl utilizăm se folosește de condiționări (rutine) pentru a ne ajuta in cele mai creative munci. Însă acesta își face pur și simplu treaba, fără a cerceta. El este, cu alte cuvinte, un instrument, nu un editor. Rețelele neuronale, din ce în ce mai avansate, sînt antrenate pentru a recunoaște lumea din jur prin hrănirea lor repetată cu mii de imagini și, în urma acestui proces, o mașină poate distinge, să zicem, o pisică de un cîine, însă fără a înțelege, deocamdată, ce este o pisică sau ce este un cîine. Pentru a ajunge acolo este nevoie de altceva. O formă de antrenament fără conținut nu va produce niciodată sens, viață, ci doar referință abstractă.

Se spune că, în natură, toate corpurile (animate sau inanimate) au propria lor vibrație, propria lor frecvență, propriul lor murmur, poetic vorbind. În general, această vibrație este definită ca fiind o variație în timp a unei mărimi specifice unui sistem. De obicei această variație se produce în jurul unui punct de echilibru și este întotdeauna exactă. În perioadele mele de instabilitate mintală, ritualul (sau această variație precisă, acest balans, acest fel în care ating și aranjez un obiect, în care verific, recitesc și rescriu un text pînă devine infinit și dispare) mă ajută să-mi restabilesc echilibrul, să-mi asigur o poziție, să-mi confirm o identitate înăuntrul maladiei. Este o formă de apărare, dar și o autoagresiune necesară pentru a interpreta lumea din jur și pentru a mi-o face mai sigură. Consistența și amploarea sînt date de nesiguranța cu care mă autoevaluez în raport cu lumea. Cu cît sînt mai anxios, cu atît ritualul de salvare devine mai relevant și mai acut în contextul narațiunii pe care mi-o repet.

Unul dintre cele mai emoționante momente pentru mine a fost atunci cînd mi-am dat seama că trebuie să îl învăț pe fiul meu, bebelușul, ritmul naturii: acum e noapte, acum e ziuă. Primăvară, vară, toamnă, iarnă. Diferența dintre lumină și întuneric. Să îl fac să înțeleagă sensul acestor repetiții, normativitatea lor, calitatea lor fizică și necesară. Ca nou venit pe lume, trebuia să îl adăpostesc, să îi ofer reguli, să îl fac să se adapteze la ceva cu totul și cu totul nou. Cînd îl legănam ca să adoarmă, găsisem ritmul exact, balansul și murmurul care îl ajutau să se odihnească cel mai bine. Era o rețetă pe care o perfecționasem în timp și pe care o puneam pe-atunci, zi de zi, la aceeași oră, în practică. Și funcționa. Nu era loc de improvizații. Schimbarea nu aducea nimic bun, dimpotrivă. Nimic nu se cerea, în acel moment, îmbunătățit.

Prin convenție, s-a stabilit că nota LA este sunetul produs de o oscilație la o frecvență de 440 de hertzi. Să ne imaginăm acum o lume dintr-un univers paralel în care singurul sunet, permis sau (re)cunoscut, este sunetul LA, frecvența de 440 de hertzi. Îmi închipui o sală de concerte din acest univers paralel în care oamenii stau pe scaune și ascultă, ba nu, aud doar un singur sunet. Sunetul LA, frecvența de 440 de hertzi. Și că reprezentarea lor despre muzică este asta și doar asta. Ce se întîmplă atunci cînd cineva are curiozitatea de a schimba frecvența, de a o modula, de a descoperi variațiuni, interpretări și de a face – de ce nu? – chiar excese, erezii?

Între timp, am ajuns la birou. Astăzi trebuie să formatez un document. Nu-i cunosc conținutul, nu mi-a fost nici explicat, nici revelat. Tot ce trebuie să fac este să urmez niște instrucțiuni astfel încît acest document să capete, convențional, o formă. Să arate frumos și să devină, chipurile, lizibil. Nu am timp să îl citesc, nu am voie să întreb. Nu mi se cere să înțeleg, mi se cere să execut. Adică să accept ca acțiunile mele să capete sens în contextul unui text care îmi va rămîne mereu ascuns. Cu alte cuvinte, să-mi asum o ignoranță impusă.

Un coleg de la resurse umane intră în birou și mă întreabă, așteptînd să bifeze răspunsul meu într-un formular: unde te simți tu, Sebastian, cel mai bine? Si-atunci, enervat, nu pot decît să îi răspund, fără ezitare, cu aroganța celui care crede că își cunoaște foarte bine meseria: în cap. Pentru că numai acolo mi se mai pot întîmpla lucruri extra-ordinare.

După care mă aplec peste tastatură și continui: CTRL-C / CTRL-V. Și, din cînd în cînd, mă gîndesc să apăs elegant tasta DELETE. Doar așa, din obișnuință.

Sebastian Sifft este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Copia carbon, aflată în pregătire la Editura Humanitas.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.