Confesiuni și meșteșuguri

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Confesiuni și meșteșuguri jpeg

O localitate cu un singur pol confesional e, cel mai probabil, un tîrg de provincie mai mult sau mai puțin adormit. Un oraș cu doi poli religioși, cu două tabere majore, riscă tensiuni și polarizări periculoase: în prezența unei singure alternative, unul dintre poli e permanent ispitit să se impună, își face iluzia că poate prevala. Abia „multipolaritatea“ asigură o bună disipare, o destindere, o mișcare multidirecțională mai puțin ordonată și previzibilă, dar care favorizează o anumită dinamică urbană. Unui oraș mare, unei capitale, îi șade bine multiconfesionalitatea. Iar Bucureștiul nu face excepție. Începînd din secolul al XVI-lea, la puțină vreme după ce orașul devine reședință domnească, Bucureștiul atrage tot mai multe etnii și confesiuni noi.

Comerțul a fost un însoțitor și un indicator al multiconfesionalității bucureștene. Primii membri ai comunității romano-catolice – „nemții“ (fie ei austrieci sau germani) – au sosit la București ca urmare a bunelor relații diplomatice și comerciale dintre curtea domnitorilor valahi și casa imperială austriacă. În secolul al XVI-lea, primii evrei bucureșteni erau cu precădere meșteșugari: tinichigii, sticlari, tăbăcari și argintari. La fel și breslașii armeni – astaragii, plăpumari, croitori, brutari, căigii, ibrișimgii, bogasieri, cafegii, băcani, zarafi și giuvaiergii.

Prosperitatea și negustoria fac casă bună cu viața religioasă. O comunitate liberă, funcțională, bine instalată are nevoie de lăcașe de cult. De altfel, multiconfesionalitatea (și multietnicitatea) Bucureștilor intră în declin după 1948, odată cu dispariția proprietății private, a comerțului liber și a prăvăliilor meșteșugărești. Faptul că perioada comunistă, ostilă religiei, a dus la o creștere a majorității creștin-ortodoxe – de la 76%, în anii 1930, la 85% astăzi – e astfel o consecință a „autohtonizării“ de după 1948 a României și, implicit, a Bucureștiului.

Prin afluxul de romano-catolici și de greco-catolici din noile provincii, Marea Unire a propulsat comunitatea catolică bucureșteană de pe locul trei pe locul doi – ocupat odinioară, în București și în provinciile românești de dinainte de 1918, de comunitatea mozaică. Epurările anilor ’40 și exodul spre Israel din ani ’50‑’60 au trimis mozaicii bucureșteni pe un îndepărtat loc 11.

Am prezentat articolele din Dosar în ordinea relativă a „intrării în scenă“ a confesiunilor (în scena mică a istoriei orașului, nu în scena lumii): ortodocși, armeni, romano-catolici, evrei, greco-catolici, neoprotestanți-anglicani, musulmani și budiști. Spun „relativ“, fiindcă e dificil de stabilit care este momentul istoric cel mai relevant: data atestării unei comunități în București sau data înălțării primei ei biserici?

Nu în ultimul rînd, le cerem iertare comunităților, confesiunilor și bisericilor care – din rațiuni pur logistice, de timp și de spațiu redacțional – nu sînt prezente în Dosar, dar care contribuie nu mai puțin la bogăția confesională a orașului: reformații luterani (cu două biserici în București), reformații calviniști (două biserici), penticostalii (cinci biserici), baptiștii (șaptesprezece biserici), adventiștii de ziua a șaptea (douăsprezece biserici) și multe altele. 

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.