Eu am 12 ani, iar soră-mea, Diana, 22. Spăl faianța din baia mare cu tix, insist mai ales pe chitul dintre plăci cu periuța de dinți, tata spală baia mică, pentru că – a promis el – o să facă și bucătăria, dar în bucătărie nu intră nimeni, acolo gătește mama mormane de carne și ascultă Radio Trinitas. Soră-mea moșmondește ceva la noi în cameră și sînt convinsă că se sustrage de la treburi, mereu încearcă să mă fraierească: crede că dacă sînt mai mică, sînt și mai proastă. Dar eu n-o să spăl geamurile din sufragerie, pentru că ieri am șters singură toate cristalurile și bibelourile din vitrină și mi-a ajuns.

Îmi e foame. Cu o săptămînă înainte de Crăciun toată familia ține post, așa a hotărît mama, care ne obligă să ne spovedim și să ne împărtășim de cînd eram mici. Acum doi ani nu-mi puneam întrebări, dar de cînd Cristina mi-a dat să citesc Cioran și Nietzsche, n-am nici un chef să merg la biserică și să mă întrebe un preot unsuros, cum a fost ăla de anul trecut, dacă mă ating singură ca să-mi provoc plăcere.

Pe mama n-o contrazici dacă vrei să trăiești într-o liniște relativă, așa că și eu, și soră-mea, și tata ținem post. N-am mîncat azi decît niște iahnie de fasole, aceeași din care am mîncat și ieri, și alaltăieri. Eu și tata am vrut să prăjim cartofi la prînz, dar mama ne-a zis să nu îndrăznim să intrăm în bucătărie, că nu mai e nici un foc liber. În cuptor e friptura, iar pe aragaz fierb sarmalele, supa și piftia. Crăciunul ăsta sper că n-o să toc tot eu legumele și carnea pentru salata de boeuf, chiar dacă o să mă cert cu soră-mea și n-o să mai vorbim două săptămîni.

Ieri am mîncat la Cristinuța sarmale și prăjituri cu lămîie; mama ei a terminat curățenia acum o săptămînă, nimeni nu ține post și nu merge la biserică, iar tatăl ei ascultă Pink Floyd. Părinții nu ți-i alegi, așa-mi zice tata tot timpul cînd mă plîng. Și soră-mea mănîncă pe la prietenele ei, pentru că nici ea nu s-a atins aseară de mîncarea de varză. Sînt curioasă dacă tata ține post de-adevăratelea sau se preface, la fel ca noi, ca să n-aibă scandal cu mama.

Mai sînt multe de făcut. Trebuie să spăl cada, tata o să dea cu aspiratorul în sufragerie, soră-mea, la noi în cameră, nimeni n-a făcut curat încă pe balcoane, geamurile sînt murdare, mama e în bucătărie și se luptă nervoasă cu o cantitate de mîncare din care ar putea să sature tot blocul. Vecina de la unu a adus cozonacii pe care i-a făcut pentru noi, iar acum îmi ghiorțăie mațele de foame și mai tare. Dacă m-ar întreba cineva a ce miroase Crăciunul copilăriei mele, i-aș răspunde: a cozonaci și a bășini. Așa miroase înainte de Crăciun apartamentul unei familii de patru persoane care mănîncă de o săptămînă numai fasole și varză.

Mai am o bucată mare de faianță de spălat și continui să frec resemnată. De pe hol se aud țipete: de data asta, se ceartă mama cu soră-mea. Scandalul cu tata s-a terminat acum o oră și a fost urmat de o tăcere tensionată, pe care o iubesc. E liniște, chiar dacă reproșurile mocnesc în gesturi, și eu iubesc liniștea. Mama plînge și țipă în același timp – mi-am dat seama de aseară c-o să cedeze. Noi ne am dus la culcare la 12 noaptea și mama a rămas în bucătărie să facă sarmalele, deși alaltăieri a fost de gardă și toată săptămîna s-a întors tîrziu de la spital. Nu aud prea bine ce strigă, dar presupun: soră-mea vrea să se întîlnească cu Sorin, iubitul ei, și mama vrea să rămînă acasă, s-o ajute la gătit.

În dimineața de Crăciun, toată lumea merge la biserică, obligatoriu. Mama ne trezește pe la opt, deși iar ne-am culcat tîrziu azi-noapte, după ce eu și soră-mea am terminat de tocat legumele pentru salata de boeuf. Împreună, pentru că eu m-am pus pe plîns c-am lucrat mai mult decît Diana, care a ieșit toată săptămîna în oraș cu Sorin. Așa că aseară n-a mai ieșit nicăieri, a stat acasă și a tăiat în pătrățele cartofii, țelina și morcovii. În dimineața asta ne urăște la fel de tare și pe mine, și pe mama.

Mama e nervoasă, n-o să ajungem la biserică înainte să se citească Evanghelia, eu port tricoul cu Nirvana și bocancii jegoși pe care n-am avut bunul-simț să i șterg de noroi înainte, Diana s-a îmbrăcat în blugii decolorați, care-i intră în cur, mama țipă la ea și tata e jos, în fața blocului, pentru că nu mai suportă să stea îmbrăcat în costum, pe hol, și să se uite la noi cum strigăm una la alta.

În biserică e frig, ca de fiecare Crăciun, și urmează două ore de stat în picioare. Dacă mă așez – am încercat –, vine imediat o femeie să mă ridice, că doar sînt tînără, iar pe scaune stau cei bătrîni și bolnavi. Cînt în gînd vreo trei melodii de la Nirvana, fac un top cu cei mai enervanți copii din biserică, ies în curte și mă plimb, mă întorc, număr femeile cu batic și pe cele fără batic, îmi fac cruci în sincron cu mama, număr becurile din candelabru. Două ore trec în patru ore și ne întoarcem în sfîrșit acasă ca să mîncăm și să ne desfacem cadourile.

De Crăciun primim lucruri practice, nu răsfățuri. Haine, caiete, cărți și cîteva dulciuri. Ne așezăm să mîncăm în sufragerie, în fața televizorului. Tata studiază programul și alege un film prost, care nu ne place nici uneia, dar tot e mai bine decît să ne uităm la slujba de Crăciun, așa cum vrea mama. Soră-mea e bosumflată, nu vorbește nici cu mine, nici cu mama. Mama e supărată pe tata de alaltăieri, de cînd s-au certat, iar tata e supărat pe ea, că e mereu nemulțumită. Îmi place cînd sînt supărați unul pe altul, pentru că nu și mai amintește nimeni de notele mele proaste, de corijența la mate și de media pe care Bobașu vrea să mi-o scadă la purtare. Mîncăm jumări, piftie, caltaboși, slănină, șorici, tobă, cîrnați, salată de boeuf, supă, friptură, sarmale, prăjituri, cozonaci pînă ni se apleacă, apoi mergem să ne culcăm fiecare la el în cameră. 

Elena Stancu este jurnalistă. Cea mai recentă carte publicată, semnată împreună cu Cosmin Bumbuț, este Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, Editura Humanitas, 2017.