Copilul, ca o jucărie stricată pe care părintele o aduce la psiholog – dialog cu Valentin Radu ARSENE

Publicat în Dilema Veche nr. 766 din 25-31 octombrie 2018
Copilul, ca o jucărie stricată pe care părintele o aduce la psiholog – dialog cu Valentin Radu ARSENE jpeg

Ce înseamnă, din punct de vedere al psihologului, să fii un bun părinte?

Un părinte bun înseamnă să nu fii un părinte rău. Poate sună ca o glumă, dar aș vrea să relaxez puțin presiunea asupra părinților. Mai potrivit ar fi să ne dorim de la părinți să fie suficient de buni. Este foarte la îndemînă să imaginăm principii și reguli ideale cu care să torturăm părinții. Acum avem acces la cunoaștere și încep să apară date relevante din studii serioase despre parenting. Dar cînd aprinzi prima dată lumina în camera în care pînă ieri aveai doar o lumînare, te cam apucă groaza. După asta, poți să te apuci de muncă sau să stingi lumina la loc. Cam asta fac cei prinși de ideile antivaccinare: sting lumina pentru că se simt copleșiți de perspectiva efortului de a trăi într-o lume a cunoașterii și preferă să se întoarcă pe tărîmul irațional al gîndirii magice, în căutarea miracolelor salvatoare. În realitate, noi nu putem fugi din viața noastră.

Un răspuns simplu ar fi că un bun părinte poate avea în vedere în mod real interesul copilului, nu doar ca intenție declarată. Este cea mai mare provocare și cel mai de preț dar pe care îl poți oferi: să vezi omul de lîngă tine, să-i asculți vocea și să încerci să-i înțelegi alcătuirea unică. Părintele pleacă în relația cu copilul său din pozitia de „obiect“ de dependență. Este un statut de zeu, de Creator. Vă imaginați ce măgulitor poate fi pentru ego-ul unui părinte. Dar misiunea lui va fi să se dea jos de pe piedestal, să se lase provocat și să iasă din dinamica zeu-adulator. Un bun părinte nu cultivă dependența copilului pentru a-și hrăni importanța și utilitatea, ba mai mult, folosește nevoia copilului de atașament pentru a-i încuraja autonomia, autenticitatea și în final independența.

Un părinte bun este un părinte disponibil, încărcat cu energie, nu devitalizat, iubitor și stabil emoțional. Copiii au nevoie în mod fundamental de un „procesor extern“ care să le regleze emoțiile pentru a face față stresului de a fi într-o lume în care trebuie să îndure frustrare pentru a și îndeplini nevoile.

Problemele apar cînd părinții sînt fie traumatizați, fie imaturi emoțional. Din păcate, mulți se raportează la copil ca la o jucărie stricată pe care o aduc la psiholog, ca la atelierul de reparații. Provocarea multor terapeuți care lucrează cu copii este să prindă și părintele în cabinet. Am auzit colege de breaslă care încearcă să facă intervenții cu părinții în pragul ușii, atunci cînd părintele „azvîrle“ copilul „defect“ în cabinet. Alții condiționează lucrul cu copilul de participarea părintelui – de exemplu, la două ședințe cu copilul este necesară o ședință cu părintele sau chiar cu ambii. Ideea din spate este că un copil exprimă simptomul familiei care, ca orice sistem, va descărca tensiunile prin veriga cea mai vulnerabilă. Eul părinților are puterea să mascheze conflictele, să păstreze aparențele și chiar să falseze, dar inconștientul copiilor se va conecta mereu la adevărata realitate emoționala a familiei.

Există o zicală: copiii sînt oglinda familiei. La aceste lucruri se referă, pentru că dacă nu există traume obiective, externe, cauza tulburărilor emoționale și comportamentale este mereu în familie. În cazul copiilor mici, chiar și atunci cînd vorbim de traume evidente, problemele reprezintă un eșec al familiei de gestionare și procesare a impactului emoțional, iar reglarea copilului este aproape imposibilă cît timp figura de sprijin este ea însăși traumatizată.

În cazul părinților imaturi, relația cu copilul devine o relație între doi copii, dintre care unul trebuie să aibă grijă de celălalt. Conflictele apar pentru că se ciocnesc nevoile a doi copii, și din păcate nu este nici un adult prin preajmă care să-i calmeze și să-i consoleze.

Un bun părinte nu va pune niciodată copilul să se confrunte cu imposibila dilemă de a alege între relația cu părintele de care este dependent și sine, între atașament și autenticitate: „Dacă mai faci așa, nu te mai iubesc“.

Care ar fi obsesiile părinților din ziua de azi?

Obsesiile sînt tot cele vechi, dar cu formă actuală, și sînt legate de plăcere, sexualitate și absența suferinței, la care se adaugă mai nou obsesia pentru performanță. De fapt, lucrurile se complică prin presiunea culturală și lipsa de conectare autentică cu sine care să ne dea reperele despre ce este bun și sănătos. Suferințele nevindecate și ipocrizia fac ca lucruri firești, naturale, să devină obsesii.

Care ar fi traumele cele mai „comune“ din copilărie (nu mă refer la traume majore, precum abuzuri, divorțuri etc.)?

