Coronavirus: cine e vinovatul?

Publicat în Dilema Veche nr. 874 din 7 - 13 ianuarie 2021
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Întrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii, responsabilii politici şi publicul larg în contextul actualei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi COVID-19. Asistăm la prăbuşirea unei lumi? Sau ni se dă o ultimă şansă pentru ca, odată cu sfîrşitul epidemiei, să putem „renaşte“ schimbîndu-ne stilul de viaţă? Vom fi capabili să apreciem mai mult, în viitor, ceea ce ni se părea pînă acum o mare banalitate, de exemplu să stai la o cafea cu prietenii pe o terasă şi să te plimbi pe o plajă? Sau omul este un iremediabil sinucigaş şi imediat ce va fi anunţată ieşirea din carantină ne vom repezi cu aceeaşi ferocitate asupra planetei pentru a-i consuma şi ultimele rezerve de energie, de resurse şi de frumuseţe?

Din enorma masă de întrebări, una se desprinde însă cu un aer ameninţător: cine este vinovatul? Pe cine trebuie să blamăm pentru ceea ce ne-a căzut pe cap? Să fie vinovată China, de unde au mai plecat spre lumea largă şi alţi viruşi? Sau este vinovată globalizarea, care a creat largi pasarele de circulaţie pentru oameni, mărfuri, capitaluri, servicii şi, bineînţeles, şi viruşi? Îl vom găsi oare pe vinovat dacă scormonim în măruntaiele comunismului, în apetitul pentru disimulare, manipulare şi minciună al acestui „sistem“? Sau trebuie pus la zid capitalismul cu vocaţia sa de a-i împinge pe oameni la competiţii tot mai nemiloase, la o mare aviditate de profit şi la mult egoism? Dar n-o fi, oare, şi natura umană puţin de vină, cu reflexul ei de a nu vedea decît atît cît ţine lungul nasului, fără îngrijorări sincere legate de viitorul îndepărtat?

China este, în orice caz, un „vinovat“ ideal. Nu a izbucnit virusul dintr-o piaţă situată în inima unui mare oraş chinezesc? Sigur, în prezent, China se poartă ca şi cum ar fi „salvamarul“ global, salvatorul civilizaţiei şi nu vinovatul numărul unu. 300 de medici chinezi au fost trimişi în Italia să pună umărul la eradicarea virusului în cea mai lovită ţară din Europa. Un milion de măşti sanitare au fost trimise în Franţa. China a mai intervenit în Japonia, în Coreea de Sud, în Pakistan, în Thailanda, în Laos… Dar şi în ţările din Balcani. Săptămîna trecută, cotidianul francez Le Figaro relua următoarea declaraţie făcută de preşedintele sîrb Aleksandar Vucic: „Solidaritatea europeană nu există. Este un basm imaginar. Noi ne punem speranţele în singura ţară capabilă să ne ajute în această situaţie dificilă: Republica Populară Chineză“. Rapiditatea cu care China a sărit în ajutorul multor ţări în aceste clipe dificile este văzută de unii editorialişti ca un fel de autocritică, un fel de recunoaştere a vinovăţiei, ca şi cum liderii chinezi ar spune: „Sîntem principalii vinovaţi, dar sîntem şi principalii pompieri în marea operaţiune de stingere a incendiului“.

Dar n-o fi, oare, virusul mai degrabă „american“ decît „chinez“? Căutarea vinovatului nu ne scuteşte de teorii groteşti, de psihoze complotiste şi de proliferarea de fake-news. S-ar părea că autorităţile de la Beijing au făcut între timp o piruetă mediatică şi încearcă să-l desemneze pe un soldat american ca fiind omul care ar fi introdus virusul în China. În octombrie anul trecut, o delegaţie americană a făcut deplasarea la Wuhan pentru Jocurile Mondiale Militare. Mai tîrziu s-a descoperit că mai mulţi americani decedaţi în urma aşa-numitei gripe banale sau sezoniere fuseseră, de fapt, infectaţi cu coronavirus… Coroborarea acestor informaţii pe fond de război economic şi mediatic între China şi Statele Unite nu putea să nu ducă la teorii complotiste. Şi dacă americanii au creat virusul în laborator? Şi dacă, de fapt, China a fost victima unui „atac“ cu un virus necunoscut? Cine pe cine a vrut să neutralizeze? Cine avea interes ca economia chineză să fie blocată?

Bineînţeles, Rusia nu putea să lipsească din acest dans macabru. Iar americanii, dar şi europenii, îi acuză pe ruşi că difuzează masiv ştiri false despre epidemie pe Twitter, Facebook şi Instagram pentru a crea psihoză şi panică în Occident. Nu este recesiunea economică mondială, deja anunţată la orizont, o veste bună pentru Rusia? Nu a încercat ea deja să destabilizeze Uniunea Europeană prin alte campanii de dezinformare, în contextul Brexit-ului şi al unor alegeri? Teoriile puse în circulaţie de ruşi spun că virusul ar fi o armă biologică creată de americani pentru a opri marşul Chinei spre hegemonia economică, militară şi numerică absolută…

În contextul acestui delir general, nici Uniunea Europeană nu scapă de o ploaie de reproşuri. Şi este adevărat că ea s-a trezit tîrziu, nu a reuşit să-şi coordoneze eforturile pentru a ridica bariere împotriva virusului şi, în plus, COVID-19 a ajuns în Africa trecînd prin Europa. În ceea ce priveşte Europa, un lucru este în orice caz adevărat şi tragic: după al Doilea Război Mondial, europenii din Vest s-au obişnuit cu ideea că dezastrele, crizele grave şi dramele majore se produc pe alte meridiane şi nu la ei. Un fel de cultură voyeuristă s-a infiltrat în codurile comportamentale ale europeanului (cel din Vest, în primul rînd). De decenii întregi, el urmăreşte la televizor cum se derulează tot felul de războaie (în Vietnam, în Angola, în Liban, în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Bosnia, în Afganistan, în Siria etc.), iar crizele umanitare şi sanitare, catastrofele naturale şi regresiunile de tot felul se produc „la alţii“, undeva departe. Iar televizorul şi industria mediatică au transformat toate aceste dezastre geopolitice în spectacole de suspans.

Este, practic, pentru prima dată, din 1945 încoace, cînd Vestul se descoperă la fel de vulnerabil ca şi „ceilalţi“, şi că a devenit el însuşi spectacol de suspans pentru întreaga planetă. COVID-19 ar trebui să fie o lecţie de umilinţă şi să pună capăt acestei dualităţi monstruoase: noi pe canapea, suferinţele lumii la televizor.

(articol publicat în nr. 840, 26 martie – 1 aprilie 2020)

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.