Copiii Americii

Romulus RUSAN
Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Copiii Americii jpeg

Americanii, mai ales tinerii, au curajul de a se înfăţişă lumii aşa cum sînt pentru că sînt crescuţi încă din leagăn într-o lipsă totală de complexe. Părinţii nu se cramponează de sănătatea copiilor: îi vezi pe cei mici, cît nu ştiu încă să meargă, tîrîndu-se pe duşumeaua casei sau chiar pe linoleumul unei policlinici, ba uneori pregătindu-se să apropie gura de suprafaţa nu tocmai curată. Venit din Europa cea plină de prejudecăţi, cu mame fanatice şi copii răsfăţaţi, te năpusteşti să-i împiedici; le atragi atenţia părinţilor, crezînd că a fost un moment de scăpare. Aceştia dau însă indiferent din mînă, îi ceartă formal şi nu mai intervin la a doua tentativă, lăsîndu-şi odraslele să măture tot praful cu hainele, să pască toţi microbii cu respiraţia.

A creşte aici un copil nu este un act de disperare, ci o contemplare blîndă a universului care se reproduce prin copilărie. Americanii se căsătoresc foarte tineri – în jurul vîrstei de douăzeci de ani – şi se grăbesc, chiar la începutul căsniciei, să aibă cît mai mulţi copii. Ba, cînd descoperă un orfan, un părăsit sau nefericit, îl înfiază şi pe acela, încît numărul copiilor ajunge uneori la patru sau cinci. Cînd formaţia e considerată completă, viaţa continuă pe un plan de egalitate, între tineri şi vîrstnici nemaiexistînd distanţa de vîrstă şi de respect de la noi. Pentru părinţi egalitatea constă în faptul că au abandonat controlul sever şi obositor al gesturilor copiilor, trăindu-şi viaţa în plenitudine şi relaxare, alături de ei, considerîndu-i nişte prieteni mai tineri; pentru copii egalitatea constă în faptul că sînt trataţi ca nişte oameni mari, că li se vorbeşte ca unor fiinţe care-şi cunosc îndatoririle şi care le respectă aşa cum vor crede ele de cuviinţă. Pentru un astfel de copil, lumea nu mai are limite. Libertatea care i se dă şi pe care şi-o asumă investeşte în el o extraordinară încredere în sine. Tot felul de sloganuri etice (cuvîntul „slogan“ nu are aici un sens peiorativ) sînt menite să-l debaraseze de complexele sociale, de prejudecăţile mărunte. Nu ştiu cîţi din copiii americani mai cred că – fiecare din ei – ar putea deveni preşedinţi ai Statelor Unite, dar faptul că ar putea crede toţi şi nimeni n-ar rîde de ei îi face să crească firesc, lipsiţi de greutatea gîndurilor de viitor (uneori atîrnînd mai greu decît mizeria materială), într-un fel vegetal, inconştient, care le dă siguranţa, tăria pe propriile picioare, independenţă faţă de mediu şi indiferenţă la problemele lui mărunte.

Din păcate, felul acesta curajos de a creşte copiii întăreşte personalitatea acestora, dar divide repede familia. Prietenia cu părinţii primînd asupra sentimentelor filiale, copiii se desprind de ei imediat ce apar în viaţa lor – din acelaşi unghi de vedere, al prieteniei – legături mai puternice. [...] „Rebelii fără cauză“ pornesc, aşa cum făcuseră strămoşii lor cu decenii în urmă, în căutarea unor „opportunities“: fugarii dispar în state cît mai depărtate, unde se angajează ca spălători de vase, cîntăreţi într-un restaurant, văxuitori de ghete. Într-un tîrziu scriu acasă cîteva rînduri seci, un fel de circulare oficiale, care intră direct în subiect, cerînd familiei haine de iarnă, cîteva obiecte personale, niciodată bani. După un timp, în care supărarea s-a mai calmat, evadaţii conced să vină acasă pentru cîteva zile, de sărbători, între ei şi părinţi se stabileşte un armistiţiu, un statu quo, aceştia din urmă înţelegînd că, orice ar face, tot ar fi zadarnic: nu-i vor putea întoarce din drum într-un mediu în care s ar considera acum prizonieri.

Am asistat la o astfel de întîlnire tristă: fiul locuia de cîţiva ani tocmai în statul Oklahoma, unde lucra într-un restaurant. Venise acasă cu un coleg de pribegie, de care părea legat printr-o prietenie disperată. Amîndoi erau slabi, îmbrăcaţi în haine subţiri şi aproape rupte. Fiind seara de Crăciun, părinţii – doi remarcabili matematicieni, profesori la Universitate – erau îmbrăcaţi sărbătoreşte (vizita se desfăşura la o terţă familie). O diferenţă de clasă socială se stabilise de la sine. Cei doi băieţi mîncau şi beau puţin, nu răspundeau la întrebări şi priveau tot timpul încruntaţi în farfurie. Tatăl renunţase să mai încerce vreo legătură, mama îi vorbea fiului cu duioşie, iar acesta o repezea privind jenat la tovarăşul său. Vizita s-a sfîrşit înainte de vreme.

Ce instinct ancestral îi trimite pe drumuri pe aceşti tineri? Poate dorinţa de libertate a strămoşilor se răzvrăteşte împotriva legăturilor invizibile ale claselor şi familiei? Din nou trebuie să ne amintim – şi să ne repetăm – că americanii sînt naţiunea oamenilor care, fiecare, au riscat cîndva ruptura de tot ce aveau în trecut pentru a-şi construi din nimic altă viaţă. Aceasta este legătura lor de rudenie cea mai puternică. Dar parcă, astăzi, preţul este prea mare şi de neînţeles…

(fragment din America ogarului cenușiu, Editura LiterNet, 2015)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.