Neglijența, experiența lipsă, ceea ce nu a fost prezent și ar fi fost îndreptățit să fie. Relația părinte-copil este singura relație inegală, în care dependența este îndreptățită, iar lipsa lucrurilor hrănitoare fizic, psihic și emoțional nu va conduce spre creștere, ci spre dependență.

Pentru ca un copil să se simtă dorit și bine primit trebuie să o simtă pe mamă fericită. În caz contrar, copilul va lua personal nefericirea mamei, indiferent de cauza acesteia. Mai tîrziu, în viața adultului, căutarea fericirii va însemna orice îl va face să se simtă dorit. Acest mecanism explică excesele de tot felul: de posesiuni, de putere prin căutarea recunoașterii sociale și profesionale, de aspect fizic, pînă la excesele de substanțe, relații, comportamente de risc etc. Privind circular, adultul va căuta fericirea adunînd tot felul de lucruri și experiențe pe care să le ofere fantasmat mamei, în speranța de a o vedea fericită, pentru ca în final să se simtă dorit în lume, iar la nivel inconștient să creadă despre sine: merit iubire, sînt bine așa cum sînt, sînt în siguranță, sînt o persoană capabilă, pot obține ceea ce doresc.

Cît de important este pentru un copil să crească alături de o mamă și un tată? Dar dacă ar fi vorba despre două mame sau doi tați?

Este ca și cum ai spune că singurul principiu de alimentație pentru o viață sănătoasă e să avem un meniu variat. Dar acest lucru nu este suficient. Mai este vorba de calitatea alimentelor, cît de hrănitoare sînt, de cantitate și de potrivirea la nevoile de alimentație. Această idee presupune să mănînci periodic și cînd îți este foame. În problema cu părinții, acest principiu vizează abilitățile relaționale – mai simplu spus, să poți înțelege cînd copilul tău are nevoie de hrană, cît și ce.

Acest fel de problematizare indică o viziune simplă despre ce au nevoie cu adevărat copiii de la părinți. Aici aș face o distincție între rolul de mamă și cel de tată, și funcția de părinte, pentru că nu orice mamă și orice tată este obligatoriu părinte. Mama și tata sînt genitorii fizici, cei care își pun materialul genetic la temelia unei noi ființe umane. Părinții însă sînt cei care iubesc, hrănesc, reglează emoțional, investesc timp și se dedică creșterii.

În SUA, pentru că acolo se fac cele mai multe cercetări, studiile arată că un copil nu are nici o problemă specifică dacă este crescut într-un cuplu homosexual. Cel mai important este să nu cădem în capcana generalizărilor, pentru că excepții nefericite sînt peste tot, iar dacă este să facem o analiză cantitativă, în cazul majorității vom găsi întotdeauna mai multe exemple de părinți iresponsabili.

Cît despre temerea legată de orientarea sexuală a copiilor crescuți de cupluri gay, cel mai naiv contraargument ar fi că toate persoanele gay se nasc în cupluri heterosexuale.

Este un subiect delicat, care trebuie tratat cu înțelegere și răbdare. În sine, situația poate fi comparată cu fenomenul antivaccinare, unde deși datele știintifice indică clar o realitate, există oameni prinși într-o reacție emoțională de teamă, care își construiesc o altă viziune asupra realității.

Cum poate fi încadrat copilul într-un plan de viață mai larg? În fond, copilul este „un proiect“?

Mai nou, oamenii sînt tentați să vadă copiii ca pe un proiect, mai explicit, în stil corporatist, sau implicit, prin proiectarea propriilor dorințe și așteptări de viață. Partea amuzantă este că va fi mereu un proiect „ratat“. El își va rata ținta finală și va fi mereu o surpriză dacă „proiectul copil“ are alt obiectiv decît acela de a-și găsi și exprima unicitatea. Dar asta este partea frumoasă, umană a poveștii.

Cum comentați sintagma des folosită în ultima vreme „pentru viitorul copiilor noștri“?

Viitorul chiar le aparține. Noi nu putem decît visa la el. Prezentul însă este al nostru și aici ne este și puterea, și responsabilitatea. A ne iluziona despre controlul viitorului înseamnă a ne deresponsabiliza de prezent, iar asta e o mare greșeală pentru noi și un mare deserviciu pentru copiii noștri.

Fiecare relație părinte-copil repune în scenă o epopee despre așteptări și dezamăgiri, sacrificii și eforturi inimaginabile, suferințe, dar și bucurii sublime, dar peste toate trebuie să se scrie în final o poveste despre iubire a umanității, pentru care nu este niciodată prea tîrziu.

Îmi vine în minte o replică din monologul final al unui film de Oscar de acum cîțiva ani, La grande bellezza: „Altrove, c’è l’altrove. Io non mi occupo dell’altrove“ („Dincolo este ce e dincolo. Eu nu mă ocup cu ceea este dincolo“). Pentru mine aceste cuvinte spun că adevărata iubire știe că este cel mai important lucru din lume (în prezent), dar știe că nu e lumea (în viitor). Adevărata iubire este întotdeauna smerită. 

Valentin Radu Arsene este psihoterapeut, membru al ISTT (Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei).

a consemnat Adina POPESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.